În duminica a III-a după Paști (a Femeilor Mironosițe), 16 mai 2021, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, și Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, au oficiat slujba de sfințire a picturii și Sfânta Liturghie la biserica cu hramul „Sfinții Împărați Constantin și Elena și Sfântul Mare Mucenic Mina” din municipiul Vaslui.
Din soborul slujitorilor au făcut parte și părinții consilieri eparhiali Vladimir Beregoi și Cosmin Gubernat, părintele protopop Adrian Chirvasă și părinții parohi Constantin Pârcălabu și Florin Pârcălabu.
La primele ore ale dimineții, cei doi Ierarhi au săvârșit slujba de sfințire a picturii bisericii și a noilor clopote, iar apoi a urmat Sfânta Liturghie, oficiată pe un podium amenajat în proximitatea locașului de cult.
Cu prilejul sfințirii, locașul de cult a primit ca ocrotitor și pe Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț (5 august).
Numeroși credincioși, din Vaslui și din împrejurimi, alături de oficialități județene și locale, au participat la aceste momente de bucurie și de încununare a eforturilor depuse de preoți și de enoriași pentru înfrumusețarea bisericii aflate în zona Gării din municipiul Vaslui.
Răspunsurile liturgice au fost date de grupul psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi”, al Catedralei Episcopale din Huși.
În cadrul Sfintei Liturghii, după citirea fragmentului evanghelic, cuvântul de învățătură a fost rostit de Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre curajul izvorât din credință al femeilor mironosițe, primele vestitoare ale Învierii Mântuitorului Hristos. Femeile mironosițe sunt, prin exemplul lor, model pentru femeile creștine din toate timpurile:
Femeile au fost primele propovăduitoare ale Învierii, pentru că aveau credința care le însoțea, o râvnă care le copleșea și o dragoste nemăsurată față de Cel care a venit să răscumpere păcatele lumii. Astăzi este ziua femeilor creștine.
Să nu pregetați vreun efort, să nu vă temeți să fiți „bărbătoase”, cum au fost femeile mironosițe. După Înviere, femeile mironosițe sunt cinstite, chiar mai mult decât apostolii, pentru jertfa și dragostea lor.
Femeia are un mare dar. Ea are o mai mare putere de jertfă decât bărbatul.
Întâlnirea noastră cu Dumnezeu este prin jertfă.
Orice femeie, când naște, dă mâna cu Dumnezeu.
La momentul împărtășirii clericilor, Preasfințitul Părinte Ignatie a citit mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, dedicat femeilor creștine și intitulat: „Femeile Mironosițe – lumini pentru viața femeilor creștine în Biserică și în societate”
La finalul slujbei, Ierarhul Hușilor a mulțumit Arhiepiscopului Tomisului, pentru împreuna slujire, și tuturor celor care au găsit potrivit să fie împreună la momentul deosebit de bucurie din viața acestei comunități creștine. Părintele Episcop Ignatie a explicat sensul cuvintelor din Cartea Facerii, unde se relatează crearea femeii:
Astăzi, în Duminica Mironosițelor, noi le cinstim pe toate femeile care au în sufletul lor lumina lui Hristos și o împărtășesc copiilor, nepoților, învățăceilor, celor bolnavi și tuturor celor care au nevoie.
Părintele Cleopa le numește pe femeile creștine: „candele ale credinței”. De aceea Biserica le prețuiește în mod deosebit. Ele sunt cele mai implicate în educația spirituală a copiilor.
În Cartea Facerii ni se spune că Dumnezeu a făcut-o pe Eva ca pe un „ajutor” pentru Adam.
Termenul „ajutor” nu este unul peiorativ, ci unul cu o conotație profund spirituală.
Termenul, din limba ebraică, pentru „ajutor” se regăsește aproape în toate locurile care fac referire la ajutorul oferit de Dumnezeu.
Așa cum Dumnezeu intervine în viața noastră în momente critice, de răscruce, la fel, toate femeile din viața noastră sunt cele care ne ajută și ne întremează din punct de vedere spiritual. De aceea le prețuim în mod deosebit.
Preasfinția Sa a oferit părintelui paroh Constantin Pârcălabu distincția de vrednicie a Episcopiei Hușilor, „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, iar părintele Florin Pârcălabu a fost hirotesit întru iconom. De asemenea a oferit distincții de vrednicie celor care s-au implicat, de-a lungul vremii, în lucrările de înfrumusețare și pictare a sfântului locaș.
Articol original
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.