Cu toate că România a renunțat la cotele de vânătoare de cinci ani, iar normele europene ne obligă să protejăm specia ursului brun, vânarea acestuia continuă să fie nu doar o practică de recreere pentru unii, ci și o reală afacere pentru alții. Recent, ministrul mediului Barna Tanczos a anunțat că derogările pentru împușcarea urșilor își vor limita valabilitatea, iar extragerea exemplarelor va putea fi făcută doar de administratorii fondurilor de vânătoare. Organizațiile de mediu spun însă că problemele populației de urs brun nu se rezolvă doar cu atât.
Vânătoarea animalelor din specii protejate, așa cum sunt urșii bruni sau lupii, este interzisă în baza Directivei Habitat, cu unele excepții, în cazul în care este vorba de animale care distrug gospodării sau atacă oameni.
România profită însă de aceste excepții și permite anual uciderea a sute de urși prin ordine de derogare, invocând populația foarte mare a acestora.
Nu avem însă o evaluare a efectivelor de urs, ci doar estimări ale ONG-urilor și niște date colectate prin metoda numărării urmelor lăsate de animale - o metodă fără rigoare statistică, dar care oferă cifre acceptate oficial de autorități.
Absența monitorizării animalelor sălbatice și lipsurile din lege duc la erori din care câștigă asociațiile de vânătoare. Vânătorii amatori, așa cum este prințul austriac care l-a împușcat pe Arthur, plătesc mii de euro pe „trofeu” - ursul pentru care asociațiile cer derogare de la Ministerul Mediului.
„La Covasna nu a fost o greșeală, a fost ceva intenționat”, spun chiar vânătorii. Cu cât e mai mare ursul, cu atât e mai mare suma de bani plătită asociațiilor.
Statul român are o istorie nefericită când vine vorba de urșii bruni: autorizează uciderea lor prin vânătoare, îi ignoră până mor sau îi lasă să fie mascote pe pârtii, cum este Baloo de la Straja, ori animale de companie în curțile oamenilor, cum sunt ceidoi urși din Arad.
Sunt probleme vechi, amânate sau ignorate, din două mari cauze: lipsa monitorizării reale a urșilor bruni și breșele legislative observate târziu și peticite treptat.
Cum se împușcă urșii legal în România
În Uniunea Europeană, ursul brun este protejat în baza Convenției de la Berna și în baza Directivei Habitat a Consiliului Europei, care îi include pe urși pe lista speciilor de animale protejate care nu pot fi vânate în scop de agrement.
În 2016, ministrul mediului din Guvernul Cioloș, Cristina Pașca Palmer, a anulat ordinul care stabilea cotele de vânătoare pentru urși. Au continuat însă an de an ordinele de derogare date în baza articolului 16 din Directivă. Același articol însă cere ca raportul derogării să menționeze, după caz, „alternativele la derogare respinse și baza științifică folosită”, adică de ce n-ar fi funcționat relocarea animalului, de exemplu.
Derogările se stabilesc printr-un ordin semnat de ministrul mediului. Acesta aprobă uciderea unui anumit urs, despre care există dovezi că distruge culturile oamenilor sau îi pune în pericol pe aceștia. Practic, „recoltarea”, adică uciderea acestor animale, devine legală.
Cum știi însă pentru ce urs s-a dat derogarea? Este o întrebare esențială - în lipsa unei monitorizări riguroase, orice urs seamănă cu altul, atrag atenția organizațiile de mediu.
„Există o istorie de derogări, chiar de când existau cote (de vânătoare, n.r.). Ele continuă, dar nu se știe niciodată dacă ei au vânat ursul pe care-l cer în derogare. Ei nu au nicio posibilitate să dovedească că ăla e ursul, pentru că urșii nu sunt identificați. Atât timp cât nu se știe, toți urșii sunt cu urechile rotunde și coada scurtă”, spune Cristina Lapis, președinta Asociației Milioane de Prieteni, care deține singurul sanctuar pentru urși din România, la Zărnești.
Peste 100 de urși, împușcați doar în ultimii trei ani
Derogările se dau în prezent în baza unui ordin din 2019, din mandatul de ministru al Grațielei Gavrilescu, care a stabilit un număr maxim de 140 de „recoltări” pentru urși.
