„Prioritate zero” pentru autorități o reprezintă vaccinarea și pentru a crește capacitatea, în următoarele zile, vor apărea noi centre drive-thru, în fiecare sector al Capitalei, a spus, la Digi 24, prefectul Alin Stoica. Contactat de Libertatea, acesta a detaliat unde vor fi amplasate.
Primele trei noi centre de vaccinare drive-thru vor fi organizate la Plaza Drumul Taberei (sectorul 6), Mall Vitan (sector 3) și la Cora Pantelimon (sectorul 2). „Pe acestea trei, am dori să le deschidem pe 10 mai”, a precizat prefectul Alin Stoica.
În prezent, în București există un singur centru de vaccinare de acest fel, deschis joia trecută în Piața Constituției.
Potrivit prefectului, pe lângă cele trei noi centre amintite de el, autoritățile vor organiza și altele, astfel încât în fiecare sector populația să aibă acces la vaccinare drive-thru.
„Urmează săptămâna viitoare să stabilim și pentru celelalte sectoare. Mai întâi să identificăm spațiile și apoi le operaționalizăm în cel mai scurt timp”, arată Alin Stoica.
Spre deosebire de centrul drive-thru din Piața Constituției, unde a fost nevoie de o decizie din partea Consiliului General al orașului pentru schimbarea destinației unui spațiu public, noile centre vor fi organizate pe spații private.
Centrul din Piața Constituției a fost deschis de joi, 29 aprilie, iar de atunci peste 3.000 de persoane au reușit să facă aici prima doză de vaccin de la Pfizer.
În plus, vor fi evenimente punctuale, cum ar fi maratonul vaccinării din următorul weekend, 7-9 mai, organizat de CNCAV la Sala Palatului și Biblioteca Națională.
„Vor exista niște programe-pilot, acele spectacole la Teatrul Național și Opera Română, în care vom testa cum anume vom putea să redeschidem, cu accesul persoanelor care sunt testate sau vaccinate, în așa fel încât să vedem care este efectul și cum putem să funcționăm în felul acesta”, a spus Alin Stoica, precizând că experimentele vor avea loc în weekendul 15-16 mai și vor fi organizate de Ministerul Culturii.
Incidența a scăzut luni la 2,42 la mie în București, iar prefectul și-a exprimat speranța că va scădea în această lună și sub 1,5 și se vor putea lua noi măsuri de relaxare. De luni, restaurantele s-au redeschis la interior, cu o capacitate de 30% și va fi permisă și activitatea în teatre și cinematografe.
„Câteva dintre măsurile respective sunt creșterea capacității sălilor de spectacole și a restaurantelor, ele ar putea funcționa la capacitate de 50%, de asemenea, spectacole de tip drive-in sau spectacole în aer liber cu cel mult 300 de participanți. Având în vedere că vine vara și așteptăm genul acesta de evenimente, spectacole, coroborat cu un număr mai mare de oameni care sunt vaccinați, lucrurile ar putea să arate chiar bine”, a declarat Alin Stoica.
El a spus că există și varianta pesimistă de a reveni în scenariul roșu, în următoarele săptămâni, din cauza minivacanței de Paște și 1 Mai, când nu toți oamenii au respectat măsurile sanitare.
Articol original
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.