Slider

Minunea de la Feresti! O copie a celebrei icoane “Portãrita”, de pe muntele Athos, a ajuns la biserica din acest sat!

0

EVENIMENT… PS Ignatie, Episcopul Husilor, a sfintit, vineri, copia Icoanei «Portãrita» de la biserica din Feresti, Protopopiatul Vaslui, icoanã ce va rãmâne în biserica parohialã din satul Feresti, Protopopiatul Vaslui.

Ierarhul Husilor a vorbit celor prezenti despre calitatea Maicii Domnului de a fi mijlocitoare pentru crestini si a relatat istoria Icoanei «Portãrita», ce se pãstreazã la Mãnãstirea Iviron, din Muntele Athos, Grecia:

“Ne aflãm într-un rãstimp de mare binecuvântare. Suntem chemati, în Sãptãmâna Luminatã, sã aprofundãm adevãrul Învierii, adevãrul cã moartea a fost biruitã, cã întunericul a fost înghitit si cã pãcatul a fost zdrobit.

Maica Domnului a primit de la Hristos darul de a-i ajuta pe cei în nevoi si pe cei în suferintã.

Ea are cea mai autenticã apropiere fatã de Fiul ei. Orice mamã îndrãzneste, are curaj si simte cã poate sã îi adreseze orice doleantã fiului ei.

Cu atât mai mult Maica Domnului, cea care s-a pregãtit sã Îl aducã pe Dumnezeu-Omul în aceastã lume, prin smerenie, curãtenie si rugãciune foarte multã.

Hristos a gãsit, prin sfatul Preasfintei Treimi, loc potrivit sã se întrupeze din Preasfânta Fecioarã Maria. Trupul ei a devenit ca un templu în care Hristos slujeste umanitatea, prin minunile pe care le-a sãvârsit, prin cuvântul Evangheliei si prin dragostea nemãsuratã pentru oameni.

Hristos lucreazã mântuirea noastrã prin Învierea Sa. Continutul mortii a fost schimbat. Ea devine poartã spre o altã dimensiune a vietii, dimensiunea vesnicã, permanentã, cu Dumnezeu.

«Bucurã-te Portãritã bunã, care deschizi credinciosilor usile Raiului» (stih din Acatistul Maicii Domnului „Portãrita”)

Astãzi facem sfintirea unei icoane a cãrui model se aflã în Sfântul Munte Athos, la Mãnãstirea Iviron. Poartã numele «Portãrita», în greceste «Portaitissa».

În secolul al IX-lea, o femeie vãduvã din Niceea, localitatea Izmir de astãzi, din Turcia, a auzit cã împãratul iconoclast al Bizantului, Teofil, a pus soldatii sã caute în casele crestinilor icoanele, pentru a le distruge.

A fost o perioadã in istoria Bisericii, când unii (iconoclastii) au considerat cã icoanele nu trebuie cinstite. Le cãutau pentru a le zdrobi. Femeia aceasta a avut aceastã icoanã – Portãrita – în casa ei.

Soldatii au gãsit icoana în casa ei si au strãpuns-o cu o sabie. În momentul respectiv a tîsnit sânge din icoanã.

Pânã astãzi se pãstreazã acea întepãturã si sângele coagulat.

Ostasul s-a speriat pentru cã nu s-a asteptat la asa ceva. Maica Domnului a fãcut o minune, dând un semn cã icoanele nu trebuie batjocorite.

Ceilalti ostasi nu s-au lãsat înduplecati de aceastã minune si au cerut femeii sã le dea icoana. Ea le-a oferit bani în schimbul icoanei.

Toatã noaptea, femeia s-a rugat Maicii Domnului sã îi dea un semn, cum sã procedeze pentru a salva icoana.

Maica Domnului i-a rãspuns sã dea drumul icoanei pe mare. Împreunã cu fiul ei, femeia vãduvã a asezat icoana pe mare.

Spre marea lor stupefactie, icoana nu s-a scufundat, ci a rãmas în pozitie verticalã. Asa a ajuns pânã la Mãnãstirea Iviron.

Cãlugãrii din obstea mãnãstirii au vãzut cã în jurul acestei icoane era o luminã foarte puternicã si au înteles cã este un semn de la Dumnezeu. Maica Domnului i-a descoperit unui cãlugãr cu viatã sfântã, Gavriil, cã ea este în acea icoanã, sã o aseze în mãnãstire.

Cãlugãrii au asezat icoana în bisericã. Dimineata, icoana nu mai era acolo. Se asezase singurã la poarta mãnãstirii. Cãlugãrii au gândit cã cineva a luat icoana si a dus-o la poartã. A doua noapte s-a întâmplat acelasi lucru.

Cãlugãrii au cerut atunci semn, de ce nu rãmâne icoana în bisericã. Maica Domnului i s-a descoperit tot cãlugãrului Gavriil si i-a spus sã lase icoana la poarta mãnãstirii, cãci de acolo îi va pãzi pe toti.

De aici vine numele icoanei, «Portãrita». Cãlugãrii au ridicat la poarta mãnãstirii o bisericã în care a rãmas icoana.

Ca reprezentare, face parte din categoria icoanelor Maicii Domnului care poartã numele general de «Hodighitria», adicã «Îndrumãtoarea».

Pruncul Hristos este tinut de Maica Domnului pe bratul sãu stâng, iar mâna dreaptã este îndreptatã spre El. Prin acest gest transmite cã Hristos este îndrumãtorul, cãlãuzitorul si povãtuitorul, prin excelentã, al crestinilor.

Este o mare binecuvântare cã icoana va rãmâne în aceastã comunitate, ca semn al dragostei si al purtãrii de grijã a Maicii Domnului pentru credinciosi.

Odatã cu icoana ei, sã rãmânã si darul si mila Maicii Domnului, care este mult ajutãtoare pentru orice suflet care are nevoie de balsam în momente de încercare. Maica Domnului sã ne fie mângâiere, curaj si vindecare!

Din nefericire nu mai credem cã Hristos si Maica Domnului ne pot aduce vindecare”.

La final, Pãrintele Episcop Ignatie a oferit Diplome de vredniciei fratilor Sebastian, Nicanor, Maricel si Iulian Arteni, si domnilor Ion Bercutã, Vasile Stratulat, Vasile Jerebea, Nelus Mumuruz si Cãtãlin David pentru sprijinul acordat activitãtilor edilitare din parohie si pentru aducerea copiei icoanei «Portãrita».

Articol original
0

No comments

Post a Comment

Va rugam nu faceti spam.

Comments

blogger
© all rights reserved
made with by templateszoo