Așa arată, din păcate, în acest moment, cel mai vechi parc din București. Întins pe 16 hectare, parcul din mijlocul orașului, o oază veritabilă de verdeață, se degradează pe zi de trece. Pe lângă toate acestea, gunoaiele sunt la ordinea zilei, aleile fiind invadate de sticle, pahare de cafea și ambalaje de mâncare.
Suntem în cel mai vechi parc pe care îl are Bucureștiul. La o aruncătură de băț de biroul primarului general, Nicușor Dan. De la geamul edilului se vedea bijuteria de care s-a ocupat Karl Fr. Wilhelm Meyer. Vorbim despre parcul Cișmigiu, aflat în buricul Capitalei.
Încă de la primii pași, indiferent de zona din care se face accesul, ne întâmpină câteva panouri informative. E mult spus informative, pe ele nu se poate citi nimic. Sunt acoperite de vopseaua grafferilor bucureșteni, șterse de ploi sau pur și simplu lipsă. Pe vremuri, cei de la ALPAB au montat hărți ale parcului, cu cele mai importante atracții, dar între timp au dispărut. Geamurile au fost sparte, afișele furate, locurile de informare vandalizate.
30.000 de arbori şi arbuşti din judeţele Dâmboviţa şi Gorj
Același lucru se întâmplă și cu plăcuțele informative care te îndrumă pe aleile pline de verdeață, unde tronează copaci de sute de ani. Pentru un străin sau pentru orice iubitor de natură care vine pentru prima dată în Cișmigiu e greu să știe să ajungă „La Cetate”, acolo unde se află ruinele unei mănăstiri construite de logofătul Văcărescu în 1756, sau restaurantul ridicat de arhitectul Ion Mincu, numit „Monte Carlo”, care a fost bombardat în timpul războiului, dar care există și acum! Panourile sunt pline de stickere sau vopsite cu graffiti.
Am intrat deja în parc! La începutul secolului al 19-lea, aici se afla o dumbravă cu un lac format de izvoarele naturale. Era menţionat sub numele de „Balta lui Dura neguţătorul”. Pe 10 octombrie 1779, Alexandru Ipsilanti, domnul Ţării Româneşti, a poruncit ca aici să se construiască două cişmele pentru ca bucureștenii să aibă apă potabilă. Zonei i se spunea „La cișmele”, denumire din care a derivat ulterior actualul nume.
În 1847 a fost chemat de la Berlin arhitectul peisagist Karl Fr. Wilhelm Meyer şi numit şef al lucrărilor. S-au adus circa 30.000 de arbori şi arbuşti din judeţele Dâmboviţa şi Gorj, precum şi plante ornamentale de la Braşov şi Viena. Copacii rezistă și astăzi, dar iarba care se însămânțează an de an, sau așa ar fi trebuit, mai deloc.
Mozaic dispărut, lanțuri rupte, mai mult pământ decât iarbă
Sunt zone imense cu pământ, doar pământ, fără pic de iarbă. Nu s-a sădit absolut nimic în această primăvară, iar floricele de sezon care au apărut sunt cele care au crescut din răsadurile din anii trecuți.
Pe lângă lipsa ierbii, sunt multe zone fără borduri, cu mozaic și piatră cubică lipsă. Dar și multe locuri fără lanțurile de la pilonii de fier, care fie au fost furați, în marea lor majoritate, fie pur și simplu sunt rupți, aruncați în pământ. Nimeni de la ALPAB nu s-a ocupat să-i repare în ultimii anii.
Au dispărut chiar și plăcuțele informative din tablă
Mai mult decât atât, Cișmigiul găzduiește mai multe zone tematice. „Colțul șahiștilor”, „Grădina cu trandafiri” sau „Monumentul Gheorghe Panu”, toate aveau câte o plăcuță metalică, pentru informarea vizitatorilor.
Între timp și acestea au dispărut și a rămas doar cadrul metalic care o susținerea în trecut.
Printre zonele celebre și „Rotonda scriitorilor”. Amenajată în anul 1943 în partea dinspre Schitu Măgureanu, fiind expuse busturile scriitorilor români Mihai Eminescu, Alexandru Odobescu, Titu Maiorescu, Ion Luca Caragiale, George Coșbuc, Ștefan Octavian Iosif, Ion Creangă, Alexandru Vlahuță, Duiliu Zamfirescu, Bogdan Petriceicu Hasdeu, Nicolae Bălcescu şi Vasile Alecsandri.
Și-aici găsim probleme serioase. Băncile sunt rupte, stema orașului din fier a fost pur și simplu smulsă din băncile pe care scrie „București”, iar gunoaiele sunt la ele acasă. Același lucru „La Cetate”.
Băncile sunt rupte, lemnul aruncat pe jos, iar bucăți de cărămidă au început să se desprindă din zidurile cetății. Și nu sunt singurele probleme! Obiectele de decor ale parcului, multe vase de lut aduse aici cu sute de ani în urmă au fost sparte, vandalizate. Unele dintre ele nu mai există, dar le-au rămas urmele ulcioarelor care altădată erau o încântare pentru cei care călcau pragul Cișmigiului.
Izvoare secate și amintirea uitată a lui Mihai Eminescu
La fel se întâmplă și cu trei dintre cele mai reprezentative izvoare din parc. Primul, „Izvorul Sissi Stefanidi”, amplasat în centrul Cişmigiului, reprezintă o mamă îndurerată de moartea fiicei sale, ce toarnă apă cu ulciorul.
