Slider

Problema Johnson & Johnson, o lovitură pentru campania globală de vaccinare, după criza AstraZeneca

0

Chiar dacă sunt rare, trombozele semnalate la persoanele vaccinate cu Johnson & Johnson, după cele apărute în cazul AstraZeneca, zdruncină încrederea în cele două seruri. Iar asta reprezintă o problemă serioasă pentru campania globală de imunizare, care se bazează, cel puțin parțial, pe cele două vaccinuri, într-un moment în care ultimul val pandemic provoacă numeroase decese, scriu The Guardian, CNN și BBC News.


Semnalarea unor cazuri de cheaguri de sânge la șase persoane vaccinate cu Johnson & Johnson în SUA, marți, a provocat o adevărată undă de șoc, suspendând, cel puțin temporar, planurile de imunizare cu acest ser nu doar în America, dar și în UE - deci și România - și în Africa de Sud.


Este doar o primă măsură, una luată dintr-o precauție excesivă, dar ea reprezintă o nouă lovitură dată campaniei globale de imunizare, care și-așa decurge foarte încet, în special din cauza lipsei numărului necesar de doze, scrie The Guardian.


Problemele Johnson & Johnson sunt asemănătoare cu cele ale serului AstraZeneca, iar acest lucru nu reprezintă o mare surpriză - cele două vaccinuri au fost dezvoltate pe baza unei tehnologii similare, cu adenovirus, dar diferite de cea a vaccinurilor Pfizer/BioNTech și Moderna.


Acest lucru poate genera o lipsă de încredere generală în vaccinuri, așa cum au avertizat deja oficialii americani. Lipsa de încredere va fi probabil mai mare în ceea ce privește vaccinurile pe bază de adenovirus.


Deja reticența față de AstraZeneca este vizibilă în Europa.


Suspiciunile privind vaccinul Johnson & Johnson vor lovi, probabil, și mai rău țările care nu prea au alternative. Compania americană era, spre exemplu, una dintre furnizoarele schemei umanitare COVAX, care livrează vaccinuri statelor cu venituri mici.


Motivul: Johnson & Johnson, asemenea AstraZeneca, poate fi ținut la temperatura unui frigider normal, deci poate fi distribuit mult mai ușor în orice colț al țării (sau al lumii), spre deosebire de seruri precum Pfizer sau Moderna.


Avantajul suplimentar al Johnson & Johnson este că poate fi administrat într-o singură doză, deci ar fi ideal pentru cei care nu se pot deplasa prea ușor pentru a fi vaccinați.


România se bazează pe Johnson & Johnson pentru imunizarea în zona rurală


În România și restul Uniunii Europene, problemele Johnson & Johnson au deja un efect direct. Primele doze au sosit miercuri în țară, dar restul livrărilor au fost deja suspendate de companie.


În plus, au spus oficialii români, dozele sosite nu vor fi încă administrate.


„Aşteptăm, pe bună dreptate, o precizare de la Agenţia Europeană a Medicamentului”, a spus, marți, preşedintele Comitetului Naţional de Vaccinare, Valeriu Gheorghiţă.


Vaccinul Johnson & Johnson este important în România, deoarece urmează să fie administrat prin medicii de familie și prin intermediul centrelor mobile, în special în mediul rural.


Gheorghiță a asigurat totuși că amânarea administrării serului nu va însemna și o întârziere a debutului acestei faze a campaniei, autoritățile urmând să folosească un alt vaccin.


Deocamdată, Europa nu a administrat nicio doză din vaccinul Johnson & Johnson. EMA analiza deja problema cheagurilor de sânge după vaccinarea cu acest ser și ar putea anunța o concluzie în curând.


Este neclar ce vor face celelalte state membre. Deocamdată, Franța a anunțat că va rezerva serul Johnson & Johnson pentru persoanele de peste 55 de ani.


Țări precum Portugalia sau Belgia au semnalat că intenționează să folosească serul, scrie Politico. Iar un consilier din regiunea italiană Lazio a subliniat că este necesar ca autoritățile să evite abordarea pe care au avut-o în cazul AstraZeneca. Este necesară „o decizie rapidă, clară și definitivă, fără ezitare”, a spus Alessio D’Amato.


Oricum, pentru UE, în general, problemele Johnson & Johnson par să însemne că încrederea în vaccinurile pe bază de adenovirus a ajuns la final.


Cotidianul italian La Stampa a relatat miercuri că Bruxelles-ul a luat decizia de a nu reînnoi contractele cu AstraZeneca și Johnson & Johnson, anul viitor, scrie Reuters.