În topul județelor cu cele mai multe recoltări, potrivit datelor publice de pe site-ul Ministerului Mediului de la sfârșitul lunii aprilie, se află Covasna (25), Mureș (21) și Harghita (20), urmate de Prahova (10) și Brașov (9).
118 urși bruni
au fost uciși în perioada 2019-2021
Peste 60 de asociații de vânători din toată țara au primit permisiunea ministerului pentru a împușca urșii care i-ar pune în pericol pe locuitorii din zonă.
Asociația Botoș, din județul Covasna, a obținut o singură derogare în această perioadă, în 17 februarie 2021: cea în baza căreia prințul Emanuel de Liechtenstein l-a împușcat pe ursul Arthur, în martie.
Legea spune că recoltarea unui urs se face doar ca ultimă soluție, în cazul în care nu a putut fi dus în altă țară sau într-un sanctuar, cum este cel de la Zărnești. Și pentru asta este necesară derogarea.
Dacă autorizațiile pentru uciderea urșilor sunt puse, în majoritate, în aplicare, derogările pentru mutarea lor sunt îndeplinite în proporție mult mai mică. Din 39 de astfel de derogări, doar 13 au fost duse la îndeplinire în aceeași perioadă.
S-au schimbat regulile după împușcarea ursului greșit
Uciderea ursului Arthur a dus la modificarea procedurilor de acordare a derogărilor.
Ministerul Mediului a redus valabilitatea actelor de derogare de la 60 la 15 zile și a impus ca recoltările în cazul speciilor protejate să fie făcute doar de membrii organizațiilor de vânătoare și nu de alți vânători, din exteriorul acestora.
În cazul din Covasna, Asociația Botoș a cerut, de fapt, derogare pentru o ursoaică, susține ONG-ul Agent Green, iar prințul austriac a împușcat ursul greșit, pe Arthur.
El neagă acuzațiile și afirmă că a ucis exemplarul de urs care făcea probleme în zonă. Emanuel von Liechtenstein s-a ales cu dosar penal, iar în paralel, Garda de Mediu și Garda Forestieră fac și ele investigații.
Mai mult, Agent Green susține că ursul Arthur a fost împușcat în zona protejată Natura 2000, lucru interzis fără informarea administratorilor sitului respectiv, după ce s-a trecut de celelalte entități implicate în acest proces. În cazul sitului Oituz-Ojdula, administratorii au refuzat să comenteze cum au ajuns vânătorii la Arthur, iar responsabilul de la Ministerul Mediului pe planul de management al sitului ne-a direcționat spre adresa de e-mail a instituției.
În planul de management al sitului protejat Oituz-Ojdula, Asociația Botoș, ai cărei membri l-ar fi însoțit pe prinț la vânătoare, este văzută ca o entitate cu practici negative asupra sitului.
Intervenim, dar nu știm câți urși avem
În 2015, Barna Tánczos declara că România are peste 10.000 de urși și cerea reducerea populației acestora la 6.000 de exemplare, afirmând că țara „nu se poate transforma în grădina zoologică a Europei”. Un punct de vedere pe care l-a reiterat la fiecare discuție despre problema urșilor, punând în balanță viața omului și viața unui urs.
De altfel, el a fost cel care a propus în 2019, în numele grupului UDMR, introducerea unui amendament la Legea vânătorii care să dea liber la vânătoarea de urși. Parlamentul a fost aproape de a scoate urșii din lista animalelor protejate, mutându-i pe cea a mamiferelor cu sezon de vânătoare. Legea a fost promulgată de președinte fără acest amendament.
Într-un interviu acordat Agerpres la sfârșitul lunii martie, Tánczos spunea că țara noastră a greșit când a renunțat la cotele de vânătoare în 2016 și se gândește să „intervină” în populația de urși, pentru că „trebuie să protejăm omul în primul rând”.
România nu are însă un recensământ al populației de urși bruni, ci doar niște estimări ale ONG-urilor de mediu, care spun că avem undeva la 6.500-7.000 de exemplare.
Atât ministrul mediului, cât și asociațiile de vânători continuă să spună că există prea mulți urși în pădurile României și din cauza asta întâlnim tot mai des animale sălbatice care coboară în gospodării, pe pârtii și pe șosele. O cercetare finanțată cu 1,5 milioane de euro, realizată de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură Marin Drăcea, din București, arată că populația ideală de urși ar trebui să fie undeva la 4.000 de exemplare. Cercetarea făcută de ICAS a fost transformată într-un plan de management al populației de urși asumat de Ministerul Mediului în 2018.
