Prințul Harry și Meghan Markle au anunțat duminică că cel de-al doilea copil al lor, o fetiță, s-a născut. Conform cuplului princiar, copila va purta numele Lilibet Diana, după Regina Elisabeta a II-a, a cărei nume de alint din familie în copilărie era „Lilibet” și după mama prințului Harry, prințesa Diana, informează BBC.
Cuplul a anunțat într-un comunciat de presă că Lilibet-Diana Mountbatten Windsor s-a născut vineri, la un spital din Santa Barbara, California, în jurul orei locale 11:40.
Atât mama, cât și copilul se află într-o stare de sănătate bună, potrivit BBC.
Lilibet Diana este al 11-lea strănepot al Reginei Elisabeta a II-a și este a opta în ordinea succesiunii la tronul Regatului Unit.
Într-un mesaj postat pe site-ul Archewell al cuplului, Meghan și Harry au transmis cât de binecuvântați sunt că Lilibet a sosit pe lume și au mulțumit oamenilor pentru iubirea arătată lor.
„Pe 4 iunie, am fost binecuvântați de sosirea pe lume a fiicei noastre, Lili. Ea este mai mult decât ne-am fi putut dori vreodată și suntem recunoscători pentru dragostea și rugăciunile pe care le-am simțit din toată lumea. Vă mulțumim pentru bunătatea și sprijinul continuu arătat în acest moment special familiei noastre”, au transmis ducii de Sussex.
Meghan și prințul Harry locuiesc în California, SUA, după ce s-au retras din postura de membri superiori ai familiei regale din Marea Britanie, la începutul lui 2020.
Cei doi s-au căsătorit pe 19 mai 2018, după o relație de doi ani, și au un băiețel de un an și 10 luni, Archie Harrison Mountbatten-Windsor, iar pe 14 februarie cuplul a anunțat că așteaptă al doilea copil, o fetiță, așa cum au dezvăluit la interviul cu Oprah, acordat în martie.
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.