Slider

Ce pensie are fostul ministru Petre Daea. A anunţat că s-a adresat instanţei de judecată

0

Petre Daea, fostul ministru al agriculturi, a declarat, joi, într-o conferință de presă susținută la Târgu Jiu că are o pensie de 2.300 de lei în raport cu vechimea și cu munca prestată. Fostul ministru a spus că că va apela la justiţie pentru a i se reîntregi venitul, care a fost redus semnificativ după eliminarea pensiei de serviciu, potrivit ziarul Adevărul.


Petre Daea a ajuns, joi,  în Gorj în cadrul unei vizite electorale în comuna Bumbești-Pițic, unde duminică vor avea loc alegeri parțiale pentru postul de primar.  În cadrul conferinței de presă acesta a recunoscut că are o pensie de 2.300 de lei, după 52 de ani de activitate.


„Perioada din Parlamentul României nu este echivalentă cu salariul. Conform articolului 10 din Codul Muncii, la salariu pot fi aduse în calcul pensiei şi celelalte venituri care înseamnă vechimea în muncă, indemnizaţie de conducere, astfel încât să intri în altă logică în formula de calcul. Voi căuta răspuns în instanţa de judecată pentru a înţelege pentru toţi şi fiecare în parte că legea trebuie respectată şi nu poate fi pusă sub semnul întrebării decât verificată de instituţiile abilitate. Nu este vorba de oportunism , ci de respect faţă de lege şi importanţa rostul pe care îl are parlamentarul“, a declarat Petre Daea, azi, în conferința de presă, potrivit ziarului Adevărul.


Fostul ministru a mai precizat  că cei care au fost de acord cu noua lege aprobată de Parlament prin care s-au eliminat pensiile parlamentarilor au fost ipocriţi.


„Eu nu pot să fiu un ipocrit ca Dacian Cioloş, nu sunt ipocrit ca Rareş Bogdan, nu sunt ipocrit ca Renate Weber, nu sunt ipocrit ca Stolojan, iar de aici încolo aş putea să completez lista. Ei au fost oamenii cei mai vocali, care au considerat că în România nu trebuie să fie un tratament aproximativ egal, dat fiind faptul că au acelaşi tratament, şi anume o indemnizaţie pentru activitate şi o indemnizaţie pentru limită de vârstă cunoscută. De altminteri, aşa este în ţările europene”.


Articol original
0

No comments

Post a Comment

Va rugam nu faceti spam.

Comments

blogger
© all rights reserved
made with by templateszoo