„Un masacru fără sens”
Cert este că nu știm câți urși avem. Astfel, o evaluare cât mai exactă a populației de urs brun devine extrem de necesară.
Organizațiile de mediu condamnă uciderea animalelor sălbatice, pe care o consideră nu doar imorală și la limita legii, ci și lipsită de sens - nu doar că nu se știe numărul de urși bruni și se amână monitorizarea, dar și pentru că nu se face prevenția pagubelor și incidentelor.
Autoritățile își asumă cifre estimate de ocoalele silvice și paznicii de vânătoare care numără urșii ochiometric, după urmele lăsate în pădure și după urșii văzuți într-un loc sau altul. Asta înseamnă atât că unele animale sunt scăpate din vedere, cât și că un urs poate fi numărat de mai multe ori.
De ani buni ONG-urile și instituțiile europene cer o monitorizare reală a urșilor. „Studii și monitorizare”, subliniază Livia Cimpoeru, specialist în comunicare la WWF România. Ea consideră prioritare aceste lucruri pentru a înțelege și, astfel, pentru a gestiona populația de urși.
Trebuie să știm câți urși avem în România, ce structură are populația de urși - pe sex și vârstă, câți cauzează probleme, care sunt obiceiurile lor, care sunt zonele cu cele mai multe probleme. Niciun ONG nu o să aibă capacitatea să facă la nivel național astfel de studii.
Livia Cimpoeru, WWF:Scorul vânătorilor sau cât costă viața unui urs
Ministerul Mediului a semnat recent un proiect pe fonduri europene pentru numărarea și monitorizarea populației de urși pe bază de ADN. Procesul este unul de lungă durată, însă este mult mai precis.
Decizia fostului ministru al mediului Cristina Pașca Palmer de a interzice vânătoarea prin eliminarea cotelor a lovit puternic în asociațiile de vânători: pe lângă autofinanțarea ce vine din cotizațiile de câteva sute de euro din partea membrilor, mare parte din bani vin din vânzarea „trofeelor”. Când n-au mai fost așa multe, au pierdut bani.
Asociațiile și firmele private preiau în concesiune fondurile de vânătoare pentru perioade de 10 ani, plătind la minister o taxă ce variază în funcție de mărimea terenului și de populația de animale. Asociațiile devin responsabile de bucata de pădure pe care o administrează și de toate resursele ei.
„Noi, ca asociație de vânători, invităm amatorul de vânătoare când organizăm astfel de partide. Sau vine el și spune că vrea un permis temporar ca să vâneze cu noi, iar asta se aplică și pentru speciile protejate, și pentru celelalte. De obicei, străinii caută ursul și lupul, care sunt în categoria animalelor pentru care e necesară derogare”, explică președintele unei asociații de vânători, care a dorit să-și păstreze anonimatul.
Străinii sunt dispuși să plătească bani grei pentru asta. Uneori, sunt aduși prin firme intermediare, care primesc un procent din câștig. Administratorul fondului cinegetic rămâne cu restul banilor, pe care îi folosește mai departe tot pentru pădure.
Nu se știe clar cum a ajuns prințul de Liechtenstein să vâneze în pădurile României. Președintele Asociației Botoș, Barna Markos, a declarat pentru Libertatea că nu a fost vorba de o firmă intermediară. A refuzat însă să ofere mai multe explicații.
Din analiza site-urilor organizațiilor de vânătoare, un vânător, fie el român sau străin, plătește între 100 și 3.000 de euro taxa de participare, la care se adaugă taxa de împușcare sau de „trofeu”, care variază între 3.000 și 15.000 de euro, în funcție de cât de mare și de frumos este exemplarul de urs.
Așadar, viața unui urs ajunge să valoreze, în opinia vânătorilor, undeva la 15.000-18.000 de euro.
Vânător: „S-au luat foarte mulți bani, asta a fost intenția”
„Ursul ăsta, Arthur, nu a făcut nimic. Era cuminte, stătea în aria protejată, probabil că era foarte bine hrănit și așteptau să facă capul mare, să facă centimetri care le trebuie ca să ia banii”, acuză Cristina Lapis.
