Slider

Botoşani: Una dintre cele cinci adolescente dispărute dintr-un centru de plasament a fost găsită în Dorohoi

0
Una dintre cele cinci adolescente care au fugit sâmbătă dintr-un centru de plasament din municipiul Dorohoi a fost identificată, duminică seară, pe raza localităţii, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Nenişcu. Potrivit acesteia, fata găsită este Ana Maria Pandel, în vârstă de 15 ani, care a declarat poliţiştilor că nu a fost victima vreunei infracţiuni în perioada în care a lipsit din centru.   Sursa foto: IPJ Botoşani "Minora a fost internată într-un centru de plasament de pe raza municipiului Botoşani", a precizat Nenişcu. Poliţiştii din Botoşani au cerut, duminică, sprijinul populaţiei pentru identificarea a cinci adolescente care au fugit, sâmbătă, dintr-un centru de plasament din municipiul Dorohoi. Cele cinci adolescente au obţinut învoire pentru câteva ore, însă nu au mai revenit în centru. Reprezentanţii unităţii din subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului au sesizat Poliţia, care a demarat o anchetă pentru identificarea minorelor. Fetele au vârste cuprinse între 13 şi 17 ani. Alte patru adolescente sunt căutate de poliţişti, Florentina Cobzariu (de 16 ani), Ionela Viciriuc (17 ani), Florentina Viciriuc (16 ani) şi Denisa Ungureanu (13 ani).       Persoanele care deţin informaţii cu privire la cele cinci minore sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie sau să apeleze 112. AGERPRES/(AS - autor: Cristian Lupaşcu, editor: Irina Poenaru, editor online: Adrian Dãdârlat) Articol original
0

No comments

Post a Comment

Va rugam nu faceti spam.

Comments

blogger
© all rights reserved
made with by templateszoo