Slider

Peste 100 de pacienți au fost evacuați din Spitalul Foișor, pentru a elibera 26 de paturi ATI pentru bolnavii COVID

0

105 pacienți erau internați în Spitalul Foișor, spital de ortopedie, care de astăzi devine spital COVID. Dintre aceștia, 11 au fost internați în alte patru spitale din București, unul la Buzău și altul la Galați, a informat Ministerul Sănătății într-un comunicat.


Conform instituției conduse de Vlad Voiculescu, Spitalul de Ortopedie Foișor din București are 26 de paturi ATI și 6 medici ATI, iar eliberarea paturilor se impunea pentru că „de mai bine de o săptămână, în București sunt zero locuri ATI disponibile în anumite momente ale zilei”.


În Spitalul de Ortopedie Foișor erau internați un număr de 105 pacienți. 13 dintre aceștia au fost transferați cu ambulanțe SMURD și SABIF: 1 la Elias, 4 la Floreasca, 5 la Universitar, 1 la Bagdasar, 1 la SJU Buzău, 1 cu ambulanța la domiciliu, în Galați.

Comunicat Ministerul Sănătății:

Dintre ceilalți 92 pacienți, 25 erau programați pentru intervenții chirurgicale, iar 67 erau deja operați și urmau sa fie externați la domiciliu.


Ministerul Sănătății (MS) a mai susținut în comunicat că Spitalul de Ortopedie Foișor din București știa vineri la ora 11.00 că se pregătește evacuarea pacienților, dar la ora 19.00 managerul „încă nu întocmise documentele necesare”.


Transformarea Spitalului Foișor în spital COVID-19 „a fost soluția identificată de Departamentul pentru Situații de Urgență și avizată de Ministerul Sănătății”, se mai arată în comunicatul MS.


Articol original
0

No comments

Post a Comment

Va rugam nu faceti spam.

Comments

blogger
© all rights reserved
made with by templateszoo