Slider

Zeci de mii de ortodocsi din judet asteaptã Lumina Sfântã! Iatã în ce conditii se vor organiza slujbele religioase, în noaptea de Înviere!

0

PRECIZÃRI… Sfântul Sinod a fãcut, ieri, o serie de recomandãri pentru organizarea slujbelor de Florii si de Paste, aprobate de Patriarhul Daniel. Documentul vorbeste despre respectarea tuturor normelor sanitare, distantare, si calcularea numãrului maxim de persoane care pot intra în bisericã.

Enoriasii vor putea participa la slujba de Înviere în interiorul bisericilor, cu respectarea normelor sanitare, desi premierul anuntase cã slujbele se vor tine în curtea bisericilor.

Cancelaria Sfântului Sinod a elaborat o serie de îndrumãri, adresate tuturor unitãtilor de cult din România ale Bisericii Ortodoxe Române, privind sfintele slujbe care vor fi sãvârsite în perioada dintre sâmbãta Floriilor si sãrbãtoarea Izvorului Tãmãduirii (24 aprilie – 7 mai 2021):

 Sfintele slujbe vor fi sãvârsite potrivit prevederilor liturgice si tipiconale specifice perioadei, cu respectarea actelor normative privind starea de alertã pe teritoriul României.

 Sfintele slujbe pot fi oficiate în interiorul si/sau în afara lãcasurilor de cult, cu respectarea regulilor de protectie sanitarã prevãzute de Ordinul comun al Ministrului Sãnãtãtii si al Ministrului Afacerilor Interne nr. 1.103/95/2020, dintre care amintim: dezinfectarea mâinilor la intrarea în lãcasul de cult; purtarea obligatorie a mãstii sanitare, astfel încât aceasta sã acopere gura si nasul; asigurarea unei suprafete de minimum 4 mp pentru fiecare persoanã si o distantã de minimum 2 m între persoane, în interior, si 1,5 m între persoane, în exterior.

Fiecare unitate de cult va pregãti mai multi voluntari, care vor purta ecusoane personalizate, pentru a asigura desfãsurarea în bune conditii a sfintelor slujbe si a activitãtilor specifice perioadei prepascale si pascale.

Preotii vor aduce, din timp, la cunostinta credinciosilor programul evenimentelor religioase si prezentele recomandãri, fãcând apel la respectarea normelor igienico‑sanitare.

 Preotii parohi, staretii sau ecleziarhii, dupã caz, vor calcula numãrul persoanelor care pot intra în lãcasul de cult si în incinta acestuia, îngrijindu‑se de marcarea corespunzãtoare a locurilor în care pot sta credinciosii, astfel încât sã fie respectate normele legale privind distantarea fizicã dintre persoane.

Pentru evitarea deplasãrilor si aglomerãrilor, se recomandã credinciosilor sã participe la sfintele slujbe sãvârsite la unitãtile de cult de care apartin din punct de vedere teritorial (biserica parohialã).

 Întrucât „organizarea de procesiuni si/sau pelerinaje religioase este permisã numai cu participarea persoanelor care au domiciliul sau resedinta în localitatea unde se desfãsoarã respectiva activitate” (art. 1 pct. 10‑11 din Anexa 3 a HG nr. 432/8 aprilie 2021), se recomandã ca, acolo unde existã aceastã traditie, procesiunile de Florii sã fie organizate în ajunul sãrbãtorii de cãtre fiecare unitate de cult, cu propriii credinciosi, prin înconjurarea lãcasului de cult. Ramurile de salcie sau finic vor fi binecuvântate în Sâmbãta lui Lazãr, 24 aprilie 2021, dupã Vecernie, dacã se organizeazã procesiune în jurul lãcasului de cult, sau în Duminica Floriilor, 25 aprilie 2021. Ramurile binecuvântate vor fi distribuite de cãtre preoti si voluntari în exteriorul lãcasului de cult, iar credinciosii vor fi îndemnati sã astepte pe locurile marcate pânã când vor primi ramurile. Pe tot parcursul slujbei si al procesiunii se va respecta distanta fizicã prevãzutã de reglementãrile legale.