Pentru eventualele viitoare campanii de vaccinare, Comisia Europeană se va baza astfel pe serurile dezvoltate pe baza tehnologiei ARN mesager.


Informația a fost confirmată indirect, tot miercuri, de președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen, care a anunțat două lucruri: că Pfizer va livra 50 de milioane de doze suplimentare în al doilea trimestru al acestui an și că tot Pfizer va livra alte 1,8 miliarde de doze până în 2023, pe baza unui contract care se negociază acum.


Lipsa de încredere a europenilor în vaccinul AstraZeneca era deja vizibilă în mai multe țări care au acumulat stocuri mari din acest ser, inclusiv în România.


Ca urmare a acestei situații, autoritățile de la București au decis să dea liber la vaccinarea cu AstraZeneca chiar fără programare, începând de vineri.


Alte țări au decis să rezerve AstraZeneca doar vârstnicilor - care au riscuri mai mici să dezvolte cheaguri de sânge.


Danemarca, în schimb, a anunțat miercuri că renunță definitiv la acest ser.


Neîncredere în procesul de vaccinare


Cu rezerve impresionante de Pfizer și Moderna, SUA au alternative suficiente la vaccinul Johnson & Johnson.


Chiar și așa însă, guvernatorii statelor americane, care au fost îndemnați de autoritățile medicale federale să suspende vaccinarea cu Johnson & Johnson, au avertizat că acest lucru va alimenta reticența oamenilor.


„E foarte ușor pentru un guvernator să suspende, și evident asta vom face, dacă este recomandarea CDC și FDA, dar e foarte greu să mergem să explicăm că suspendăm în urma unor probleme care apar odată la un milion, așa cum a spus doctorul Fauci”, a avertizat guvernatorul statului New Hampshire, Chris Sununu, citat de CNN.


Oficialul se referea la faptul că din peste 6,8 milioane de doze administrate, oficialii au depistat până acum doar 6 cazuri de cheaguri de sânge rare, dintre care unul fatal.


„Trebuie să ne gândim la faptul că și capacitatea guvernatorilor de a insufla încredere după o pauză ca aceasta va fi de 100 de ori mai mare decât suspendarea propriu-zisă”, a subliniat el.


Și guvernatorul statului Nebraska, Pete Ricketts, i-a îndemnat pe oficialii din sănătate să reia vaccinarea cât mai repede, subliniind importanța vaccinului Johnson & Johnson în comunitățile rurale.


„Ținând cont de riscul relativ redus, vă încurajez să renunțați la această pauză cât mai repede posibil”, a spus Ricketts, sugerând că oficialii ar putea impune mai degrabă restricții de vârstă.


Noi probleme pentru Africa de Sud


O altă țară care a suspendat administrarea vaccinului Johnson & Johnson este Africa de Sud, scrie BBC, și asta, deși oficialii de aici nu au semnalat deocamdată cazuri de cheaguri de sânge.


Aici problema este mai mare.


Johnson & Johnson a devenit serul preferat de autoritățile de la Pretoria, după ce s-a aflat că acesta este foarte eficient împotriva tulpinii sud-africane a virusului.


Și asta, în condițiile în care Africa de Sud renunțase deja la imunizarea cu AstraZeneca, după ce experții au concluzionat că acesta nu oferă o protecție suficientă împotriva variantei care circulă în țară.


Și Canada a anunțat, prin vocea premierului Justin Trudeau, că va monitoriza cu atenție ce se întâmplă în SUA și că orice decizie va pune pe primul loc siguranța cetățenilor. Canada a contractat 10 milioane de doze, dar asemenea SUA sau UE, are alternative la îndemână.


Schema umanitară COVAX se bazează pe Johnson & Johnson


Mai neplăcut, problemele Johnson & Johnson ar putea afecta campania de imunizare din statele cu venituri mici, unde acest vaccin pare ideal, iar alternativele sunt puține, potrivit experților.


Deocamdată, compania americană a încheiat un acord privind livrarea a 400 de milioane de doze către Uniunea Africană, pentru a fi distribuite către cele 55 de state membre.


Johnson & Johnson a promis și 500 de milioane de doze ce ar urma să fie distribuite prin schema umanitară COVAX, către statele cu venituri mici din întreaga lume.


COVAX este deja în întârziere, deoarece cea mai mare parte a rezervelor de vaccinuri a fost contractată de statele bogate.


Luna trecută, India a dat și ea o lovitură acestui program umanitar anunțând că va limita livrările externe de doze AstraZeneca - pe care COVAX se bazează - pentru a prioritiza cererea internă.


Articol original
0

No comments

Post a Comment

Va rugam nu faceti spam.

Comments

blogger
© all rights reserved
made with by templateszoo