“9 Mai – Ziua Independenţei de Stat a României, Ziua Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial și Ziua Europei. În urmă cu 71 de ani, Europa încă se lupta cu fantomele celor două războaie mondiale, iar un alt conflict pe continent era un scenariu înspăimântător, dar posibil.
A fost momentul în care un om politic vizionar, Robert Schuman a propus un plan care sa facă războiul nu doar improbabil, ci imposibil în Europa. E vorba de o uniune economică, o Europă organizată și activă, o uniune legată prin interese comune, care marchează simbolic Ziua Europei și Ziua Uniunii Europene. O zi pe care fiecare european o celebrează drept o sărbătoare a păcii, a unității și a solidarității pe continent.
Iar ultimul război, de data asta cel dus cu un inamic invizibil, pandemia CoVid-19, ne-a arătat mai mult decât niciodată cât de puternică este solidaritatea Uniunii Europene și cât de prețioasă este apartenența la această uniune.
Așadar, avem toate motivele să sărbătorim apartenența la Uniunea Europeană, această uniune a binelui si a solidarității, opusă războiului și haosului, așa cum au gândit-o întemeietorii săi. Și să spunem din tot sufletul:
La mulți ani, Europa! La mulți ani, Uniunea Europeană!”, a scris pe Facebook, prefectul județului Bistrița-Năsăud, Stelian Dolha.
Articolul Stelian Dolha: La mulți ani, Europa! La mulți ani, Uniunea Europeană! apare prima dată în RoVestea.
Articol original
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.