Cât te costă ipohondria, financiar și psihic. „Simțeam cum durerea de cap ricoșa în stomac, în spate, urechi și ochi, mâini și picioare”

„Trăiam și încă trăiesc cu senzația că nimeni nu face legăturile pe care mintea mea le face”. Este mărturia unui tânăr de 29 de ani care și-a petrecut ultimele trei luni între investigații medicale de mii de lei și sentimentul că moartea îi dă semne cu fiecare durere de cap sau de măsea. Deși medicii nu i-au găsit niciun diagnostic, Petru* continuă să creadă că boala îl va răpune.

După mai bine de un an de pandemie COVID, studiile la nivel mondial, precum și experiențele directe ale medicilor din spitale de Psihiatrie sau de Urgență arată un fenomen cert: impactul dramatic al pandemiei asupra psihicului uman. Depresie, anxietate, atacuri de panică, abuz de alcool sau droguri - tulburări identificate de specialiști atât la copii și tineri, cât și la adulți. Între acestea, și-a făcut loc și o tulburare greu de ținut în frâu și, totodată, foarte scumpă - ipohondria. 

Prima doză de vaccin anti-COVID pe care Petru a primit-o în urmă cu aproape trei luni a fost declicul unui lung parcurs de anxietăți, atacuri de panică și diagnostice autoimpuse, după căutări amănunțite pe internet. 

„După ce m-am vaccinat anti-COVID, am simțit că pierd controlul asupra corpului meu și a minții mele. Zilnic simțeam cum durerea de cap ricoșa în stomac, în spate, urechi și ochi, mâini și picioare”, mărturisește Petru, care a refuzat să se mai ducă la rapel.

Ce este ipohondria și cum se manifestă

Psihologul Gabriel Dinu explică pentru Libertatea că ipohondria este o tulburare psihică somatoformă, care presupune preocuparea cuiva că ar avea sau că are o boală severă: idee bazată pe interpretarea eronată a unor simptome fizice, cum ar fi o simplă durere de cap sau bătăile accelerate ale inimii datorate emoțiilor sau efortului fizic.

O persoană este diagnosticată astfel dacă prezintă îngrijorări obsesive pe o perioadă mai mare de șase luni, iar viața ei socială, profesională sau personală este afectată din cauza acestora.

„La o primă vedere, ai spune că o persoană cu anxietate de sănătate e precaută, identifică o posibilă problemă și merge la medic pentru a verifica dacă e ceva grav sau nu. Însă și după acest demers, ea nu se liniștește și apar alte noi întrebări: dacă medicul a greșit diagnosticul? Încet, revine la starea de anxietate de dinainte de a merge la doctor”, completează psihologul Andreea Șandru. 

Petru a urmat îndeaproape această cale. A vizitat pe rând trei medici care i-au pus diagnostice mixte, în baza explicațiilor sale confuze: alimentație combinată cu sistemul nervos, oboseală și stres. Nu l-au ajutat să-și găsească echilibrul. 

Trăiam și încă trăiesc cu senzația că nimeni nu face legăturile pe care mintea mea le face: corpul meu e asaltat și mă îmbolnăvesc.

Petru, 29 de ani:

O durere la măsea l-a dus către un al patrulea medic, de unde a plecat cu un tratament și o listă lungă de analize de sânge. „În timpul ăsta, mâinile și picioarele mă dureau și credeam că o să-mi plesnească venele”, își amintește el.

Problemele la inimă - cel mai des invocate de ipohondri

Specialiștii susțin că oamenii predispuși spre ipohondrie prezintă în personalitatea lor o aplecare spre îngrijorare, semnificativ mai mare comparativ cu cei din jur. Mai mult, sunt persoane care nu suportă incertitudinea. 

„În ciuda analizelor bune și a reasigurărilor din partea medicilor, că nu au probleme grave de sănătate, ei continuă să fie îngrijorați”, explică Dinu, fondatorul platformei „Gândește sănătos”.

În peste 17 ani de activitate, psihologul a lucrat constant cu astfel de pacienți. Dintre aceștia, cei mai mulți au acuzat probleme cardiace și credeau că inima nu le funcționează normal, au forme grave de tahicardie sau hipertensiune arterială, chiar dacă medicii cardiologi susțineau contrariul.

