Un incendiu a izbucnit, marţi, la Secţia ATI a Spitalului pentru Copii „Sfânta Maria” din Iaşi. Ministerul Sănătății a anunțat că 12 persoane au fost evacuate din salon. De asemenea, ISU a transmis că incendiul a fost lichidat și că nu au fost raportate victime.
UPDATE ora 19.46. Incendiul care a izbucnit la etajul al treilea, secția ATI a fost lichidat de pompieri în urmă cu puțin timp, au anunțat reprezentanții ISU Iași prin intermediul unui comunicat de presă. „Acesta s-a manifestat într-un salon, pe o suprafață de cca. 15 mp și nu au fost raportate victime”, au mai precizat pompierii.
De asemenea, Ministerul Sănătății a transmis că de la etajul trei, locul unde a izbucnit incendiul au fost evacuate 12 persoane: 5 copii – 3 aparținători și 4 cadre medicale. Aceștia sunt în stare bună și au fost mutați într-o altă aripă a spitalului.
Contactată telefonic de Libertatea, managerul spitalului, Alina Belu, a declarat că este în drum spre unitatea medicală pentru a vedea care este situația.
„Din ce știu este o zonă care nu este foarte folosită, iar incendiul este într-un salon gol. Nu am mai multe informații despre ce ar fi putut să-l provoace”, a declarat Alina Belu pentru Libertatea.
Polițiștii au anunțat că au fost sesizați prin apel la 112 despre incendiu și au trimis echipaje la fața locului pentru „stabilirea situației de fapt”, iar agenți de la Rutieră au fost trimiși pentru dirijarea traficului rutier în zonă.
Articol original
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.