INTERVIU | Mircea Dumitru, fost ministru al educației și profesor de filosofie: „Știu oameni care au crezut în ideea de conspirație și au plătit cu viața”

În scurtul mandat de ministru al educației în Guvernul Cioloș, Mircea Dumitru a instaurat o politică fermă antiplagiat și a impus ca temele elevilor pentru acasă să nu le acapareze mai mult de două ore zilnic. A organizat și concursuri pentru directorii de școli după o pauză de un deceniu. Într-un interviu pentru Libertatea, profesorul de filosofie spune însă că nu are vocație de om politic. Astăzi pregătește o carte despre teoriile conspirației.

Mircea Dumitru, 60 de ani, a cunoscut mai întâi nevoile Facultății de Filosofie, unde a fost decan, și apoi pe cele ale Universității din București, pe care a condus-o între 2011 și 2019, cu o întrerupere de șase luni, cât a manageriat Ministerul Educației în guvernul tehnocrat.

În biroul lui de la Comisia Fulbright din România, care selectează studenți și cercetători pentru burse în Statele Unite, Mircea Dumitru explică cum a fost să preia conducerea acestei instituții cu câteva luni înainte de starea de urgență, ce experiență a acumulat în Guvern, dar și de ce a decis să se întoarcă în România după doctoratul făcut în anii ’90 în Statele Unite.

„Nu am vocație de om politic”

Libertatea: Cum v-a ajutat experiența de rector al Universității din București în mandatul de ministru al educației în guvernul tehnocrat? Mircea Dumitru: A fost o perioadă mai grea în viața mea și oarecum neașteptată, pentru că nu am planificat să ajung acolo. Nu am vocație de om politic. Chiar dacă guvernul a fost unul tehnocrat, când ajungi într-o astfel de funcție, faci un gen de politică. 

Experiența de mulți ani de la Universitate ca decan, prorector și rector m-a ajutat, pentru că m-a pus în situația de a coordona activități foarte diverse și de a răspunde prompt la sarcini de cele mai multe ori neașteptate și neplanificate. Am făcut față la mici crize, dar și la crize mai mari.

La Universitate, toată comunitatea academică se apropie de 40.000 de oameni din administrație și studenți. E important să înveți să-i asculți, să vezi dacă ceea ce ei cer poate fi susținut sau dacă te afli într-o situație mai puțin plăcută în care trebuie să argumentezi că nu se poate să dai satisfacție solicitărilor lor. 

Dacă adopți un stil managerial unde șeful privește de sus lucrurile, mai devreme sau mai târziu pierzi contactul cu ceea ce se întâmplă în acea organizație. E mai bine să te angajezi în dialog, chiar dacă nu ești de acord cu ei de fiecare dată, decât să te impui cu forța. Munca din universitate m-a ajutat și la minister, unde activitățile sunt și mai complexe. 

- La ce activități vă gândiți?- Mă gândesc, de pildă, la învățământul preuniversitar. Când am fost ministru s-a organizat acel concurs pentru directorii de școli care nu se mai organizase de vreo zece ani. Acum mă bucur să văd că iar s-a pus în mișcare acest mecanism, care ar trebui să fie cât se poate de firesc după ce se încheie un mandat. 

Au fost și probleme specifice din mediul academic. Chiar în 2016, când am ajuns la minister, pentru că exista deja o analiză pertinentă, am decis să retragem titluri de doctor. Am fost intransigent față de plagiatele din lucrările de doctorat, iar faptul că Universitatea din București m-a sprijinit cu demersurile mele m-a întărit să iau anumite decizii. 

Acestea au fost privite cu satisfacție de unii români, dar criticate și privite ca o mișcare de tip politicianist de alții. Și ca rector al Universității din București a trebuit să accept că acea universitate, acum mulți ani, a produs titluri de doctor în urma unor teze de doctorat care nu fuseseră bine coordonate și urmărite. 

