Aproape 5 milioane de consultații, trimiteri și rețete au fost efectuate, în 2020, prin telemedicină, în România, iar piața se va dubla în 2021, potrivit unui studiu realizat de Telios Care.
Conform unui comunicat al companiei, oferta de servicii de telemedicină din România a accelerat în 2020, cu precădere în al doilea semestru. Anual, în cabinetele medicilor de familie și cele de specialitate, de stat și private, din România, sunt efectuate circa 65 – 70 de milioane de consultații, trimiteri și rețete. În 2020, aproximativ 7% – 8% dintre acestea, reprezentând 4,5 – 5 milioane de consultații, trimiteri și rețete, au fost efectuate prin telemedicină, potrivit estimărilor Telios Care, unul dintre principalii furnizori de servicii telemedicină pentru angajați din România.
Estimările iau în calcul datele Institutului Național de Statistică, în legătură cu activitatea unităților sanitare.
Telemedicina va prelua multe din cazuri
„Ne așteptăm ca aceste cifre să continue să crească, în contextul în care românii s-au obișnuit să apeleze la servicii medicale online și apreciază ușurința prin care le accesează. Credem că cele două modalități prin care pot fi accesate serviciile medicale, în clinici și la distanță, vor crește împreună și își vor alimenta dezvoltarea reciproc. Telemedicina va prelua multe din cazuri și le va direcționa pe cele mai complexe în clinici și la analize de laborator și imagistică, iar intrările din clinici vor genera accesări ale serviciilor la distanță pentru interpretări și consulturi ulterioare”, spune Philip Choban, CEO, Telios Care.
Pentru anul în curs, specialiștii companiei se așteaptă la o creștere cu 100% a accesării serviciilor sale, în contextul în care pacienții s-au obișnuit să apeleze la telemedicină ca primă soluție în multe situații.
Cei mai mulți dintre bolnavi au evitat și amânat vizitele la medic
Utilitatea serviciilor de telemedicină s-a dovedit salutară și în prevenția infectării pacienților cu Sars Cov-2, prin creșterea capacității de oferire de servicii medicale la distanță, în condiții de maximă siguranță. În contextul pandemiei de COVID-19, cei mai mulți dintre bolnavi au evitat și amânat vizitele la medic, cu consecințe grave pe termen lung, atât din punct de vedere al gestionării diferitelor afecțiuni, cât și al costurilor generate.
Telios Care a înregistrat anul trecut o creștere de 10 ori a numărului utilizatori de servicii de telemedicină, încheind anul cu 75.000 de beneficiari care lucrează în domenii precum retail, IT, servicii financiare, producție, transport și agricultură. Compania estimează pentru 2021 o dublare a numărului de pacienți prin includerea serviciilor în produse de asigurări și abonamente medicale, precum și prin vânzări directe la companii, potrivit Mediafax.
Ce probleme au trat românii prin telemedicină?
„Cei mai mulți dintre românii care au avut anul trecut nevoie de un consult de specialitate și au apelat la servicii de telemedicină au trebuit să trateze probleme de sănătate care au ținut de: medicină generală, nutriție, ginecologie, dermatologie și psihologie”, se mai arată în comunicat.
82% dintre beneficiarii serviciilor medicale Telios Care nu au avut nevoie să continue procesul medical cu un consult în clinică sau la cabinetul medicului. Astfel, compania a contribuit la decongestionarea spitalelor publice și private, ușurând cadrele medicale de cazuri care au putut fi tratate cu ușurință de la distanță, facilitând beneficiarilor consulturi medicale de calitate, fără frica unei contaminări cu Sars Cov-2.
Compania a adăugat anul trecut în portofoliu 6 specialități medicale, pentru a veni în sprijinul pacienților: ORL, Endocrinologie, Reumatologie și Urologie, Nefrologie, Diabet și Boli Metabolice.
Piața de telemedicină la nivel mondial, evaluată la 41,6 miliarde de dolari în 2019
„În 2021 vom adăuga 10 specialități medicale, printre care Neurologie, Pneumologie, Oftalmologie și Radiologie, și vom continua să extindem echipa medicală, pe măsura creșterii cererii. Vom adăuga o serie de servicii noi pentru a îmbunătăți și ușura accesul la medicină de specialitate, în special cu ajutorul aparatelor medicale la distanță. Estimăm ca, în cursul lui 2021, să introducem noi servicii, din care să generăm un număr adițional de pacienți”, spune Adrian Danciu, Director Medical, Telios Care.
Piața de telemedicină la nivel mondial, potrivit companiei de consultanță și cercetare Fortune Business Insights, a fost evaluată la 41,6 miliarde de dolari în 2019, cu o creștere de peste 90% în 2020, pe fondul impactului generat de pandemia de COVID-19. În următorii 7 ani, estimările vizează o creștere anuală de peste 25%, de la 79,79 miliarde de dolari în 2020, la 396,7 miliarde de dolari în 2027.
„Telemedicina trebuie să îmbunătățească accesul la servicii și, în special, să contribuie la creșterea capacității sistemului medical de a finaliza cazuri mai complexe, integrându-se în peisajul medical. Pentru a asigura pacienților o experiență închegată, este necesar să asiguram o continuitate și fluidizarea interacțiunilor la distanță între medici, specialiști cu acces la dispozitive medicale în clinici, laboratoarele de analiză și imagistică. De aceea, credem că un pas important în sistemul medical din România va fi făcut printr-un parteneriat între sistemele public și privat, iar telemedicina este un domeniu dinamic ce poate asigura cel mai ușor un prim pas spre acest parteneriat”, adaugă Philip Choban.
Articolul Aproape 5 milioane de consultații, trimiteri și rețete, efectuate prin telemedicină în 2020 apare prima dată în Descopera.
Articol original
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.