Slider

Primită cu pâine și sare la maratonul vaccinării dintr-un sat vasluian, Ioana Mihăilă îl laudă pe primarul PSD: „A reușit să mobilizeze cetățenii”

0

Ministrul Sănătății a participat sâmbătă, 5 iunie, la maratonul vaccinării organizat în județul Vaslui, Ioana Mihăilă imunizând personal câțiva săteni din Rebricea. O comună condusă de un primar PSD, pe care ministrul Mihăilă l-a dat drept exemplu pentru implicarea în campania de vaccinare.


„Nu îți vine în fiecare zi un ministru în comună”, le spunea primarul Valerică Radu sătenilor adunați în curtea căminului cultural pentru a li se administra vaccinului anti-COVID. O echipă mobilă a Direcției de Sănătate Publică Vaslui fusese în sat în urmă cu trei săptămâni, însă localnicii nu s-au îngrămădit la vaccinare. Doar 70 s-au vaccinat atunci. 


Săteni adunați în curtea căminului cultural pentru a li se administra vaccinului anti-COVID

De această dată, vestea că vaccinul le-ar putea fi administrat chiar de ministrul Sănătății i-a scos pe oameni din casă de la primele ore ale dimineții.


„Poate ar fi fost mai bine să fie într-o zi de duminică, că lumea e pe câmp. Îi de prășit după ploaia care a fost, că ne năpădesc buruienile. La țară îi de muncă, nu stă lumea în loc pentru un vaccin”, afirmă o localnică venită printre primii la căminul cultural. Recunoaște că are ceva emoții, dar hotărârea a luat-o: „Mă vaccinez. Poate om scăpa mai repede de toată nebunia asta”.


Tineri îmbracați în costume populare


Cu cât se apropie ora sosirii ministrului, programată pentru 9.00, cu atât forfota crește în curtea căminului cultural. Doi tineri, îmbrăcați în straie populare sunt aduși pentru a o întâmpina pe Ioana Mihăilă cu pâine și sare. Angajatele de la primărie împart măști și pahare cu apă sătenilor. Îi încurajează pe cei cărora teama încă nu le dă pace, deși spun că sunt deciși să se vaccineze.


Doi tineri, îmbrăcați în straie populare sunt aduși pentru a o întâmpina pe Ioana Mihăilă cu pâine și sare

Pentru că satele componente ale comunei Rebricea sunt răsfirate, peste dealuri, primarul a pus la dispoziția localnicilor un microbuz școlar. 


„Mamă, noi suntem bătrâni, abia ne mai țânem pe picioare, dacă nu venea mașina după noi, drept vă spun că nu veneam”, recunoaște o bunicuță care se sprijină într-un baston.  


Tanti Lucica: „Toată noaptea m-am foit, m-am tot gândit la vaccin”


De altfel, majoritatea celor sosiți la căminul cultural din Rebricea sunt oameni trecuți de prima tinerețe. Unii stau în picioare, la umbră, lângă gard, alții încearcă să-și stăpânească emoțiile, „că n-o fi moarte de om un vaccin”. Cei mai temători sunt vârstnicii care suferă de afecțiuni cronice.


Ioana Mihaila administrând o doză de vaccin

„Nici nu am dormit, toată noaptea m-am foit, m-am tot gândit la vaccinul ista. Am și probleme cu inima, cu tensiunea, am așa o frică. Mă cam tem, că tot zice lumea de efecte adverse”, mărturisește tanti Lucica, abia coborâtă din microbuzul școlar. 


Se așează pe un scaun lângă gard iar o angajată a primăriei încearcă să o încurajeze. „N-ai de ce să te temi, tanti, uite și eu am probleme cu tensiunea, m-am vaccinat și nu am avut nimic”, o asigura funcționara, liniștind celelalte femei că „tanti Lucica este tare emotivă”.