Concursul pentru directorii din preuniversitar „a fost parțial o reușită”

- O să revin la învățământul preuniversitar, mai ales că se apropie bacalaureatul. Considerați că e necesar un examen diferențiat? - S-a discutat mult și în perioada în care eram în minister și văd că lucrurile acestea nu s-au clarificat între timp. Având în vedere diferența mare de calitate între școli, cred și acum că un bacalaureat diferențiat ar fi potrivit. Dar pentru cei care au obținut un bacalaureat profesional să existe rute de acces către o formare academică ulterioară. Să nu ajungem la segregări din cauza diplomelor.

- V-aș întreba și despre alte forme de segregare. Politicile de incluziune ocupă primele locuri în raportul activității dumneavoastră de la Ministerul Educației. Care sunt în continuare barierele în România din acest punct de vedere?- Nu există nicio lege care să susțină segregarea, dar există piedici care țin de capacitatea reală a școlilor de a se organiza. Uneori, chestiunile sunt ținute în loc și de mentalități, nu doar ale cadrelor didactice, care ar putea să se simtă într-o situație mai dificilă să lucreze cu copii cu nevoi speciale, ci și ale părinților. Unii dintre ei fac presiuni ca acești copii să nu fie acceptați.

Ar trebui să fie și mai multe dezbateri în spațiul public despre accesul tuturor copiilor la învățământ în orice grup de elevi. Dincolo de organizarea locală și de lipsa unui personal pregătit să facă față provocărilor venite din partea acestor copii, nu văd piedici foarte mari. 

- Ați semnat un ordin de ministru pentru reducerea timpului petrecut de elevi acasă făcând teme. De ce ați luat această decizie? - Am constatat că li se impunea un volum de muncă prea mare unor copii din școala primară și gimnaziu. La numărul de ore petrecut în școală adăugai un număr aproape egal pentru rezolvarea unor sarcini școlare acasă. 

Dacă i-am cere unui adult ca, dincolo de timpul de lucru de opt-nouă ore, când ajunge acasă să mai lucreze aproape tot atât, ar fi ceva normal? Nu am pledat pentru o școală mai superficială, ci pentru una unde calitatea activității în clădirea școlară, dar și acasă să fie mult mai bună.

Mircea Dumitru:

În alte țări copilul stă la școală mai multe ore, are și activități recreative, dar și care să-i permită pregătirea lecțiilor pentru zilele următoare. În Finlanda, nu stă patru ore în școală, ci șapte-opt ore. Pentru asta trebuie să ai mai multe clădiri, la noi școlile sunt suprapopulate. Dacă am avea suficiente clădiri, copilul ar putea să-și pregătească lecțiile în școală, să se joace cu ceilalți, să se odihnească. Ar fi o activitate mai variată și mai atrăgătoare pentru el. 

- Dacă priviți în urmă, sunteți mulțumit de măsurile luate cât ați condus Ministerul Educației?- La nivel universitar nici astăzi nu e încheiată evaluarea școlilor doctorale și a cercetării în universități. Abia acum se repune în discuție. Iar concursul pentru directorii din învățământul preuniversitar a fost parțial o reușită. Mi s-a atras atenția că nu s-a desfășurat întotdeauna corect. Cu mai mult timp la dispoziție probabil că și organizarea concursului ar fi fost de altă natură.

- Care au fost piedicile?- Au fost destul de multe situații în care chiar la nivel de inspectorat școlar au fost piedici, invocându-se că nu e suficient timp să organizăm concursul, că oamenii nu au fost anunțați, că probele de concurs nu sunt judicios formulate. Erau prezentate ca obiecții de cei care aveau o rezistență uluitoare la ideea de concurs. În România, într-un sistem care are atâtea consecințe sociale, o funcție managerială trebuie corelată cu o competență.

Politicienii, directorii de școli și profesorii sunt obișnuiți ca o astfel de funcție să fie girată politic - să fie rezultatul unei numiri din partea inspectorilor, care, la rândul lor, sunt numiți politic. Trebuie să înțelegem că un director are un contract de mandat de patru ani și că acest contract poate fi reînnoit de un număr de ori, în funcție de atingerea unor ținte.

În universități, decanul și rectorul se aleg pe o perioadă limitată; la Universitatea din București sunt cel mult două mandate. Cred că este sănătos pentru instituție și pentru mentalitatea oamenilor, acest lucru produce mai multă stabilitate, transparență și încredere în funcțiile de reprezentare. 

