Familiile interesate de adopţia unui copil pot merge la DGASPC pentru a vizualiza profilurile publice ale copiilor adoptabili, a recomandat, miercuri, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii (ANDPDCA), Florica Cherecheş, în timpul unei dezbateri organizate pe tema adopţiei.
“Fiecare copil are dreptul şi sper din toată inima să trăiască într-o familie, alături de mamă şi de tată. Este foarte important să renunţăm la prejudecăţi şi la reţineri de orice fel. Este foarte important ca aceia care se gândesc să adopte să vizualizeze, în momentul în care au atestatul de familie adoptatoare, pot să meargă la DGASPC, pentru că prin intermediul lor se întâmplă toate lucrurile acestea, să vizualizeze profilurile publice ale copiilor, pentru că aşa cum ştim din multe experienţe ale altora, în momentul în care au văzut un copil, nu conta pe care listă era şi unde era şi ce vârstă avea şi ce dizabilitate avea, imediat li s-a lipit inima de el şi au înţeles că acesta este copilul pe care vor să îl ia acasă”, a afirmat Florica Cherecheş, în timpul evenimentului organizat cu ocazia Zilei Naţionale pentru Adopţie.
Preşedintele ANDPDCA a subliniat că strategia de adopţie pleacă de la dreptul fiecărui copil la o familie şi nu de la nevoia unei anumite familii de a adopta.
“Vorbim despre adopţie pentru că noi credem că locul copilului este în familie, şi chiar dacă astăzi noi avem 48.000 de copii în sistemul de protecţie, ne-am dori ca cea mai mare parte dintre aceşti copii să ajungă într-o familie în mod definitiv, şi cum altfel decât prin adopţie, dacă ei nu pot să fie reintegraţi în familia naturală. Cu toate acestea, numărul familiilor adoptatoare este destul de mic. Avem aproximativ 4.200 de copii adoptabili şi aproximativ 3.100 de familii care au atestat de adoptator. Ne dorim ca numărul acestora să crească, ne dorim ca oamenii să înţeleagă că legislaţia s-a schimbat, că suntem alături de ei şi că sprijinim orice familie care vrea să adopte un copil. Fiecare copil are dreptul la o familie, noi de aici pornim, nu de la nevoia unei anumite familii de a adopta. Şi este foarte important să ne gândim cum putem să asigurăm stabilitate unui copil, iar asta se poate face doar dacă îl ajutăm să ajungă într-o familie”, a menţionat Florica Cherecheş.
Preşedintele ANDPDCA a precizat că încurajează familiile adoptatoare să spună copiilor că au fost adoptaţi.
“Este important şi să sprijinim familiile care au adoptat. O face statul, prin toate aceste vizite de monitorizare post-adopţie, o facem atât la adopţia naţională cât şi la adopţia internaţională, primim rapoartele post-adopţie, dar este important ca şi comunitatea (să sprijine familiile adoptatoare, n.r.), pentru că din păcate încă de multe ori se ascunde faptul că este un copil adoptat. Noi încurajăm familiile să spună copiilor că sunt adoptaţi, de la cea mai fragedă vârstă copilul să crească având în minte acest lucru. Este important să ştie că este adoptat, noi susţinem ca la un moment dat, când copilul ajunge matur şi doreşte să-şi cunoască familia, să i se faciliteze acest lucru”, a explicat Florica Cherecheş.
Preşedintele ANDPDCA a arătat că instituţia derulează un proiect de specializare a managerilor de caz care se ocupă direct cu interacţiunea dintre familiile adoptatoare şi copiii adoptabili.
“Discutăm cu cei care sunt manageri de caz, cu cei care sunt practic responsabili de procesul adopţiei şi le cerem în primul rând empatie şi le cerem să se pună în pielea celor care vor să adopte şi să încerce să le răspundă tuturor întrebărilor, este foarte important să consilieze, copilul trebuie să fie foarte bine pregătit. În noile modificări ale legii chiar sunt nişte prevederi speciale pentru consilierea familiei, consilierea copiilor care au întrat în proces de potrivire şi apoi s-a oprit acel proces. Pentru el este o dramă – ‘în sfârşit cineva mă vrea!, după care ‘gata, nu mă mai vrea…’, ştim că asta afectează foarte mult fiecare copil care trece prin asta şi vrem să evităm astfel de dureri, deci copilul trebuie să fie foarte bine pregătit. În ceea ce priveşte nevoia de pregătire, avem în derulare un proiect prin care vom instrui mai bine şi vom specializa managerii de caz, adică cei care conduc relaţia cu fiecare familie şi cu fiecare copil – este foarte important modul în care o gestionează”, a declarat Florica Cherecheş.
Preşedintele ANDPDCA le-a transmis părinţilor adoptatori că monitorizarea post-adopţie a copilului este necesară.
“(…) s-a introdus concediul pentru acomodare, de un an, cu indemnizaţie, care tocmai a fost mărită şi intră în vigoare foarte curând, avem acum propunere pentru introducerea unei indemnizaţii pentru familia care adoptă, pentru copilul adoptat – în funcţie de situaţia copilului suma este diferită, o sumă anuală timp de doi ani pentru familie, dacă are nevoie să-i facă nişte teste, nişte verificări. Deci sunt lucruri care s-au schimbat, pentru că statul înţelege că familia care adoptă nu o face pentru bani, dar orice sprijin este de folos, iar în măsura în care bugetul ne va permite eu cred că lucrurile astea se vor perpetua. (…) Este foarte important pentru noi să ne asigurăm că fiecare copil care ajunge într-o familie este monitorizat şi că îi merge bine acolo. Şi asta se vede doar mergând acasă, văzând cum interacţionează, văzând cum se simte copilul în acel mediu”, a încheiat Florica Cherecheş.
Articolul Familiile interesate de adopţia unui copil pot merge la DGASPC pentru a vizualiza profilurile publice ale copiilor apare prima dată în Pedagoteca.
Articol original
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.