Mai mult de o treime dintre români consideră firesc consumul de alcool de către copii, relevă un studiu realizat în România, Cehia și Ungaria. 16% dintre cehi și 11% dintre maghiari au aceeași părere.
Studiul Diageo, cel mai mare producător și distribuitor de băuturi alcoolice din lume, a fost făcut în România, Republica Cehă și Ungaria. Chestionarul, alcătuit din 10 întrebări, face parte dintr-o campanie care își propune să crească gradul de conștientizare a importantei consumului responsabil de alcool. Până în prezent, testul a fost completat de peste 8.000 de români și de 13.000 de persoane din Ungaria și Cehia.
Aproape 60% dintre respondenții români consideră că dețin cunoștințe bune sau chiar excelente referitor la consumul de alcool, însă numai 2,5% dintre românii care au completat chestionarul au reușit să ofere toate răspunsurile corecte. Rezultatele au mai arătat că în Ungaria și Cehia, procentul celor care spun că au încredere în cunoștințele lor despre alcool este sub 50%. Maghiarii s-au dovedit a fi mai buni cunoscători, deoarece 11% dintre respondenți au răspuns corect la toate cele 10 întrebări din chestionar.
Consumul de alcool la o vârstă fragedă poate fi foarte dăunător
„35% dintre români consideră că alcoolul consumat în cantități mici de către copii îi poate ajuta pe aceștia să devină consumatori mai responsabili de alcool pe viitor. 16% dintre cehi și 11% dintre maghiari au aceeași părere. Conform specialiștilor, copiii și adolescenții nu ar trebui să bea alcool niciodată. Consumul de alcool la o vârstă fragedă poate fi foarte dăunător, fiind asociat cu efecte negative asupra dezvoltării creierului și creșterea riscului de boli mintale, intoxicații cu alcool, vătămări și accidente”, se arată într-un comunicat al companiei.
Conform acestuia, un studiu realizat de Agenția Națională Antidrog în școlile din România a arătat că procentul de elevi care consumă alcool este unul îngrijorător. 82% dintre ei au recunoscut că fac acest lucru, iar 7% dintre ei au suferit și intoxicații. Vârsta medie la care tinerii români încep să consume alcool, adică 13 ani, este mult mai scăzută decât media europeană.
Rezultatele studiului mai arată că două treimi dintre respondenții din toate cele trei țări sunt absolut convinși că amestecarea mai multor tipuri de alcool te face să resimți mai rapid efectele acestuia. „O astfel de părere greșită este foarte des întâlnită. O măsură standard de băuturi spirtoase, bere sau vin conține aceeași cantitate de alcool. Conținutul de alcool al unei măsuri de băutură este, de regulă, de 10 grame. Efectul asupra organismului este determinat de cantitatea consumată, nu de tipul de alcool”, mai spus realizatorii studiului.
De cât timp are nevoie ficatul pentru a procesa băuturi alcoolice
Majoritatea respondenților nu au știut de cât timp are nevoie ficatul pentru a procesa o măsură de băuturi alcoolice – adică 20 ml de băuturi spirtoase, un pahar de bere sau 100 ml de vin. Numai 14% dintre români, 26% dintre cehi și 27% dintre maghiari au ales răspunsul corect – ficatul poate metaboliza aceasta cantitate în aproximativ o oră, potrivit Mediafax.
De asemenea, 50% dintre respondenți au ales metodele de prevenție corecte înainte de consumul de alcool: stabilirea opțiunilor de întoarcere acasă, hidratarea adecvată și alimentația. 21 % dintre participanții români la acest studiu au considerat că, înainte de a începe să consumi băuturi alcoolice sau de a merge la o petrecere, este bine să îți planifici întoarcerea acasă. 23% au menționat importanța hidratării și alți 6% au precizat că obișnuiesc să mănânce înainte de a consuma alcool.
„42% dintre români cred în mod fals că bărbații și femeile de aceeași constituție care consumă aceeași cantitate de alcool resimt în mod egal efectele alcoolului. Ficatul metabolizează alcoolul cu ajutorul unei enzime denumite alcool dehidrogenaza (ADH). Organismul femeilor conține o cantitate mai mică de enzime ADH. Ceea ce înseamnă că dacă vor consuma aceeași cantitate de alcool ca și bărbații, efectele vor fi mai accentuate. Numai 11% dintre cehi și 21% dintre maghiari au avut aceeași părere”, se mai arată în comunicat.
Potrivit acestuia, 36,47% dintre respondenții români care vor să își reducă aportul caloric cred că ar trebui să consume doar vin deoarece berea și băuturile spirtoase îngrașă mai mult. „De fapt, realitatea este că un pahar de vin de 200 ml conține aproximativ 200 de calorii. În comparație, 25 ml de băuturi spirtoase conțin aproximativ 50 de calorii, iar o doza de bere de 330 ml conține circa 150 de calorii. Numărul de calorii dintr-o băutură depinde de tăria alcoolului, de cantitatea consumată și de alte ingrediente suplimentare adăugate în băutura preferată”, spun realizatorii studiului.
Testele au fost aplicate în perioada martie – aprilie 2021, iar la chestionare au răspuns în total aproximativ 21.000 de respondenți.
Articolul Câți dintre români consideră firesc consumul de alcool de către copii apare prima dată în Descopera.
Articol original
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.