Ce înseamnă obținerea unei burse Fulbright

- Ați devenit director executiv al Comisiei Fulbright din România cu puțin timp înainte de pandemie. Ce schimbări au fost în ce privește programele? - Am întrerupt și am amânat mai multe activități, iar bursierii americani care erau deja în România au trebuit să se întoarcă în Statele Unite. Unii dintre aceștia au dorit să revină, pentru că nu-și încheiaseră programul, au aplicat din nou și au fost admiși. Dacă restricțiile epidemiologice o vor permite, așteptăm aproape 40 de bursieri, inclusiv studenți - unii dintre ei vin pentru a face cercetare, alții, în calitate de profesori de engleză.

În toamnă va fi o activitate mai complexă din partea comisiei noastre, pentru că, dincolo de cei care se întorc, îi vom avea și pe cei care nu au putut să mai vină pentru 2020-2021, dar și pe cei care au aplicat în 2021.

Personal, nu am cum să fac o comparație cu anii trecuți, dar în mod normal, un director executiv ar trebui să aibă o perioadă de acomodare în care să cunoască sistemul, regulile, întreaga instituție, să facă o vizită la Washington D.C. și la New York, unde să discute cu cei care coordonează programul la nivel federal. Aceste chestiuni s-au făcut mai limitat online. Dacă se va putea, în toamnă o să avem în sfârșit o discuție față în față. 

- De ce este important acest program pentru studenții din România? - Pentru că are o reputație și vizibilitate internațională. Programul global există deja de 75 de ani, Comisia Fulbright în România s-a organizat după 1990, dar relațiile culturale și academice care au condus la înființarea ei au început în 1960.

Studenții și cercetătorii români se duc în universitățile cele mai bune și, dincolo de prestigiu, este partea de progres în carieră. Mai ales dacă ești foarte tânăr, obținerea unei burse Fulbright îți oferă o bună deschidere pentru activitatea din viitor.

În 1993, și eu am fost bursier - îmi începusem cariera didactică cu câțiva ani înainte - și pentru mine a fost o schimbare de perspectivă radicală. Am stat un an ca bursier în Statele Unite, după care am continuat acolo studiile doctorale patru ani. Au fost decisivi pentru formarea mea, dar nu s-a pus niciodată problema să rămân acolo.

Mircea Dumitru este în prezent director executiv al Comisiei Fulbright din România. Foto: Hepta

De ce s-a întors din Statele Unite în România 

- Din ce cauză nu ați rămas?- Au fost motive personale legate de familie și instituționale, care au ținut de sprijinul avut din partea colegilor care au investit în mine științific și emoțional. Se așteptau să mă întorc și cu experiența din Statele Unite să contribui la dezvoltarea programului de la facultate.

După ce am intrat în administrația universității, experiența aceasta a contribuit la consolidarea unor relații bune cu universitățile americane și la implementarea stilului american de lucru. Mi-am dat seama și că în anii ’90 puteam contribui mai mult la dezvoltarea instituției mele în România decât dacă aș fi rămas în Statele Unite.

Când ajungi să tragi linia, după un număr de ani sau înainte de a încheia activitatea, îți dai seama că ai satisfacții mai mari de pe urma a ceea ce ai putut să le oferi altora. E important dacă se vede rezultatul activității tale în felul în care funcționează instituția și dacă tinerii sunt la un alt nivel decât cel la care erai tu la începutul carierei. 

- Participați la selecția bursierilor?- În calitate de director executiv, particip la selecția unor dosare, dar nu organizez interviurile și nu votez. Comisiile sunt formate din specialiști care pot să evalueze și să verifice calitatea științifică a proiectului și cât de bine sunt pregătiți candidații. Membrii comisiei sunt cât se poate de apropiați de specificul acelui domeniu. 

- Câți aplicanți sunt anual? - Variază. Pentru noul call s-au înscris peste 80 de candidați pentru 10-15 locuri (n.r. - sunt programe diferite pentru studenți, profesori și alți specialiști). Avem workshopuri și webinarii unde bursierii, când se întorc, pot să le împărtășească din experiența lor în America celor interesați.

