Până la sfârșitul lunii mai 2021, 16 persoane din Austria au depus cereri de despăgubire în temeiul Legii privind daunele provocate de vaccinare după imunizarea împotriva coronavirusului.
Ministerul Sănătății și Afacerilor Sociale a confirmat un raport publicat în ”Salzburger Nachrichten” (ediția de marți): patru cereri au venit din Austria Inferioară, trei din Tirol, două din Vorarlberg, Austria Superioară, Stiria și Viena și una din Burgenland.
Pentru daune provocate de vaccinare, dreptul la o cotă forfetară este de 1.305,50 euro.
Dacă nu există consecințe grave pe termen lung , pacienții, dacă pot stabili o legătură cauzală temporală între vaccinare și daune, în present se pot aștepta la o sumă forfetară unică de 1.305,50 euro. Această sumă este ajustată anual.
Există diferențe de despăgubiri dacă persoanele sunt spitalizate, acestea primind, de asemenea, o treizecime din cel mai mare nivel de indemnizație de îngrijire pe zi. Adică în prezent 106,90 euro. Cu o spitalizare de 30 de zile, ar fi 4.512,50 euro. Cei care nu mai pot lucra primesc pensia unei persoane cu handicap. Pentru persoanele aflate în întreținere, există o prestație de deces, precum și pensia de văduvă sau orfan în caz de deces.
Avocații pacienților critică în mod repetat ratele scăzute de compensare. Aceștia pledează constant pentru o modificare a Legii privind daunele provocate de vaccinare.
The post Austria, 16 persoane au cerut despăgubiri după probleme apărute de la vaccinare. IATĂ CÂȚI BANI POȚI PRIMI! appeared first on Ziarul Romanesc Austria.
Articol original
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.