Slider

Începe elaborarea Planului Urbanistic Zonal pentru stațiunea Padina-Peștera

0

Eforturile depuse de autoritățile județului Dâmbovița pentru transformarea zonei Peștera-Padina într-o adevărată stațiune turistică de interes general sunt intense în această perioadă. Președintele CJ, Corneliu Ștefan, dorește ca acest lucru să se întâmple cât mai curând.

Astăzi, a fost semnat contractul de întocmire a Planului Urbanistic Zonal pentru Stațiunea Turistică Peștera-Padina.

„Este o etapă extrem de importantă pentru proiectul nostru din munte, mai ales că, prin acest PUZ, se vor stabili funcțiunile stațiunii, modul de ocupare a terenului, regimul de înălțime al clădirilor ce vor fi construite, precum și aspectul arhitectural al acestora.

Vreau neapărat ca prin acest document, pe lângă aspectele sale care țin de modul efectiv de construire în perimetrul stațiunii, să valorificăm la maximum patrimoniul natural din zonă și să primeze protejarea mediului înconjurător din Munții Bucegi”, a precizat Corneliu Ștefan.

Până la finele acestui an, se va elabora documentația necesară, care ulterior va fi trimisă spre avizare Academiei Române, Ministerulului Dezvoltării, Administrației Parcului Natural Bucegi, Agenției pentru Protecția Mediului, Apelor Române, Direcției de Sănătate Publică și operatorilor de rețele și utilități.

Articol original
0

No comments

Post a Comment

Va rugam nu faceti spam.

Comments

blogger
© all rights reserved
made with by templateszoo