Dar cât costă viața unei ființe? 7.000, 2.000? Cum se stabilește viața unei ființe în bani? Și cum un medic, cum e prințul ăsta, care a făcut un jurământ că va apăra viața, poate să ucidă o viață? Problema e că i s-a oferit șansa să facă asta.
Cristina Lapis, președinta Asociației Milioane de Prieteni:Asociațiile de vânătoare județene admit că este modul în care își atrag venituri. În fond, au afirmat mai mulți paznici de vânătoare în discuțiile cu Libertatea, sub protecția anonimatului, că toate părțile au de câștigat din asta: localnicii nu se mai trezesc cu pagube făcute de urs, iar uciderea animalului sălbatic, pentru care „oricum s-a dat derogare de recoltare”, le aduce și lor fonduri. Problema cea mare rămâne însă: cum știi sigur că prinzi ursul vinovat de pagube?
La Ojdula, în Covasna, chiar dacă a fost împușcat un alt urs pentru care se dăduse derogarea, asta s-a făcut intenționat, susțin paznicii de vânătoare. Este în interesul organizației ca vânătorul să împuște un exemplar cât mai mare și mai frumos. Cu cât mai mare ursul, cu atât mai mare este și suma de bani plătită de vânător.
La Covasna nu a fost o greșeală, a fost ceva intenționat. S-au luat foarte mulți bani.
Președintele unei asociații de vânători:7.000 de euro ar fi plătit prințul de Liechtenstein pentru blana lui Arthur, o sumă negociată de la 10.000 de euro, potrivit PRO TV.
Unde e vina?
„Asociațiile cer tot mai mult dreptul să vâneze, iar ca să justifice, scot în față faptul că tot mai multe accidente se întâmplă pe șosea și ideea că s-au înmulțit urșii”, spune Lapis.
Conform regulamentului, în cazul vânătorii individuale, vânătorul participă singur, dar trebuie să fie însoțit de asociația care știe exact ce urs trebuie recoltat și în ce zonă a pădurii poate fi găsit.
Același regulament mai arată că vânătorul poate trage numai în exemplarul pe care i-l indică organizatorul acțiunii.
„Vânătorul nu are voie să tragă în vânat, dacă nu îi arată paznicul: uite, acela este ursul pe care trebuie să-l împuști”, punctează reprezentantul unei asociații de vânătoare.
„Există și riscul de eroare umană. Dar de aici și până la a face confuzie între o ursoaică cu pui și cel mai mare urs din România e cale lungă. Cine a fost alături de prințul respectiv când s-a împușcat ursul? De ce n-a văzut că e alt urs?”, spune Livia Cimpoeru, de la WWF.
Vânătorii spun că e „aproape imposibil” să confunde urșii.
„Paznicii cunosc precis diferențele între exemplare, după culoarea blănii, după mărime, după lungimea urechilor. Da, se poate face o greșeală, dar cazurile sunt foarte rare”, susține și Kalamar Csaba, președintele asociației vânătorilor din Gheorgheni, județul Harghita.
Lipsa de informații deschide uși pentru erori, intenționate sau nu. ONG-urile de mediu condamnă procesul lipsit de transparență al extragerii urșilor care provoacă daune și spun că tocmai că nimeni nu știe exact ce se întâmplă în momentul recoltărilor duce la situații precum cazul lui Arthur.
„Ministerul nu publică pe site date foarte amănunțite despre solicitările care sunt făcute, ce se aprobă, ce se extrage, să avem un proces totalmente transparent de la cap la coadă”, spune Cimpoeru.
Într-o țară mai bună, Arthur ar fi azi în pădurea lui protejată, iar toate ursoaicele ar avea pădure și hrană destulă, fără să vrea vreodată să-și bage puii în satele și-n tomberoanele oamenilor.
„Să vedem dacă ursul ăsta măcar n-a murit degeaba și poate chiar se schimbă ceva”, mai spune Cristina Lapis. Schimbarea pe care o așteaptă ea și alte ONG-uri de mediu, care simt că se luptă cu mori de vânt, putea veni de mult. Multe idei și promisiuni bune au rămas în aer. Unele s-au promis de ochii alegătorilor, altele nu s-au putut face ca la carte fără cercetări suficiente și o viziune constantă.
Articol original
Busan is an amazing magazine Blogger theme that is easy to customize for your needs
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.