 În sãptãmâna Sfintelor Pãtimiri, sfintele slujbe (Sfânta Liturghie, slujbele Deniilor, Taina Sfântului Maslu, Taina Spovedaniei etc.) vor fi oficiate în interiorul si/sau în afara lãcasurilor de cult, potrivit rânduielilor liturgice si tipiconale, cu respectarea regulilor de protectie sanitarã. tinând cont cã circulatia persoanelor în afara locuintei/gospodãriei este interzisã în intervalul orar 22:00‑5:00, iar în localitãtile cu ratã mare de incidentã a cazurilor de persoane infectate circulatia în afara locuintei/gospodãriei este interzisã în intervalul orar 20:00‑5:00 (art. 2 alin. 1 pct. 2‑4 din Anexa 3 a HG nr. 432/8 aprilie 2021), sfintele slujbe sãvârsite seara vor fi programate, dupã caz, într‑un interval orar care sã permitã revenirea credinciosilor la casele lor, astfel încât sã fie respectate prevederile legale în vigoare.

 În Sfânta si Marea Vineri, la momentul înconjurãrii bisericii cu Sfântul Epitaf, voluntarii îi vor îndemna pe credinciosi sã respecte distanta fizicã. Dacã biserica nu are iesiri laterale si nu poate fi asigurat un flux de intrare‑iesire, clericii vor astepta în curtea bisericii pânã când toti credinciosii vor trece pe sub Sfântul Epitaf, apoi vor intra în bisericã pentru partea de final a slujbei. Dacã în bisericã nu existã spatiu suficient pentru credinciosi, dupã închinare, acestia vor astepta în curtea lãcasului de cult, pe locurile marcate.

 Potrivit traditiei începute în anul 2009, Sfânta Luminã va fi adusã de la Ierusalim în ziua de sâmbãtã, 1 mai 2021, spre searã, si va fi oferitã delegatiilor eparhiilor la Aeroportul International Otopeni. Delegatii vor purta mascã de protectie si vor respecta distanta fizicã prevãzutã de lege. Ulterior, Centrele eparhiale, prin protopopiate, vor distribui, în timp util, Sfânta Luminã fiecãrei parohii.

 Tinând cont cã „în toate localitãtile se permite circulatia persoanelor în afara locuintei/gospodãriei, în perioada 1-2 mai 2021, în intervalul orar 20:00‑5:00 pentru deplasarea si participarea la slujbele religioase” (art. 2 pct. 6 din Anexa 3 a HG nr. 432/8 aprilie 2021), slujba Învierii Domnului din noaptea zilei de duminicã, 2 mai 2021, va fi sãvârsitã în prezenta credinciosilor, potrivit rânduielii liturgice a Bisericii Ortodoxe. Astfel:

– pentru a evita aglomeratia, la unitãtile de cult cu pangarul în interiorul bisericii, vor fi organizate din timp, în locuri special amenajate în afara lãcasului de cult, mai multe puncte de distribuire a Pastilor (pâine binecuvântatã si stropitã cu agheasmã si vin, pregãtitã si ambalatã din vreme în pachete/pungute de unicã folosintã închise, respectând regulile de igienã), a lumânãrilor, a candelelor si a obiectelor de colportaj;

– credinciosii vor astepta, în afara lãcasului de cult, pe locuri individuale special marcate, primirea de la clerici a Sfintei Lumini, la ora 00:00, pãstrând distanta de 1,5 m între persoane;

-dupã oferirea Sfintei Lumini, se vor citi Sfânta Evanghelie si Pastorala;

-la finalul slujbei de afarã, pentru sãvârsirea Canonului Învierii si a Sfintei Liturghii, clericii vor intra în lãcasul de cult împreunã cu credinciosii, în limita spatiului disponibil, potrivit prevederilor sanitare în vigoare, sau vor continua slujba în afara lãcasului de cult, în cazul în care numãrul credinciosilor este mare.

 În prima zi de Pasti, slujba Vecerniei sau A doua Înviere, se sãvârseste în biserici, începând cu ora 12.00, cu participarea credinciosilor mireni, respectându‑se regulile sanitare în vigoare.

 În ziua de vineri, 7 mai 2021, cu prilejul sãrbãtorii Izvorului Tãmãduirii, slujba de sfintire a apei va fi sãvârsitã, în exteriorul bisericii, dupã rugãciunea amvonului de la Sfânta Liturghie. Dupã sfintirea apei, aceasta va fi oferitã credinciosilor în afara lãcasului de cult de cãtre voluntari, credinciosii pãstrând în mers distanta de 1,5 m si purtând mascã de protectie.

Articol original
0

No comments

Post a Comment

Va rugam nu faceti spam.

Comments

blogger
© all rights reserved
made with by templateszoo