Slider

4 iunie, ziua care a consfințit reîntregirea României

0

Astăzi, conform legii promovate de senatorul PSD Titus Corlățean votată în Parlament și promulgată de președintele României, în toată țara ar fi trebuit să se marcheze oficial împlinirea a 101 ani de la semnarea Tratatului de la Trianon. Puterile occidentale au recunoscut atunci unirea Transilvaniei cu România, cu Patria Mamă. Un moment ce a marcat intrarea cu adevărat a țării noastre în Europa, pe drumul democrației, al modernității sociale, economice și politice.

„La 4 iunie 1920 a fost semnat la Versailles Tratatul de la Trianon, care a însemnat atât consfințirea juridică și politică a recunoașterii internaționale a Marii Uniri a Transilvaniei cu Patria Mamă, România, dar și confirmarea drepturilor civile și politice ale românilor care constituiau populația majoritară în Transilvania.

La data de 11 noiembrie 2020, a intrat în vigoare Legea nr. 256 pentru declararea zilei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon în România.

Legea menționată, al cărei inițiator sunt, a reglementat o serie de măsuri adecvate pentru marcarea oficială a acestei zile la nivel național și local, dar și în relațiile externe ale României, prin organizarea unor manifestări cultural-educative și științifice consacrate conștientizării semnificației și importanței Tratatului de la Trianon. În acest sens, autoritățile centrale și locale trebuie să arboreze drapelul României la data de 4 iunie și să organizeze sau să ofere sprijin pentru organizarea manifestărilor menționate.

Partidul Social Democrat onorează astăzi cu respect și suflet românesc memoria celor care, prin curaj, jertfă și viziune politică, au făcut posibilă ziua de 4 iunie 1920 pentru națiunea română reîntregită”, a declarat Titus Corlăţean.

Președintele Comisiei de Politică Externă a Senatului României a remarcat, cu stupoare, că tocmai cei care se consideră descendenții Brătienilor, patrioți care au luptat pentru reîntregirea țării, s-au făcut că plouă, preocupați mai mult de jocurile de putere, de consolidarea pozițiilor politice.

„Am constatat cu profundă tristețe că Guvernul României nu doar că nu a reacționat la interpelarea parlamentară pe care am adresat-o anterior Primului ministru și unui număr de miniștri cu responsabilități în materie, dar nici nu a adoptat vreo măsură pentru organizarea evenimentelor oficiale pentru marcarea Zilei Tratatului de la Trianon, care decurgeau din legea mai sus menționată. Tratarea cu dispreț a unei simbolistici naționale esențiale pentru statul român dă adevărată „valoare” Guvernării PNL-USR/PLUS-UDMR, guvernare lipsită de simțire românească și de minimă onoare pentru istoria și însemnele naționale.

Ne revine sarcina nouă, românilor, de a marca acest eveniment, la 101 ani de la semnarea Tratatului, prin organizarea de evenimente pe linia promovării adevărului istoric, fără partizanat politic, care să evidențieze fundamentul solid al aspirațiilor conaționalilor noștri din spațiul intracarpatic de unire cu Patria Mamă, România.

Iată de ce vă îndemnăm pe toți ca astăzi să arborați drapelul național și să nu uitați să depuneți măcar o floare la monumentele ridicate pe teritoriul României în memoria soldaților care s-au jertfit în Primul Război Mondial, pentru ca Marea Unire și recunoașterea sa internațională să devină realitate! La mulți ani, România! La mulți ani, români”, este mesajul fostului ministru de Externe al României, senatorul Titus Corlățean.

Articol original
0

No comments

Post a Comment

Va rugam nu faceti spam.

Comments

blogger
© all rights reserved
made with by templateszoo