Slider

Andrei Baciu: De la 1 iunie putem să ne gândim la o ridicare a măsurilor de restricție

0

Andrei Baciu, secretarul de stat căruia premierul i-a delegat atribuţiile interimare la Ministerul Sănătăţii, a precizat că România intră pe o pantă descendentă a valului 3 al pandemiei de coronavirus, informează Antena 3.


Andrei Baciu spune că în acest ritm de la 1 iunie ne putem aștepta la o ridicare a restricțiilor și la revenirea, încet-încet, la viața normală.


„Practic, dau un trend care s-a stabilizat. Aproape că intră pe o fază descendentă, ceea ce este îmbucurător, pentru că uşor-uşor, putem să ne apropiem de orizontul pe care domnul premier l-a dat, 1 iunie, când putem să ne gândim la o ridicare a măsurilor şi la încă un pas mai aproape de o viaţă normală pe care o aşteptăm cu toţii, de foarte mult timp”, a anunţat Andrei Baciu.


Secretarul de stat în ministerul sănătății a precizat că „obiectivul premierului” este vaccinarea a 70 % din populație până în luna septembrie.


Vorbim de obiectivul domnului Cîţu, 10,4 milioane de vaccinaţi în septembrie. Asta înseamnă că 70% din populaţia adultă este imunizată, transmisia virusului va fi mult diminuată iar fenomenul pandemic va fi încheiat

Andrei Baciu:

Andrei Baciu a vorbit și despre situația din secțiile de terapie intensivă unde se caută soluții pentru operaționalizarea unui număr suplimentar de paturi.


„Este esenţial să le putem oferi tuturor pacienţilor din România, serviciile medicale de care au nevoie, pentru că vedem că acest virus are un impact extraordinar de mare şi practic, nu cruţă pe nimeni. Veşti bune ca urmare a acestor demersuri sunt că, totuşi, au fost identificate foarte repede câteva paturi suplimentare”, a declarat Andrei Baciu.


„În 2-3 zile au fost identificate şi operaţionalizate deja 12 paturi. Alte 73 de paturi au fost identificate şi se caută soluţii asfel încât să fie operaţionalizate cât mai repede şi toate aceste lucruri, la pachet cu ritmul accelerat cu care se desfăşoară vaccinarea”, a precizat Andrei Baciu.


FOTO: Hepta


Articol original
0

No comments

Post a Comment

Va rugam nu faceti spam.

Comments

blogger
© all rights reserved
made with by templateszoo