Slider

Cum arată o localitate din Bihor după furtună. Zeci de case au fost distruse

0

Furtuna a făcut prăpăd în localitatea Nojorid din județul Bihor, unde zeci de case au fost avariate, iar mai mulți copaci au fost puși la pământ din cauza vântului puternic. De asemenea, în Oradea mai multe străzi au fost inundate, iar pompierii au avut zeci de solicitări, informează Ebihoreanul.


Furtuna de duminică seara a produs pagube serioase în localitatea Nojorid din județul Bihor. În jur de 20-30 de case au rămas fără ţigle sau tablă pe acoperiș. Sătenii spun că nu grindina le-a pus la pământ, ci vijelia transformată într-o tornadă.


„Tone de țiglă luate de pe acoperișuri de o tornadă, în Nojorid. M-a impresionat cum s-au ajutat oamenii unii pe alții, femeile strângeau resturile, bărbații pe acoperișuri, să înlocuiască țiglele distruse”, a scris Adrian Cris într-o postare pe Facebook.


Nojorid nu a fost singura localitate lovită de furtună. Dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă a primit, duminică seara, peste 50 de apeluri de la oameni care solicitau ajutor şi semnalau efecte ale furtunii, inclusiv în Oradea, potrivit Ebihoreanul.


„Detașamentul de Pompieri Salonta, Garda de Pompieri 1 Mai și Stația de Pompieri Aleșd au acționat în localitățile Tămașda, Lugașu de Jos, Tinăud, Hidișelu de Sus și Calea Mare, pentru înlăturarea stâlpilor de telefonie și a arborilor doborâți de vântul puternic. Situația este în dinamică, în momentul de față forțele de intervenție continuând operațiunile de înlăturare a doi copaci de pe carosabil, pe strada Barcăului și Aleea Rogerius”, a transmis, duminică seara, maior ISU Crișana, Camelia Roșc, potrivit ziarului Bihon.


Furtună în Oradea foto: Bihon
Furtună în Oradea foto: Bihon

Un copac doborât de vânt a blocat aproape complet Drumul Național 79, ce face legătura între Arad și Oradea, iar circulația a fost dată peste cap.


Articol original
0

No comments

Post a Comment

Va rugam nu faceti spam.

Comments

blogger
© all rights reserved
made with by templateszoo