Premierul Florin Cîțu a amintit vineri, la Zalău, că „certificatul verde” digital, emis la nivel european pentru a facilita călătoriile în UE, va fi valabil și în România de la 1 iulie, transmite Agerpres.
„De la 1 iulie vom avea certificat verde”, a afirmat premierul, în cadrul unei conferințe de presă.
Certificatul digital a fost aprobat miercuri de Parlamentul European. El va fi emis gratuit de autoritățile naționale și va fi disponibil în format digital sau pe suport de hârtie și va include și un cod QR.
Documentul va dovedi că deținătorul a fost complet vaccinat, s-a vindecat în urma infectării sau a obținut recent un rezultat negativ la testul Covid.
Cum vom intra în posesia pașaportului Covid
Sistemul
se va aplica de la 1 iulie pentru o perioadă de 12 luni. Cu toate că
va facilita și va ușura călătoriile, deținerea certificatului nu
va fi o condiție prealabilă pentru a beneficia de libertatea de
circulație. În același timp, certificatul nu va fi considerat un
document de călătorie.
Autoritățile române au precizat anterior că certificatul verde digital va putea fi descărcat de pe o platformă dezvoltată de Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS).
Veridicitatea lui va fi dată de codul QR. „Acest cod QR va putea fi scanat la punctul de trecere vamală, iar certificatul va putea fi prezentat atât pe hârtie, cât și pe telefon”, a spus Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății.
Articol original
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.