„Și la noi la primărie, nouă oameni am avut COVID”


Săteni sunt aduși cu microbuzul la vaccinare

În comuna Rebricea COVID-ul a lovit multe familii, povestește angajata primăriei. În urmă cu o lună, doi soți octogenari au murit în aceeași zi. „Unul a murit la 12 noaptea, celălalt la 5 dimineața. Au fost înmormântați împreună. Multă tristețe a mai fost. Nu știm exact câți au fost infectați, că mulți au stat bolnavi acasă, fără să anunțe. Au avut forme ușoare sau medii. Și la noi la primărie, nouă oameni am avut COVID. Sperăm că acum cu vaccinarea să revenim cât mai curând la normalitate”, afirmă angajata primăriei.


„Pe mine chiar ministra m-a vaccinat”


La ora 9.00 pe drumul prăfuit, fără asfalt, care străbate satul Rebricea, ajunge mașina cu ministrul Sănătății. Sătenii sar cu telefoanele să o fotografieze. „E tânără, ca o fetișoară”, remarcă un bătrânel în timp ce Ioana Mihăilă primește îndemnul a a gusta pâinea și sarea oferită de tinerii care o întâmpină la poartă.


„Prea mult tam-tam”, se aude o voce din grupul sătenilor adunați la intrarea în clădire. După câteva zeci de minute aceeași voce își exprimă bucuria: „Pe mine chiar ministra m-a vaccinat”. 


O doamnă îndoliată, care la precedenta campanie de vaccinare a ratat imunizarea

Oamenii se încurajează unii pe alții să intre în cămin pentru vaccin. Printre ei și o doamnă îndoliată, care la precedenta campanie de vaccinare a ratat imunizarea. Se simțea rău, era prea slăbită, iar cadrele medicale nu au dorit să riște.


Femeia povestește că în urmă cu o lună și-a înmormântat mama. A fost răpusă de COVID-19. A mers cu ea la o bancă în Vaslui și de acolo bănuiește că a luat virusul. În câteva zile s-a dus. Toată familia s-a îmbolnăvit, inclusiv un bebeluș.


Când sănătatea se lovește de problema banilor


Supărarea mare a femeii, pe lângă pierderea mamei, este legată de starea de sănătate a fiului, un băiat de 12 ani. De câteva luni, umblă cu el prin spitale.


Mama care nu are bani pentru a face RMN fiului

„Face crize, dimineața pe la 5 îl apucă. Am fost cu el la Spitalul Sfânta Maria, ia pastile, dar degeaba. Am fost cu el și la o clinică la București. Șase milioane (600 de lei) am dat pentru câteva minute cât l-au consultat. Au spus că trebuie să facă RMN, trebuie să-l adoarmă, că el nu poate sta liniștit, dar de unde să scot 21 de milioane de lei? De unde să iau atâția bani?”, se întreabă mâhnită femeia.


Întâlnirea cu ministrul Sănătății, posibilitatea de a-i cere ajutorul, așa cum o îndeamnă persoanele din jur, nu îi aduc nicio urmă de optimism. „Apoi, numai grija mea nu o avea ministra”, spune cu năduf femeia în timp ce așteaptă să intre la vaccinare în căminul cultural. 


Ministrul Sănătății întreabă: brațul stâng sau drept?


Între timp, ministrul Ioana Mihăilă a îmbracat halatul albastru și a început să administreze personal vaccin sătenilor din Rebricea. Cu calm îi întreabă pe oameni dacă se tem și dacă doresc să li se adminstreze vaccinul în brațul stâng sau drept. În sală, cadrele medicale realizează triajul persoanelor. Nimeni nu a prezentat probleme care să împiedice administrarea vaccinului.


Unii sunt bucuroși că sunt vaccinați de însuși ministrul Sănătății, alții nu vor decât scape de o grijă. În curte sunt și persoane care încă nu doresc să se vaccineze. Fie au venit să vadă ministrul, fie să-și conducă rudele.


Nea Costică, dreapta, nu s-a lăsat convins de soție să se vaccineze

Nea Costică Moga e unul dintre ei. Nu vrea să audă de vaccin, deși soția a încercat să îl convingă se vaccineze. 


