Cele mai puternice economii ale lumii s-au pus de acord să susţină planurile pentru emiterea de aşa-numite paşapoarte de vaccinare în încercarea de a scoate industria de travel şi turism din declinul provocat de pandemie, scrie Bloomberg, citat de zf.ro.
Miniştrii turismului din ţările G20 şi-au declarat susţinerea pentru noile certificate, subliniind că reluarea activităţii normale a sectorului este vitală pentru redresarea economiei mondiale, potrivit ministrului italian al turismului, Massimo Garavaglia. Certificatele vor indica faptul că deţinătorul este vaccinat, este imun prin recuperare după boală sau a fost testat recent negativ.
Garavaglia a mai declarat că a cerut şi obţinut din partea comisarului european Thierry Breton un angajament de accelerare a introducerii unui certificate verde la nivel de UE. „Turismul va fi vital pentru redresare odată ce pandemia va fi înfrântă”, a declarat acesta.
Industria de travel şi turism a fost una dintre cele mai dur afectate de restricţiile menite să stăvilească pandemia. Contribuţia acesteia la PIB-ul mondial s-a prăbuşit cu 49% la 4.700 mld. dolari în 2020, provocând pierderi de 62 milioane de locuri de muncă. Cheltuielile turiştilor internaţionali au plonjat cu 69%.
Ţările membre ale UE ar urma să-şi redeschidă graniţele pentru turiştii din ţările cu rate relativ reduse de infectare, cât şi pentru persoanele complet vaccinate împotriva coronavirusului, potrivit unei propuneri lansate la începutul acestei săptămâni. Decizia ar putea fi adoptată până la sfârşitul acestei luni.
Italia este pregătită să-şi reprimească vizitatorii, a declarat premierul italian Mario Draghi după găzduirea reuniunii G20, notează Euractiv. Draghi a remarcat că UE speră să lanseze paşapoartele „verzi“ de la mijlocul lunii iunie. La mijlocul lunii mai, Italia speră ca propriul paşaport naţional să devină operaţional.
Nu este clar însă dacă acesta va permite un acces mai facil al vizitatorilor internaţionali.
Cancelarul austriac Sebastian Kurz şi-a anunţat intenţia de a introduce un certificat naţional în încercarea de a revitaliza economia, arătând că nu poate aştepta după UE până în vară.
Grecia, prima ţară care a introdus acest concept la nivel de UE în ianuarie, se va număra printre primele ţări care va testa certificate de vaccinare încă de la mijlocul lunii mai, potrivit Greek Reporter.
Potrivit unui oficial UE, statele membre ale UE au fost împărţite în trei grupuri după gradul de pregătire în a implementa sistemul paşapoartelor de vaccinare. Grecia este inclusă în primul grup. Alte ţări din acest grup sunt Spania, Italia, Malta, Bulgaria, Estonia şi Luxemburg.
Ungaria a anunţat la rândul său că va urmări încheierea de acorduri bilaterale de recunoaştere a certificatelor de vaccinare, acorduri ce vor permite cetăţenilor să călătorească în ţările participante, conform Euractiv.
The post Cele mai puternice economii ale lumii susţin paşaportul de vaccinare. „Turismul va fi vital pentru redresare economiei mondiale” appeared first on Ziarul Romanesc Austria.
Articol original
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.