Ioana Mogoș, studentă la o universitate din Herzliya, districtul Tel Aviv, a povestit pentru Libertatea ce înseamnă să trăiești într-o țară în război, cu alerte de rachetă de câteva ori pe zi. Căminul ei are buncăre antiaeriene pe fiecare palier unde deja s-a adăpostit de șase ori în ultimele două zile, în timpul alarmelor. Pe timp de pace, aceste adăposturi funcționează ca săli de lectură.
„De trei zile funcționez pe cafea și băuturi energizante”, spune Ioana, în conversația video pe care a avut-o cu Libertatea. Este în camera de cămin, îmbrăcată într-un maiou negru. Au fost 26 de grade în Tel Aviv și într-o zi normală poate ar fi mers la plajă, însoțită de câinele ei. Doar că n-a mai ieșit din campus de trei zile. Merge doar până la magazin și își planifică în detaliu fiecare mișcare.
„Trebuie să te gândești de zece ori înainte să faci cel mai simplu lucru. Zici: mă duc afară. Dar ce înseamnă asta, pentru cât timp ies, știu unde pot să mă adăpostesc, cât de aglomerat e la supermarket? Nu doar rachetele sunt amenințarea. Unii oameni se înjunghie, cum s-a întâmplat în Ierusalim. Oamenii sunt pur și simplu într-un conflict între ei și nu știi cum vor reacționa”, spune tânăra.
Ioana are 21 de ani, este din București și locuiește de doi ani în Herzliya, un oraș din nordul țării, pe malul Mării Mediterane, la 15 km de Tel Aviv. Este studentă bursieră la Diplomație, la o universitate privată.
Știa de situația conflictului israeliano-palestinian de când a aplicat la facultate și își asumă alegerea făcută. „E un risc pe care ni l-am asumat toți când ne-am mutat în Israel pentru studii sau pentru orice alt motiv. Cred că acum mai puțin de o oră a fost o altă rachetă aici în Herzliya, în Tel Aviv, eram în mijlocul orei, a trebuit să las tot, să fug în adăpostul antiaerian. Sperăm că se va termina în curând, dar n-avem de unde ști ce va fi”.
Atacurile militare între Israel și gruparea palestiniană Hamas au escaladat din nou în urmă cu mai bine de o săptămână, în urma unor incidente violente petrecute în Ierusalim între palestinieni și forțele de ordine israeliene. Au urmat în zilele următoare bombardamente de ambele părți între teritoriul stăpânit de Israel și Fâșia Gaza, acolo unde se află palestinienii.
Alerte pe telefon cu atacurile cu rachetă, hărți cu adăposturile
Universitatea le-a trimis, de când conflictul a escaladat, hărțile detaliate cu adăposturile antiaeriene construite în fiecare clădire. Ea stă la etajul 12 în cămin și fiecare etaj are câte o astfel de încăpere. Ioana doar trebuie să iasă din cameră și în câteva secunde ajunge în încăperea protejată. Pe timp de pace, acea încăpere este o banală sală de lectură. Atmosfera încăperii este apăsătoare acum. Ajung acolo cu toții în timpul alertelor.
„Buncărele sunt făcute în așa fel încât toți de pe etajul meu să poată intra acolo, adică și 30 de persoane. Sunt niște încăperi normale, cu mese și scaune. Noi în general le folosim pentru camere de studiu. Aia a fost utilitatea generală până acum”, povestește Ioana.
Ne trimite o poză cu buncărul-sală de lectură, o captură a ecranului telefonului cu alertele de atac cu rachetă și videouri filmate de pe geam în timpul nopții. Lumini ca niște stele mișcătoare aprind cerul senin al nopții. O parte din „realitatea Israelului”, le descrie amar.
Un israelian știe unde găsește un adăpost, așa cum știe și unde e supermarketul la el în cartier. „Când ajungi în Israel și te cazezi în cămin, ți se spune unde sunt adăposturile și unde să te ascunzi în cazuri din acestea în care sună sirenele. Când te muți în orice alt loc, proprietarul casei trebuie să-ți explice care e cel mai apropiat adăpost”, explică Ioana.
