Plenul Senatului va dezbate, miercuri, 21 aprilie, de la ora 9.30, solicitarea DNA adresată Camerei superioare a Parlamentului pentru încuviinţarea începerii urmăririi penale a fostului ministru al sănătăţii Florian Bodog, 49 de ani, informează Agerpres.
Potrivit site-ului Senatului, votul va fi secret, cu bile.
Vicepreşedintele Senatului Alina Gorghiu a menţionat că PNL a decis ca „votul să fie deschis pentru orice speţă similară, astfel încât justiţia să îşi poată desfăşura procedurile”.
Liderul grupului USR din Senat, Radu Mihail, a afirmat că „a trecut vremea în care Senatul acorda protecţie unor parlamentari”. „Toţi senatorii USR vor fi prezenţi şi vor vota, la vedere, în favoarea solicitării Justiţiei”, a spus Radu Mihail.
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunţat marţi că senatorii social-democraţi vor vota, în plenul Senatului, în favoarea solicitării DNA pentru începerea urmăririi penale în cazul colegului lor.
Preşedintele Comisiei juridice a Senatului, Iulia Scântei, declara luni că plenul va decide în cazul solicitării DNA în cazul lui Bodog, menţionând că raportul comisiei nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru adoptarea unei propuneri de aprobare sau respingere a cererii procurorilor anticorupţie.
Votul în Comisia Juridică fost secret. S-au exprimat şase voturi „pentru” şi unul ”împotrivă” şi au fost şase abţineri.
Senatorul Florian Bodog, audiat luni în Comisia juridică, susţine că „nu se va sustrage cercetării”.
DNA a cerut pe 8 aprilie sesizarea Senatului pentru „efectuarea urmăririi penale față de o persoană, senator în Parlamentul României, la data faptelor având funcția de ministru”. Persoana respectivă este Florian Bodog.
Este a doua oară când DNA a solicitat Senatului ridicarea imunității lui Bodog, acuzat în cazul consilierei sale, care nu ar fi venit la serviciu timp de un an.
Acum doi ani, Senatul a respins ridicarea imunității lui Bodog
În septembrie 2019, Senatul a respins ridicarea imunităţii parlamentare a lui Florian Bodog.
Florian Bodog este acuzat de DNA de:
abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (12 acte materiale); fals intelectual, în formă continuată (12 acte materiale); fals în înscrisuri sub semnătură privată (trei infracțiuni).
Contactat de Libertatea săptămâna trecută, senatorul PSD a declarat că a prezentat în urmă cu doi ani dovezile care atestă că e nevinovat.
Libertatea a publicat, în 2019, foile de prezențe semnate de fostul ministru al sănătății, care a angajat o consilieră care lucra în Bihor, Olivia Baciu, dar care apărea pontată că lucrează în același timp și la minister, la București.
Foto: Inquam Photos
Articol original
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.