Mădălin Dumitru, fost director al Direcţiei Generale Infrastructură şi Servicii Publice (DGISP) din Primăria Capitalei, a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Bucureşti la 6 ani închisoare cu executare pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de corupţie, informează Agerpres.
În primă instanţă, Mădălin Dumitru a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare, însă la judecarea apelului, Curtea de Apel a desfiinţat sentinţa primei instanţe şi i-a aplicat fostului director o condamnare definitivă de 6 ani închisoare cu executare.
Judecătorii au mai dispus confiscarea de la acesta a unor sume de bani – 538.047 lei şi 65.000 de euro.
Infracţiunile pentru care a fost condamnat Mădălin Dumitru sunt: luare de mită, trafic de influenţă; efectuare de acte de comerţ incompatibile cu funcţia; participaţie improprie la delapidare, în formă continuată; abuz în serviciu; fals în înscrisuri sub semnătură privată; instigare la spălare de bani; fals în declaraţii.
Conform DNA, Mădălin Dumitru a obţinut foloase materiale necuvenite care constau în: suma de 48.000 lei ridicată din casieria SC Precon SRL de către administrator, la solicitarea sa şi depusă de acesta într-un cont; costurile suportate de SC Precon SRL pentru angajarea unui şofer personal, respectiv retribuţia acestuia; costurile suportate de SC Precon SRL pentru asigurarea folosinţei mai multor autoturisme – Chrysler Grand Voyager, Audi A5 şi Audi Q7 (rate de leasing, asigurări, taxe, cheltuieli de întreţinere), dar şi costurile aferente abonamentelor telefonice pentru posturile utilizate de el şi fiul său.
De asemenea, acesta a fost obţinut foloase şi pentru alte persoane, reprezentând salarii aferente perioadei octombrie 2010 – mai 2013 (213.900 lei) şi costurile aferente asigurării folosinţei mai multor autoturisme.
Potrivit DNA, în perioada 2009 – 2014, în calitate de director general în cadrul Direcţiei Generale Infrastructură şi Servicii Publice din Primăria Capitalei, Mădălin Dumitru a pretins şi primit, de la o societate comercială, foloase necuvenite de peste 9.200 lei, constând în efectuarea unor lucrări de reparaţii, materialele necesare şi obiecte electrocasnice pentru a-şi exercita influenţa în vederea atribuirii, derularea în bune condiţii a contractelor şi pentru a aproba decontarea unor lucrări neefectuate.
În aceeaşi perioadă, Mădălin Dumitru a primit de la reprezentantul unei societăţi comerciale două autoturisme – Mercedes şi BMV X6, precum şi suma de 20.000 lei, în vederea obţinerii, pentru acesta, de lucrări în subcontractare, avize/aprobări şi efectuării plăţilor la timp.
Pentru acelaşi motiv, inculpatul a primit de la reprezentanţii a două societăţi comerciale foloase necuvenite în valoare de 68.000 euro, precum şi subcontractarea de lucrări către firmele controlate de el, acordarea cu titlu gratuit a unui autoturism pentru o rudă a sa şi suportarea lucrărilor efectuate, în valoare de 49.600 lei, la imobilele familiei.
Articol original
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.