„Am două stenturi la inimă, încă nu am vorbit cu medicul așa că nu fac încă vaccinul. Nevastă-mea a încercat să mă facă să mă răzgândesc, însă decizia e la mine.  După ce vorbesc și cu medicul, o să mă hotărăsc”, spune nea Costică.


Dacă este ceva care să îl determine să se vaccineze mai curând este dorința de a-și vizita fiica care este IT-ist în Olanda. În timp ce soția intră în centru pentru administrarea vaccinului, nea Costică încă povestește de fiica sa, de ginerele chinez și de socrii din Beijing. 


Ioana Mihăilă: „Avem un exemplu de primar pesedist care a reușit să mobilizeze cetățenii”


44 de persoane au fost vaccinate la căminul cultural, până la orele prânzului, când ministrul Sănătății a plecat spre Vaslui.


Avem un exemplu de primar pesedist care a reușit să mobilizeze cetățenii, a înțeles că sănătatea e mai importantă decât orice altceva și împreună cu Prefectura și Direcția de Sănătate Publică a reușit să organizeze a doua campanie de vaccinare în comună și lucrurile merg foarte bine.

Ioana Mihăilă, ministrul Sănătății:

Din ce am auzit de la medicii de familie, atât de la cel din Rebricea, cât și de la celălălat medic de familie, pe care l-am vizitat în Vaslui, deja efectele vaccinării se resimt, deja medicii de familie, care sunt cei mai apropiați de comunitate și de pacienți, simt că numărul de pacienți infectați este din ce în ce mai mic și este clar că este o speranță pe care o avem pentru perioada următoare”, a declarat ministrul Sănătății, la finalul vizitei în satul Rebricea.


Ioana Mihaila întâmpinată la Rebricea de prefectul de Vaslui și directorul DSP

Primarul Valerică Radu i-a mulțumit ministrului și a profitat de vizită pentru a-i cere ajutor. Un centru medical pentru comună, astfel încât oamenii să beneficieze de asistență medicală în permanență. La Rebricea, atât medicul de familie, cât și asistenta medicală a acestuia, sunt navetiști.


„Domnul doctor vine de la Iași, doamna asistentă de la Vaslui. Pe ea o necăjim cel mai mult la telefon. La doctor nu îți permiți să suni oricând. Asta mi-aș dori să rezolve ministrul Sănătății. Să aibă omul la cine bate la ușă atunci când este bolnav ”, este de părere Mariana, o altă localnică din Rebricea.


Directorul DSP Vaslui: „Avem un număr important de comunități cu o rată de vaccinare de sub 5%”


Oficialii Direcției de Sănătate Publică Vaslui recunosc că oamenii de la sate sunt încă sceptici în privința vaccinării. Și asta pentru că nici primarii, cei mai mulți dintre ei, nici preoții, vocile pe care sătenii le ascultă, nu susțin vaccinarea.


Septuagenara din imagine este convinsă că s-a făcut prea mult tam-tam cu vizita ministrului Mihăilă

„Reticența există în mediul rural, avem un număr important de comunități cu o rată de vaccinare de sub 5%. Acolo vom merge cu echipe mobile din săptămână în săptămână, așteptăm aportul medicilor de familie să ne sprijine în această campanie. O mare parte dintre ei au început deja vaccinarea în cabinetele proprii”, a precizat Mihaela Vlada, directorul DSP Vaslui.


După vizita în satul Rebricea ministrul Ioana Mihăilă a vizitat punctul de vaccinare organizat cu ocazia maratonului desfășurat în acest sfârșit de săptămână în municipiul Vaslui. Aici, ministrul nu a vaccinat, însă a discutat cu persoanele aflate la rând și cu cadrele medicale. Ulterior, a participat la o întâlnire cu medicii de familie din județul Vaslui.


Articol original
0

No comments

Post a Comment

Va rugam nu faceti spam.

Comments

blogger
© all rights reserved
made with by templateszoo