Slider

Andras Demeter: Legea nu conferă Ministerului Culturii vreun drept de a se pronunţa în cazul Filarmonicii Arad

0
Secretarul de stat în Ministrul Culturii Andras Istvan Demeter a declarat că legea nu conferă acestei instituţii vreun drept de a se pronunţa în situaţia concretă în care se găseşte Filarmonica din Arad, dar consideră că pe viitor "ar fi bine să existe un dialog" între autoritatea centrală în materie de cultură şi autorităţile locale care finanţează activitatea unor astfel de instituţii. "Situaţia concretă în care ne găsim acum este reglementată prin Ordonanţa 21 din 2007, cu modificările şi completările ulterioare. (...) În prezent, legea despre care vorbim nu conferă Ministerului Culturii vreun drept de a se pronunţa, vreun drept sau obligaţie pentru autorităţile locale de a solicita vreun punct de vedere, eventual vreun aviz sau vreo aprobare, motiv pentru care nu ne găsim în situaţia în care Ministerul Culturii să poată interveni în decizia acestor autorităţi", a declarat Andras Istvan Demeter pentru AGERPRES. El a precizat însă că această lege prevede la articolul 8 că orice hotărâre a autorităţilor locale sau centrale se ia cu o anumită majoritate. "Concret, dacă instituţia sau autoritatea finanţatoare are în vedere vreo modificare care ţine de structura şi funcţionarea Filarmonicii de stat din Arad - vorbim de o instituţie veche, cu tradiţii vechi, înfiinţată oficial în anul 1948, de atunci cu o activitate constant susţinută, practic în subordinea autorităţilor locale - trebuie să ia această decizie cu votul a două treimi din numărul total de consilieri", a explicat secretarul de stat. Andras Istvan Demeter a mai afirmat că, pentru viitor, "ar fi bine să existe un dialog între autoritatea centrală în materie de cultură, de instituţii de cultură şi de artă şi autorităţile locale care finanţează, susţin activitatea unor astfel de instituţii, tocmai pentru a evita situaţii sau decizii poate insuficient fundamentate". "Poate chiar legea ar putea conţine în viitor nişte prevederi de a le obliga pe părţi de a se aşeza la masa dialogului", a mai spus secretarul de stat Andras Istvan Demeter. USR PLUS atrăgea atenţia, săptămâna trecută, că bugetul propus al municipiului Arad prevede reducerea cu 60% a fondului de salarii de la Filarmonică, precizând că "se opune oricărei reduceri de personal care va afecta capacitatea Filarmonicii de a presta servicii culturale". Primarul municipiului Arad, Călin Bibarţ, a anunţat, în 2 aprilie, că aproximativ 200 de posturi din cele 900 aflate în organigramele Primăriei şi instituţiilor subordonate vor fi restructurate, având în vedere că în buget au fost reduse cheltuielile de salarizare cu 11 milioane de lei în acest an, iar pentru a se decide cine îşi va păstra funcţiile vor avea loc testări. Primarul declarase că este vorba de o estimare a numărului de posturi ce vor fi reduse şi că vor fi afectaţi atât funcţionari ai Primăriei, cât şi angajaţi din instituţii subordonate, precum Poliţia Locală, Direcţia de Asistenţă Socială sau instituţii de cultură. Gabriel Bebeşelea, dirijor principal al Filarmonicii "George Enescu", a anunţat că susţine o petiţie online în care solicită rezolvarea situaţiei Filarmonicii din Arad "intenţionat neglijată de autorităţi" şi căreia "acum se doreşte să i se cânte Prohodul", în condiţiile în care 40 de muzicieni ar trebui "să se reprofileze". /(AS - autor: Daniel Popescu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ada Vîlceanu)   Sursa foto: Demeter Andras Istvan/Facebook.com Articol original
0

No comments

Post a Comment

Va rugam nu faceti spam.

Comments

blogger
© all rights reserved
made with by templateszoo