Slider

”Colorează-mă, copilărie”, eveniment organizat de Consiliul Județean Vaslui, prin Centrul Creației Populare Vaslui, și Primăria municipiului Vaslui

0

Sute de copii au animat astăzi parcul Copou, dornici să se bucure de o zi specială dedicată în totalitate lor.

A fost un adevărat maraton al copilăriei, unde cei mari au reușit să îi antreneze pe cei mici în diferite activități și concursuri.

A fost concurs de desene pe asfalt, iar Copoul vasluian are de astăzi o Alee a Copilăriei, transformată într-un imens colț artistic, zugrăvit cu ajutorul cretei în chipuri și imagini ale bucuriei și sensibilității.

De asemenea, copiii au participat la ateliere de confecționat și colorat jucării din lemn, ateliere de dans popular, de pictat linguri din lemn, grafitti și olărit, rezultatele muncii celor mici fiind extraordinare.

Seara a fost dedicată momentelor artistice, în centrul atenției fiind piesa de teatru de păpuși ”Amintiri din copilărie”, susținut de trupa de copii a Asociației Culturale ”Podul Înalt” din Muntenii de Jos, coordonată de prof. Romică Brunchi, întreruptă, din păcate, de o ploaie torențială.

Articolul ”Colorează-mă, copilărie”, eveniment organizat de Consiliul Județean Vaslui, prin Centrul Creației Populare Vaslui, și Primăria municipiului Vaslui apare prima dată în Actual Vaslui.

Articol original
0

No comments

Post a Comment

Va rugam nu faceti spam.

Comments

blogger
© all rights reserved
made with by templateszoo