Slider

Netanyahu, amenințat cu evacuarea. Noul premier al Israelului i-a dat două săptămâni să plece din reședința oficială

0

Noul prim-ministru al Israelului, Naftali Bennett, i-a transmis vineri liderului opoziţiei, Benjamin Netanyahu, să părăsească reşedinţa oficială îm maximum două săptămâni, informează Agerpres, care citează EFE.


Fostul premier Benjamin Netanyahu, care ocupă imobilul de pe strada Balfour din cartierul Rehavia din Ierusalim de 15 ani, dintre care ultimii 12 ani consecutiv (1996-1999 şi 2009-2021), întârzie mutarea.


Noul premier nu intenţionează să se mute cu familia pe strada Balfour din Ierusalim, ci va rămâne în casa din Raanana, un oraş bogat la nord de Tel Aviv, pentru ca cei patru copii ai săi să nu fie nevoiţi să-şi schimbe şcoala.


Naftali Bennett, noul premier al Israelului

Totuşi, acesta va folosi reşedinţa oficială în zilele când activitatea guvernului îl va reţine la Ierusalim, precum şi pentru evenimente oficiale şi pentru a primi demnitari străini.


Benjamin Netanyahu şi soţia sa Sara urmează să se mute la casa lor de vacanţă din Cezareea, un oraş de coastă, timp de câteva luni, în timp ce apartamentul lor din Ierusalim va fi amenajat cu echipamente speciale de securitate.


Naftali Bennett, liderul partidului Yamina şi un ultranaţionalist religios, va ocupa funcţia de prim-ministru în primii doi ani de legislatură, până în august 2023, când va preda funcţia partenerului său de coaliţie, centristul laic Yair Lapid, liderul formaţiunii Yesh Atid (Există un viitor) şi arhitect al aşa-numitului „executiv al schimbării”.


Potrivit presei locale, care a citat surse din cabinetul Netanyahu, fostul premier ar fi ordonat echipei sale să distrugă unele documente confidenţiale pe care le păstra în reşedinţa oficială, duminica trecută, când parlamentul a validat guvernul schimbării.


Fotografii: EPA


Articol original
0

No comments

Post a Comment

Va rugam nu faceti spam.

Comments

blogger
© all rights reserved
made with by templateszoo