Slider

Vasluieni puși pe drumuri aiurea! Programați pentru vaccinul anti Covid la Iași, Galați sau Suceava!

0

TURISM DE NEVOIE… Prezentam, recent, cazul unui vasluian programat să se vaccineze în orașul Siret, la 231 de kilometri de orașul său. Mai nou, am auzit de alți vasluieni care au primit programări la Galați sau Iași, ori în alte comune din Moldova. În mod aberant și de neînțeles, zeci de vasluieni sunt puși pe drumuri de către unii medici de familie din județ, care au găsit, chipurile, o soluție de compromis.

A apărut ceea ce se cheamă, mai nou, turismul de vaccinare. Pentru că, de exemplu, un vasluian care locuiește în București a fost programat undeva în județul Iași, pentru vaccinarea cu Pfizer. La sute de kilometri de locuința sa!

Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, admite că se petrec astfel de aberații. Gheorghiță mai spune că sunt persoane din mediul rural care se plâng că nu se pot programa pentru că vin să se vaccineze oameni din alte județe. Păi, dacă tu, ca medic sau coordonator local de vaccinare decizi ca un vasluian să se vaccineze la Suceava sau Galați, prin cine știe ce sate, cine este vinovat?

Valeriu Gheorghiță spune că dozele sunt alocate centrelor de vaccinare în funcție de persoanele programate. Acesta a menționat că este important să se asigure o distribuție cât mai uniformă a centrelor de vaccinare, chiar dacă nivelul de ocupare este diferit.

„În centrele care au locuri libere nu stau doze care nu sunt folosite. Dozele sunt alocate centrelor de vaccinare în funcție de persoanele programate.

Cred că este important să facilităm accesul și al celor din mediul rural în centrul de vaccinare. În următoarea perioadă, vom aloca suplimentar și în funcție de rata de incidență. Vom deschide următoarele centre în aglomerările urbane, însă este firesc să existe și în localități din mediul rural.

Decizia unei persoane de a se deplasa într-un centru de vaccinare în care este un loc liber aparține persoanei respective.

Sunt județe și localități din mediul rural care se plâng ca nu reușesc să se programeze pentru că vin persoane din alte județe și se programează.

Nu am dorit sa limităm posibilitatea de programare în funcție de județul din care provine persoana respectivă, tocmai pentru a avea fiecare libertatea de a se programa acolo unde dorește”, a explicat coordonatorul campaniei de vaccinare.

Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, a anunțat că în acest moment nu mai sunt locuri pentru vaccinare în cazul dozelor de la Pfizer. De cealaltă parte, numărul românilor care vor să se vaccineze cu AstraZeneca a scăzut considerabil.

Daniel Tănăsuc

Articol original
0

No comments

Post a Comment

Va rugam nu faceti spam.

Comments

blogger
© all rights reserved
made with by templateszoo