Slider
UPDATE Premierul transmite condoleanţe familiilor victimelor de la Spitalul "Victor Babeş" şi cere o anchetă rapidă în acest caz
Premierul Florin Cîţu a transmis, luni seara, condoleanţe familiilor celor trei persoane decedate la Unitatea Mobilă de Terapie Intensivă de la Spitalul "Victor Babeş" din Capitală, unde s-a produs o defecţiune la instalaţia de oxigen şi a anunţat că a cerut ministrului Afacerilor Interne o anchetă rapidă în acest caz, pentru ca toţi cei care vor fi găsiţi vinovaţi să răspundă. "S-a produs încă o tragedie în România, la Spitalul "Victor Babeş", trei persoane au decedat, în acest moment nu ştim de ce. Condoleanţe familiilor îndoliate şi, din ce ştim până acum, se pare că este un accident, dar a început şi o anchetă. Am vorbit cu ministrul de Interne, bineînţeles că o să vină după această declaraţie, o să mă întâlnesc şi cu ministrul de Interne, dar am vorbit la telefon. I-am cerut ca această anchetă să fie cât mai rapidă şi mai transparentă, pentru că toţi vinovaţii pentru ce s-a întâmplat în această seară trebuie să răspundă", a declarat Florin Cîţu, la Palatul Victoria. Premierul a adăugat că în acest război cu pandemia de COVID-19 presiunea pe spitale, în special pe secţiile de terapie intensivă, este foarte mare şi de aceea este nevoie de ajutorul tuturor actorilor din societate, subliniind că vaccinarea este singura soluţie. "Suntem într-o luptă şi într-un război cu această pandemie de un an de zile. Presiunea pe spitale este foarte mare, presiunea pe secţiile de terapie intensivă este foarte mare. Trebuie cu toţii să ajutăm şi de aceea am spus întotdeauna sau în ultima perioadă am vorbit despre această campanie de vaccinare - este singura soluţie, în acest moment este foarte important. Pe partea noastră, de ce am ieşit în această seară, şi era important, am văzut că administratorii sau reprezentanţii statului fug în aceste momente, fug de comunicare. Cetăţenii au nevoie să comunicăm mai mult în aceste momente. Au nevoie să venim să le explicăm. De aceea l-am adus în această seară lângă mine pe domnul Arafat să explice exact ce s-a întâmplat, o să stea cu dumneavoastră aici să răspundă la întrebări. Ceea ce ştim până acum: nu trebuie să mai fugim de comunicare. Trebuie să venim să comunicăm transparent românilor de fiecare dată", a afirmat Cîţu. Şeful Executivului a precizat că autorităţile vor încerca în continuare să asigure cât mai multe paturi la terapie intensivă. "În continuare vom pune resurse şi vom încerca să avem mai multe paturi de terapie intensivă, aşa cum am cerut acum două luni de zile, pentru că în continuare suntem în această luptă cu pandemia. Nu putem să garantăm acum că astfel de accidente nu se vor mai întâmpla. Eu sper că nu se vor mai întâmpla şi sper să avem resursele să trecem cât mai bine. Dar, ca să reducem presiunea şi să ne asigurăm că nu se mai întâmplă aşa ceva, trebuie să avem o campanie de vaccinare de succes. Ele merg mână în mână în acest moment", a mai declarat Cîţu. AGERPRES/(A - autor: Daniel Florea, editori: Andreea Rotaru, Antonia Niţă, editor online: Alexandru Cojocaru) Citiţi şi: DSU despre situaţia de la 'Babeş': Ventilatoarele au rămas în avarie; reprezentantul firmei a refuzat intrarea în UMTI Nicuşor Dan: Am sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 3 în legătură cu situaţia de la 'Babeş' Poliţia Capitalei: Cercetări după decesul celor trei pacienţi de la Institutul 'Victor Babeş' MS: Trei pacienţi au murit la Unitatea mobilă de Terapie intensivă de la 'Victor Babeş' VIDEO Declaraţii de presă ale premierului Florin Cîţu, ora 23,00 Articol original
0
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
Comments
blogger
TIKTOK
TikTok, 3
MUST READ
google, startup, Memes
BITCOIN
Bitcoin, 2
Busan is an amazing magazine Blogger theme that is easy to customize for your needs
SPORTS
CRICKET
LABELS
societate
(13913)
tehnologie
(13823)
politica
(7278)
divertisment
(7002)
afaceri
(5953)
sport
(3200)
interne
(2951)
internationale
(2724)
finante
(2392)
medicina
(2374)
Ştiri
(1597)
economie
(1159)
educatie
(1069)
stiinta
(1036)
Știri România
(962)
justitie
(849)
Local
(625)
Știri Externe
(540)
actualitate
(493)
social
(480)
Mondene
(419)
covid-19
(356)
stiri
(333)
Business
(326)
D:News
(279)
Politic
(170)
Dâmboviţa
(145)
Istorie
(136)
featured
(120)
Judiciar
(95)
coronavirus
(79)
stiri Austria
(70)
eveniment
(69)
Politică
(66)
Cultura
(62)
Vaccin
(62)
pandemie
(61)
Lumea digitala
(60)
Sănătate
(59)
Romania
(54)
Național
(49)
PSD
(48)
Vaslui
(48)
ACTUALITATE.ORG
(46)
Publicitate
(46)
SUA
(46)
Sanatate
(46)
ȘTIRI
(43)
Educație
(42)
religie
(42)
AUSTRIA
(41)
Administrație
(39)
Fotbal Intern
(39)
TUTORIAL
(37)
PNL
(34)
studiu
(34)
Natura
(33)
Trending
(33)
vaccin covid-19
(33)
vaccinare
(33)
Liga 1
(32)
VIDEO
(31)
Bârlad
(30)
locuri de muncă
(29)
stiri Viena
(29)
China
(28)
PRIM PLAN
(28)
cercetatori
(28)
ADMINISTRAŢIE
(27)
Vedete si Evenimente
(27)
accident
(27)
alegeri locale
(27)
Rusia
(26)
ACUM
(25)
Agricultura
(25)
Ultima oră
(25)
Coronavirus în UK
(24)
google
(24)
CJ Vaslui
(23)
Showbiz intern
(23)
Stiri interne
(23)
copii
(23)
facebook
(23)
Știri din UK
(23)
Diverse
(22)
Galerie foto
(22)
ROMÂNIA
(22)
Temperaturi
(22)
Producatori
(21)
Români in UK
(21)
Târgovişte
(21)
Vremea
(21)
deces
(21)
meteo
(21)
online
(21)
Constructii
(20)
Emisiuni TV
(20)
Germania
(20)
Nelu Tătaru
(20)
News
(20)
SARS-CoV-2
(20)
Cultură
(19)
IPJ Vaslui
(19)
Vedete
(19)
covid
(19)
incendiu
(19)
Bani și Afaceri
(18)
argeş
(18)
cultură - știință
(18)
observator
(18)
pfizer
(18)
virus
(18)
Actual
(17)
Argeș
(17)
Companii
(17)
Dumitru Buzatu
(17)
Exclusiv
(17)
Retail
(17)
COMUNITATE
(16)
DIASPORA
(16)
Justiție
(16)
Opinii
(16)
Presedinte
(16)
elevi
(16)
film
(16)
© all rights reserved
made with by templateszoo
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.