Slider

Ziua în care ”fecioara din Orleans” a intrat în rândul sfinţilor

0

Fecioara din Orleans este considerată cea mai importantă figură din Evul Mediu al Franţei.

 

 

Ioana a afirmat de nenumărate ori că auzea voci de origine Divină, voci care-i porunceau să mobilizeze armata în lupta pentru eliberarea Franţei de sub dominaţia engleză.

Trimisă să conducă trupele franceze care asediau cetatea din Orleans, Ioana d’Arc a reuşit să o cucerească în doar 9 zile. După mai multe victorii în serie, ea a contribuit la încoronarea regelui Charles VII, la Catedrala de la Rheims.

Descoperă vă prezintă şi alte semnificaţii istorice ale zilei de 16 mai:

1703 – A murit scriitorul francez Charles Perrault, celebru pentru povestirile sale pentru copii (n. 1628).

1812 – A fost semnat, la Bucureşti, Tratatul de Pace ruso-turc, prin care Basarabia a intrat în componenţa Imperiului rus.

1872 – A fost înfiinţată agenţia diplomatică a României la Berlin.

1905 – S-a născut actorul american Henry Fonda. (d. 12 august 1982).

1929 – A avut loc prima ediţie a Premiilor Oscar.

1953 – A murit generalul Nicolae Rădescu, fost prim-ministru al României (n. 30 martie 1874).

1954 – A murit Vladimir Ghica, prinţ, diplomat, scriitor, om de caritate, preot român, nepotul lui Grigore Alexandru Ghika, ultimul principe al Moldovei (n. 25 decembrie 1873).

1972 – A fost inaugurat Sistemul hidroenergetic Porţile de Fier I, cu o putere de 1050 MW, în partea românească şi tot atât în partea iugoslavă.

1980 – A încetat din viaţă scriitorul Marin Preda: „Cel mai iubit dintre pământeni”, „Moromeţii”, „Viaţa ca o pradă” (n. 5 august 1922).

1994 – Preşedintele Parlamentului European, Egon Klepsch, a făcut o vizită în România, la invitaţia Parlamentului României.

1996 – România a fost scoasă de pe „lista de supraveghere” a SUA, pentru anul 1996, privind protecţia drepturilor de proprietate intelectuală în ţările partenere, în urma revizuirii anuale a Administraţiei de la Washington.

1997 – Actorul Puiu Călinescu a încetat din viaţă în urma unui stop respirator: „B.D. la munte şi la mare”, „B.D. în alertă”, „B.D. intră în acţiune”, „Nea Mărin miliardar” (n. 21 iunie 1920).

2001 – Comitetul ştiinţific director al Uniunii Europene a adoptat patru noi niveluri de clasificare a riscurilor de apariţie a maladiei vacii nebune şi a inclus România în categoria a treia de risc.

2007 – Nicolas Sarkozy a fost învestit oficial în funcţia de preşedinte al Franţei.

2008 – A încetat din viaţă Ion Mâinea, actor al Teatrului de Stat din Oradea (n. 23 septembrie 1929).

Articolul Ziua în care ”fecioara din Orleans” a intrat în rândul sfinţilor apare prima dată în Descopera.

Articol original
0

No comments

Post a Comment

Va rugam nu faceti spam.

Comments

blogger
© all rights reserved
made with by templateszoo