După ce a fost la un reumatolog care i-a spus că „știe despre ce vorbesc, dar nu mă poate diagnostica corect”, Petru a vizitat un neurolog. Un RMN și un CT mai târziu, „starea de rău continua”. Bătăile puternice de inimă l-au dus, într-un final, și către un cardiolog. Nimic n-a fost descoperit în neregulă cu inima lui. 

Când și cum se declanșează ipohondria

Ipohondria poate fi declanșată de un eveniment negativ, cum ar fi o problemă de sănătate avută la un moment dat sau clipa în care cineva din familie este diagnosticat cu o boală.

„De exemplu, mătușa care era perfect sănătoasă primește un diagnostic de cancer și începi să te gândești că și pe tine parcă te doare capul cam des și poate ai și tu ceva”, spune psihologul Andreea Șandru. 

Ipohondria poate fi declanșată de mai multe cauze

„Ipohondria mi s-a declanșat la scurtă vreme după ce am fost martora unui eveniment traumatic. Aflată cu munca la o conferință, unul dintre speakeri s-a prăbușit pe scenă, în timp ce vorbea, și a murit. Mi s-a confirmat teoria cu «azi ești, mâine nu» și am început să mă dezechilibrez psihic rapid. Am intrat într-o psihoză unde credeam că voi muri în orice clipă, așa cum i s-a întâmplat acelui om. Aveam atacuri de panică și implicit credeam că am probleme la inimă”, mărturisește Ioana* pentru Libertatea. 

Și ea a urmat o serie de investigații medicale amănunțite, din care nu a reieșit decât că este o femeie sănătoasă.

„Credeam în continuare că o să mi se întâmple ceva grav. Eram absentă din viața zilnică, citeam fiecare simptom pe internet, am devenit obsedată cu stilul de viață sănătos, nu puteam să stau singură în casă și nici să fac duș cu ușa închisă”, își amintește tânăra de 33 de ani simptomele pe care le-a trăit.

Dincolo de evenimente cu un impact emoțional mare sau de incertitudinea apariției unui nou virus, psihologul Șandru spune că tulburarea poate fi și „învățată”, dacă provii dintr-un mediu unde părinții au fost foarte anxioși și grijulii, „iar tu crezi că lumea e un loc periculos, unde poți mereu să pățești ceva”.

Explică însă că ipohondrii au și perioade când „nu sunt bolnavi”. „Anxietățile vin peste ei când sunt vulnerabili, stresați și lucrurile merg rău în viața lor”.

Cheltuieli de zeci de mii de lei pe investigații medicale 

Nu toți pacienții au răbdare să stea după instituțiile de sănătate de stat, explică psihologul Dinu, și apelează la clinicile și spitalele private, unde pot accesa rapid o consultație sau își pot face analizele. Întregul proces duce la costuri financiare mari, care pot varia între 200 și 2.000 de lei pe lună.

Am avut clienți care au cheltuit mii de euro în țară și în străinătate, fără să găsească vreo cauză pentru senzațiile și simptomele corporale, iar în ultimă instanță s-au convins că este vorba de o tulburare psihosomatică, respectiv ipohondrie.

Gabriel Dinu, psiholog:

Andreea Șandru crede că abonamentele cu analize nelimitate sunt pe placul pacienților ipohondri, deoarece ei cred că, apelând la ele, economisesc bani, când de fapt își întrețin aceste frici care se agravează pe termen lung. „Ei nu văd asta pentru că e ca un carusel. Cu fiecare consultație scapă de anxietate pentru o perioadă scurtă, după care se întorc de unde au plecat”.

Un carusel în care se învârte în continuare și Petru. „Încă merg la doctori și sper ca ei să mă ajute să-mi înțeleg corpul”. 

Medicamentele nu sunt neapărat o soluție recomandată 

Doar că, în astfel de cazuri, corpul nu poate fi înțeles de către pacient decât cu ajutorul minții. Ipohondria se poate vindeca doar prin restructurare cognitivă, proces care se produce prin psihoterapie, spune Gabriel Dinu. Atrage atenția că tratamentul medicamentos prescris de un medic psihiatru nu este îndeajuns. „Nu poate genera o gândire diferită, rațională, decât în mod accidental”.

Și nici medicamentele betablocante pe care unii medici cardiologi le recomandă pacienților care suferă de ipohondrie nu sunt soluția optimă. Efectul: le scad pulsul când este ridicat din cauza emoțiilor. Deși pastila îi liniștește, completează expertul, le induce și ideea că suferă de o boală cardiovasculară. 

