Istoria a fost marcată de anumiți lideri recunoscuți, care și-au pus amprenta asupra modului în care a evoluat lumea.
Iată care sunt 5 dintre cei mai cunoscuți conducători din istorie:
- Napoloeon – Este unul dintre cei mai cunoscuți împărați și conducători din istorie. S-a aflat în fruntea francezilor între 1804 și 1815. De asemenea, el este și unul dintre cei mai mari comandanți din istorie. Puterea a preluat-o după Revoluția Franceză, care înlăturat monarhia din Franța. Napoleon e considerat un geniu militar și un strateg desăvârșit. Chiar dacă a condus armate mai mici, el a obținut numeroase victorii în fața unor adversari numeroși. A avut numeroase războaie, dar a fost oprit în ofensiva sa împotriva Rusiei, din anul 1812. De asemenea, el a reușit să modernizeze domeniul juridic și politic din Franța. Totodată, Napoleon s-a remarcat și prin atenția pe care a acordat-o oamenilor de rând. Fiind unul dintre cei mai cunoscuți conducători din istorie, despre Napoleon s-au făcut peste 15 filme biografice. Cel mai cunoscut a fost lansat în anul 2007, cu titlul Napoleon. Totodată, în secțiunea NetBet jocuri online e disponibil și slotul Napoleon: Rise of An Empire. Acest joc a fost creat de compania BluePrint și reușește să te trimită în lumea lui Napoleon, având printre simboluri vase de asalt, cai de luptă, muniție, dar și chipul fostului conducător.
- Ecaterina cea Mare – A fost o femeie neînfricată, care i-a condus cu succes pe ruși în perioada domniei sale, între 1762 și 1796. De altfel, ea a pus la cale o lovitură de start pentru a-l îndepărta pe soțul său, Petru al III-lea și pentru a prelua controlul asupra Imperiului Rus. Sub comanda sa, Imperiul Rus și-a extins granițele, însă a progresat mult din punct de vedere social și politic. Din acest motiv, domnia Ecaterinei cea Mare este cunoscută și sub numele de „Epoca de Aur a Imperiului Rus”. Inclusiv femeile au câștigat drepturi suplimentare în perioada sa, în timp ce cultura a înflorit. Ea s-a confruntat și cu câteva lupte interne, venite în special din partea țăranilor și cazacilor.
- Regina Victoria a Angliei – A condus Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei din 1837 până în 1901. De asemenea, ea a domnit și peste cele 28 de colonii britanice. A preluat domnia într-un moment în care tot mai multe voci militau pentru înlăturarea monarhiei. Pe măsură ce anii au trecut, ea a devenit foarte apreciată de britanici. A schimbat radical constituția și sistemul juridic și a fost un model și pentru celelalte țări. De asemenea, a avut un impact cultural major, iar Anglia a înflorit în perioada sa. A fost depășită de Regina Elizabeta a II-a ca longevitate la cârma Regatului.
- Otto von Bismarck – A trăit între 1815 și 1898 și este responsabil pentru unificarea statelor germane într-unul singur. De asemenea, era un om de stat moderat și echilibrat, care punea mare accent pe diplomație, dar știa și cum să-și impună punctul de vedere când era nevoie. A fost prim-ministrul Prusiei între 1862 și 1890, contribuind decisiv la unificarea Germaniei din 1871. A fost primul cancelar al Imperiului German și a avut porecla „Cancelarul de Fier”. Avea convingeri conservatoare, monarhiste și aristocratice. De asemenea, a învins Franța în războiul Franco-Prusac din 1870.
- Petru cel Mare – A condus Rusia între 1682 și 1725 și a contribuit decisiv la modernizarea acestei țări, făcând pasul de la perioada medievală către una mai modernă. Armata a fost modernizată în timpul domniei sale și politicile guvernamentale au fost modificate. Nu se dădea în lături de la nimic, iar la un moment dat a antrenat inclusiv soldații ruși. Este recunoscut însă și pentru duritățile din mandatul său.
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.