„Nu știam exact ce este, era prima dată când auzeam sunetul ăsta”
Prima alertă a fost o experiență dificilă pentru româncă. Venise din Tel Aviv și avea o conferință online când a început să sune sirena. „Nu știam exact ce este, era prima dată când auzeam sunetul ăsta, dar mi-am dat seama ce trebuie să fac. Am luat câinele cu mine și am alergat către adăpost. Cred că au fost trei-patru sirene. Au început la 8, apoi au fost până la 12 și apoi la 3 noaptea ultima”, își amintește fata.
De atunci, nu a mai putut închide un ochi. „Toți suntem extenuați, nu dormim de trei zile, nici nu poți să adormi gândindu-te că o să înceapă sirena în următoarele zece minute. Dar e spiritul de solidaritate care îmi place. Sunt colegi care au 18 ani, abia au ieșit din liceu, au început să plângă, le-am oferit suport emoțional. E o situație foarte grea, lumea e stresată”.
În acele secunde care se dilatau, Ioana a trebuit să reacționeze rapid. „Cred că se întâmplau multe lucruri în capul meu. A fost totul pe repede-înainte. Prima dată nu știam ce să fac, e grav, nu e grav, pot ajunge rachetele aici sau nu. Asta a fost la început și apoi mi-am dat seama că trebuie să plec de aici urgent. Am deschis ușa și am mers către adăpost”.
Armata e obligatorie în Israel
Colegii ei israelieni sunt mai obișnuiți cu situația și par mai puțin stresați, mai stăpâni pe situație. Conflictul israeliano-palestinian s-a acutizat în urmă cu 74 de ani, după ce în cadrul dezbaterilor ONU s-a decis crearea statului Israel pe teritoriul Palestinei.
În toți acești ani de conflict, oamenii s-au obișnuit cu ideea că se poate întâmpla orice, în orice moment și au reguli clare cu ce trebuie să facă. Israelul este una dintre cele 28 țări ale lumii în care serviciul militar este în continuare obligatoriu și variază între 24 și 32 de luni.
Ioana crede că pregătirea militară îi ajută pe civili în aceste momente. „Cred că și experiența armatei i-a obișnuit, știu exact ce se va întâmpla, poate au văzut lucruri mai rele acolo, poate ce se întâmplă aici nu e cea mai oribilă experiență a vieții lor. Săracii oameni din sudul țării care trăiesc cu sirenele 22 de ore din 24. Mie așa mi se pare din videoclipurile pe care le văd”.
Are colegi care au terminat serviciul militar și în aceste zile au fost chemați la ordin. „E nevoie de oameni. Nu cred că a mai fost așa din 2014, să ajungă rachetele până în centrul țării”.
Prietenul ei e paramedic
Ioana îl are alături pe prietenul ei, care lucrează și în zone de lângă Gaza. „Prietenul meu e paramedic și oferă prim ajutor în sudul țării. De fiecare dată când mergem în orașe ca Sderot, Ashkelon, care sunt fix lângă Gaza, îmi stă inima. Dar are o altă mentalitate, nu e mentalitatea că se întâmplă la ordinea zilei, dar sunt optimiști, au încredere în forțele lor”.
Le dă o liniște și scutul antirachetă. „Noi avem acel Iron Dome («cupola de fier» în traducere, un sistem de radare de detecție și urmărire, cu un centru de management al armelor și o unitate de rachete teleghidate), pentru apărarea contra rachetelor care le distruge când sunt în aer, dar niciodată nu poți miza 100% pe asta. Dacă o parte din rachetă intră în geam? Am găsit o parte din rachetă la liceul de lângă universitatea mea. Nu poți risca”, spune tânăra.
Mama ei i-a cerut să își cumpere un bilet de avion și să vină acasă. Doar că aeroportul era închis acum două zile și apoi nici n-a mai verificat. Vrea să rămână. Speră că se va stinge conflictul și va putea să se concentreze pe motivul pentru care a ales Israelul, și anume că are printre cele mai bune universități din lume.
Articol original
Busan is an amazing magazine Blogger theme that is easy to customize for your needs
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.