În multe state din Uniunea Europeană, accesul la medicul specialist se face prin intermediul medicului de familie sau prin spitalele de urgență.

„În România, oricine dorește să-și facă o analiză sau să vadă unul sau mai mulți specialiști, o poate face ușor, fără implicarea medicului de familie”, susține Gabriel Dinu.

Importanța medicilor de familie 

Pandemia de coronavirus a pus lupa pe sistemul medical din România mai mult ca oricând. Medicii de familie au fost, de asemenea, un factor esențial în gestionarea crizei sanitare.  

Adriana Mihalaș, medic de familie în București, arată pentru Libertatea cum pandemia de COVID a adus în cabinetul său nu doar oameni cu boli fizice, ci și persoane cu atacuri de panică, ipohondrie sau tulburări funcționale (dureri care trec). 

Medicul spune că nu poate vindeca ipohondria, dar o poate recunoaște ușor. 

„Prima etapă este să faci investigațiile corect, ca și când ar avea o afecțiune pe care o descrie. Ca să poți elimina o afecțiune reală. Din momentul în care toate analizele ies normale și începi să vezi că pacientul insistă sau merge pe o linie în care realizezi că ceea ce spune nu este în concordanță cu realitatea sau cu rezultatul analizelor, îți pui întrebarea dacă nu este vorba de o boală rară, dacă ai ratat ceva sau dacă pacientul este ipohondru”, explică Adriana Mihalaș. 

De regulă, te prinzi de la primul consult, dacă este vorba despre ipohondrie. Pacientul își caută mereu pe Google simptomele, își găsește tot timpul câte o afecțiune și este dificil, nu poți colabora cu el, adică nu-și predă boala medicului.

Adriana Mihalaș, medic de familie:

Medicul subliniază că pacienții care au încredere vin în cabinet, își spun păsul, și pleacă liniștiți, pentru că cineva are grijă de sănătatea lor și le prezintă soluții.

Există însă și cazuri în care caută cele mai rare variante de boală, acolo unde nu poate găsi un diagnostic. „Dacă pacientul nu este ipohondru, sapi până în pânzele albe să nu-ți scape ceva”.

În cazurile de ipohondrie, Adriana Mihalaș alege să-și trimită pacienții la psiholog sau la psihiatru, deoarece „ipohondria nu este floare la ureche”. Le explică ferm că această recomandare este cea mai bună variantă.

„Pe unii îi poți convinge, pe alții nu. În pandemie, mulți au căpătat frica de boală, iar asta ține de fondul fiecăruia, nu e un lucru de care cineva este vinovat sau nu. Argumentele logice pot să amplifice anxietatea, pentru că substanța bolii nu este acolo unde o conștientizează pacientul și de asta are nevoie de ajutor de specialitate”.

Terapia este una dintre soluțiile pentru tratarea ipohondriei. Fotografii via 123RF

Psihoterapia ajută la vindecarea ipohondriei 

După câteva luni de trăiri intense, cu „frica de moarte la fiecare pas”, Ioana a decis să ceară ajutorul unui specialist.

Când unica soluție mi s-a părut internarea într-un spital de psihiatrie, am apelat la un psiholog. M-a ajutat să revin, în timp, la o viață normală.

Ioana, 33 de ani:

Gabriel Dinu mărturisește că este aproape imposibil să nu te vindeci de ipohondrie, chiar dacă nu neapărat repede sau fără eforturi și timp. Important este ca pacientul să înțeleagă ce se întâmplă la el în minte și trup și să dezvolte o abilitate de a se liniști singur, prin impunerea adevărului. „Terapia ajută la formarea unei gândiri realiste și raționale, care nu prea mai lasă loc scenariilor negative”.

Pentru cei care însă nu-și permit să plătească ședințe de terapie sau analize medicale, soluția ar trebui să vină de la nivelul autorităților, susține Dinu, printr-o strategie clară a Guvernului.

„Să încurajeze dezvoltarea de programe naționale de combatere a stresului, anxietății și depresiei. Ar scădea numărul tulburărilor anxioase și somatoforme, și ar face economii substanțiale la bugetul Ministerului Sănătății, cât și, subliniază el, în buzunarele celor care dezvoltă o tulburare psihică”.

*Numele pacienților din text au fost schimbate pentru a le proteja identitatea.

Articol original