Legătura dintre filosofie și empatie

- Într-un proiect TED, de promovare a ideilor care merită să ajungă la cât mai mulți oameni, ați vorbit despre dizabilitate și dreptate. De ce ați ales această temă?- A fost un proiect interesant propus și coordonat de doamna Mirabela Amarandei de la Universitatea din București. Ideea a fost de a vorbi despre experiența unor oameni care au nevoi speciale sau cu o traiectorie mai dificilă din cauza prejudecăților celorlalți. În acest context, tema pe care mi-am ales-o a fost legată de felul în care ar trebui să privim noi înșine condiția acestor oameni. 

În Facultatea de Filosofie am încercat să-i sprijinim pe studenții cu nevoi speciale, nevăzători sau care nu se pot deplasa singuri. Nu sunt doar limite biologice, sunt greu de suportat și din cauza felului în care ceilalți se raportează la tine.

Am constatat că studenții noștri s-au organizat să vină în întâmpinarea acestor nevoi aparte ale colegilor lor. Ajută și atitudinea pe care o dezvoltă citind și reflectând asupra demnității umane. Este greu pentru cineva care e onest cu sine, după ce îi citește pe Aristotel și Kant, în viața de zi cu zi să se poarte lipsit de înțelegere și grijă față de ceilalți. 

- Cum se desfășoară cursurile Facultății de Filosofie? - Nu le cerem studenților să memoreze ce le-am spus, ci să discute cu argumente și contraargumente anumite poziții filosofice sau teorii. Noi, profesorii, ne socotim oameni cu o experiență de cunoaștere mai mare în virtutea faptului că suntem mai în vârstă, dar nu înseamnă că profesorii au toate răspunsurile și studenții doar întrebări. Discuțiile noastre sunt libere. 

- La liceu logica și filosofia se predau separat. La facultate cum e?- Eu predau logică, dar și multe discipline filosofice: metafizică, filosofia limbajului, filosofia minții. Logica e mai mult un instrument de analiză pentru celelalte domenii, e o parte a filosofiei. 

Plagiatul, dezbătut cu studenții

- Ați discutat cu studenții dumneavoastră până acum despre plagiat?- Am reflectat asupra acestei chestiuni, nu am avut atitudinea unui inchizitor care se gândește doar la pedeapsă. Chiar atunci când a fost discuția mai aprinsă, în primul meu an de rector, în 2012, unii studenți foarte buni m-au întrebat despre asta. Voiau să știe de ce acum e altfel decât în școală, când luau referate de pe internet și le prezentau ca teme, în condițiile în care profesorii lor își dădeau seama. 

Lucrurile trebuie explicate, e o parte a educației să-i înveți despre valoarea muncii oneste. Așa s-a ajuns la ideea că trebuie făcute cursuri despre etica cercetării. Chiar dacă nu vor face cercetare, în viața lor e important să acționeze ca niște actori morali. Nu se învață de la sine, iar această educație ar trebui să pornească chiar din preuniversitar. 

- Cum îi pregătește Facultatea de Filosofie pe studenți pentru piața muncii de astăzi? Mai ales părinții își pun întrebarea asta. - Există o paletă extinsă de meserii pe care le poți practica după absolvirea acestei facultăți: activități în ONG-uri, în media, în instituții de cultură. Studenții sunt pregătiți să argumenteze, să gândească critic argumentele celorlalți, să construiască texte prin care să susțină o idee.

Chiar dacă la prima vedere filosofia nu îți oferă un set de abilități specifice unei anumite meserii, îți oferă capacitatea de a aborda probleme complexe; cele de astăzi sunt legate de comunicare, de înțelegerea unei situații. 

- Cum ne ajută gândirea critică în pandemie, de pildă, când ne înconjoară teoriile conspiraționiste? - Pe mine m-au frapat, chiar am susținut mai multe conferințe legate de teoriile conspiraționale și pregătesc o carte. O gândire critică flexibilă, datorită căreia detectezi anumite erori involuntare sau intenționate, te poate adăposti de greșeli de gândire. Știu oameni care au crezut în ideea de conspirație și au plătit cu viața. Nu erau ignoranți, dar au crezut în idei greșite. 

Foto: Hepta

Articol original