Locul pe care este amplasată statuia aparţinuse familiei Stefanidi şi a fost donat către primăria oraşului după moartea fiicei lor. Cu ani în urmă curgea apă din ulciorul Stefanidi, acum totul este părăsit, plin de pământ și frunze căzute încă de toamna. Ajungem la „Izvorul cu broscuță”, unul dintre cele mai frecventate locuri ale celor mici. Pentru că era ușor accesibil, izvorul oferea o porție sănătoasă de apă rece, perfectă pe timp canicular. Acum nu mai funcționează absolut deloc.
La câțiva metri era „Izvorul Mihai Eminescu”. Un ansamblu peisagistic realizat din conglomerat de piatră. În anul 2009, cu ocazia comemorării a 120 de ani de la moartea poetului național, a fost amplasat un medalion și o placă comemorativă din bronz.
În acest loc se presupune că exista un izvor la care Mihai Eminescu venea să se odihnească pe vremea când lucra la ziarul „Timpul”.
A funcționat ani buni, iar convinşi că această apă îi menţine mai sănătoşi, oamenii veneau zilnic să se aprovizioneze din acest loc. Cu zeci de sticle de plastic sau bidoane de cinci litri, bucureștenii veneau chiar şi de la celălalt capăt al orașului pentru că erau siguri că această apă are proprietăţi vindecătoare.
Între timp, ALPAB i-a sistat funcționarea, devenind o ruină, care nu mai amintește absolut deloc de vremea în care Eminescu bea un pahar de apă rece între două texte predate la ziar.
Cade „Podul Mare”, pericol de accidente!
Continuăm plimbarea pe aleile liniștite ale parcului, locul în care mierlele oferă un adevărat concert. Și ne oprim pe cele două poduri, construite în 1930.
Dacă la „Podul de Nuc”, cel care face legătura între Aleea Platanului şi Aleea Magnoliei, sunt lipsă câteva elemente decorative, unele sunt dislocate, iar asfaltul este denivelat, la „Podul Mare” este un adevărat dezastru!
Sunt două bucăți imense de beton la un pas de prăbușire, lucru care s-a putea solda cu o tragedie, asta dacă în acel moment pe sub pod ar trece o bărcuță cu oameni. Podul care are o lungime de 24,30 de metri şi o lăţime variabilă, cuprinsă între 4,09 şi 6,30 metri, are nevoie urgentă de reparații. Consolidarea bucăților cu beton armat și montarea gărdulețelor de fier deja dispărute.
„Lacul lebedelor” fără lebede și mizerie ca la o ghenă
Finalul zilei se termină cu vizitarea lacului, pe care deja se plimbă bărcuțele. Cu o suprafață de 29.500 m², o lungimea de 1,3 km, lacul nu a fost curățat absolut deloc înainte să fie alimentat cu apă.
Mai mult, zilele trecute se puteau observa bucăți imense de covor din plastic, lăsat pe fundul lacului de pe vremea fostului patinoar instalat iarna trecută.
În plus, „Lacul lebedelor”, insulița superbă a parcului Cișmigiu, arată ca după bombardament. Copaci sunt căzuți, roșcovele la tot pasul, PET-uri, resturi de mâncare, ambalaje și borcane.
Zona este un adevărat focar de infecție. Lebedele, rața cu ciuf sau rața carolină nici n-ar putea înnota liniștite aici. Ce-i drept, ele nici n-au fost aduse în locul special rezervat lor. Cine știe când își vor face apariția!
Reabilitarea de 10 milioane de euro a fost oprită în instanță
În decembrie anul trecut, Tribunalul București a admis acțiunea în justiție depusă de USR și a anulat o hotărâre a Consiliului General al Municipiului București (CGMB) din iulie 2019, privind proiectul de reabilitare peisagistică a Parcului Cișmigiu, în valoare de 10 milioane de euro.
Între lucrările care intrau în finanțare se numără reabilitarea „Podului de nuc”, a zonei „La Cetate”, a grădinii trandafirilor, a rondurilor cu statui, a locurilor de joacă și a aleilor. Printre altele, lucrările vizau, restaurarea „Movilei” și a „Buturugii”, restaurarea terasei trandafirilor, a rondului Roman, a foișorului și a „Izvorului Mihai Eminescu”, refacerea aleilor și repoziționarea anumitor aliniamente verzi, reabilitarea debarcaderului și repararea fostelor toalete publice.
Conform istoricilor, a fost o vreme când în Cișmigiu nu aveai voie să faci gălăgie. Să vorbeşti urât, să faci mizerie și erau interzise activităţile comerciale. Acum situația e cu totul alta. Porumbul fiert la 5 lei e la mare căutare, copiii cer vata de zahăr pa băț, în timp ce părinții sorbesc dintr-un suc rece și mănâncă o porție de nachos cu sos dulce-acrișor.
Dar toate acestea se desfășoară în cel mai vechi parc din București, unde băncile sunt rupte, obiectele de artă distruse, pavaje sunt lipsă, podurile sunt dărâmate, izvoare secate și indicatoare furate sau distruse de graffiti. Salvați parcul Cișmigiu!
Busan is an amazing magazine Blogger theme that is easy to customize for your needs
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.