Slider

Maratonul vaccinării din București, la final. Ținta stabilită de organizatori, depășită cu mult

0

Peste 20.000 de persoane au fost vaccinate anti-COVID în București, în cele 64 de ore de maraton, a anunțat rectorul UMF București, Viorel Jinga, la Digi24. Inițial, organizatorii evenimentului au anunțat că speră să imunizeze 10.000 - 15.000 de persoane.


Luni dimineață, la ora 8.00, maratonul de vaccinare din București s-a încheiat, depășind așteptările organizatorilor. Bilanțul oficial urmează să fie anunțat la ora 10.00, însă rectorul Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila a dat deja un prim bilanț: peste 20.000 de persoane imunizate anti-COVID.


Într-o intervenție la Digi24, el a precizat că numărul seniorilor a fost mai mare, lucru observat și de alți organizatori.


Totodată, el a amintit că duminică la prânz numărul oamenilor aflați la coadă a crescut, astfel încât a fost nevoit să lanseze un apel către UMF pentru a sosi noi voluntari să ajute.


Iar numărul celor care au răspuns a fost atât de mare, încât unii au fost trimiși înapoi acasă.


Un nou maraton va avea loc în București peste trei săptămâni, când cei vaccinați vor fi așteptați pentru a face rapelul.


Vaccinare la liber, în celelalte centre


Românii care doresc să se vaccineze anti-COVID și nu au reușit până acum o pot face, începând de sâmbătă, în orice centru din țară, fără programare.


De asemenea, pentru susținerea ritmului de imunizare, în perioada 4 – 11 mai, în șapte spitale militare din București, Brașov, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Iași și Timișoara se desfășoară maratonul vaccinării, 24 de ore din 24.


Foto: Eli Driu


Articol original
0

No comments

Post a Comment

Va rugam nu faceti spam.

Comments

blogger
© all rights reserved
made with by templateszoo