Astăzi, 18 mai, are loc prima sesiune de bacalaureat 2021, cu etapa specială organizată pentru absolvenții colegiilor militare care participă la admiterea în academii militare din Statele Unite ale Americii, a informat edupedu.ro
Patru elevi care au fost deja acceptați să susțină admiterea la Academia Militară West Point și la Academia Forțelor Aeriene Colorado Springs din SUA susțin examenul scris la Limba și literatura română.
Este vorba despre o elevă de la Colegiul Național Militar Ștefan cel Mare din Câmpulung Moldovenesc, de un elev absolvent al Colegiului Național Militar Mihai Viteazul din Alba Iulia și de încă doi elevi absolvenți din Alba Iulia.
Secretarul de stat din Ministerul Educației responsabil cu învățământul preuniversitar, Sorin Ion, a declarat pentru edupedu.ro că „anul acesta sunt 4 absolvenți, iar numărul lor depinde de limita locurilor și de condițiile prevăzute în ofertele partenerilor externi”.
„Pentru că examenul din SUA este în aceeași perioadă cu examenul nostru de bacalaureat, organizăm o sesiune specială, iar anul acesta sesiunea specială se desfășoară la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Prahova, unde sunt 4 elevi care dau examenul”, a mai spus Sorin Ion.
Programa de examen este aceeași ca pentru toți absolvenții claselor a XII-a care susțin anul acesta bacalaureatul.
Articol original
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.