Slider

Să păstrăm recunoștință veșnică eroilor neamului!

0

Odată cu Înălțarea Domnului, românii i-au pomenit, astăzi – 10 iunie, pe eroii neamului, cei care și-au dat viață pentru țară. Cu acest prilej, așa cum se tot obișnuiește, se săvârșesc slujbe religioase, se organizează minispectacole artistice, parade militare, se țin alocuțiuni și se depun coroane de flori la monumentele dedicate eroilor sau în cimitirele în care se odihnesc pe veci trupurile celor care au căzut pentru glie.

Evenimentul a fost marcat cum se cuvine și la Târgoviște. La Cimitirul de Onoare Românesc de la Teiș, a avut loc un ceremonial militar-religios, organizat în cinstea acestei zile. La acest moment solemn, alături de militarii Garnizoanei Târgoviște, au participat președintele Consiliului Județean Dâmbovița – Corneliu Ștefan, vicepreședinții Luciana Cristea și Antonel Jîjîie, prefectul județului – Aurelian Popa, primarul municipiului Târgoviște – Cristian Daniel Stan, deputata Carmen Holban, reprezentanți ai Arhiepiscopiei Târgoviștei, ai Inspectoratului Județean de Poliție Dâmbovița, Inspectoratului Județean de Jandarmi, cadre militare în rezervă și retragere, veterani de război.

Au fost rostite alocuțiuni despre faptele de eroism ale înaintașilor, iar militarii Garnizoanei Târgoviște și elevii clasei a II-a de la Liceul de Arte „Bălașa Doamna” au aprins candele și au așezat flori, la crucile din Cimitirul de Onoare Românesc de la Teiș.

La Cimitirul Evreiesc din Târgoviște a avut loc un alt moment comemorativ, încheiat cu depuneri de coroane și jerbe de flori. Consiliul Județean Dâmbovița a fost reprezentat de secretarul general al județului – Dănuț Nicolae Popa Stănescu.

La ora 12:00, în toată țara au fost trase clopotele bisericilor ortodoxe, în semn de prețuire și recunoştinţă faţă de eroii care s-au jertfit pentru neam, credinţă şi ţară.

Catedrala Mitropolitană din Târgoviște a găzduit o slujbă religioasă organizată de Arhiepiscopia Târgoviștei și oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon. Apoi, în Piața Tricolorului, în fața Monumentului Eroilor, s-a desfășurat o ceremonie militară și religioasă. Corala Mitropoliei Târgoviştei a emoționat până la lacrimi audiență cu interpretarea profundă a Imnului Eroilor.

Mitropolitul Nifon a transmis cu această ocazie un mesaj de speranță și de bucurie, a vorbit despre semnificația Înălțării Domnului, despre îndemnul divin de a ne afla într-o permanentă înnoire și la înălțare, dincolo de orice ne-ar stăvili urcușul duhovnicesc.

„Biserica a biruit mereu potrivniciile vremurilor, fiind stâlp puternic al adevărului și Trupul Viu al Domnului. Pomenind pe toți eroii și martirii neamului nostru, împlinim datoria generației noastre de a nu-i uita pe cei care și-au jertfit viața pentru mai binele nostru și pe umerii cărora se sprijină identitatea noastră creștină și românească, oferind exemplul lor ca pildă tinerelor generații, pentru a le urma jertfelnicia și elanul” , a spus Înaltpreasfinția Sa Nifon.

Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, a spus că trebuie să ne îndreptăm gândurile către toți aceia care au luptat pentru un vis, pentru un ideal comun, pentru binele acestui neam mult prea încercat de istorie.

„Să ne amintim astăzi de trecut, de istoria noastră, de luptele glorioase pe care le-au dus eroii neamului și pentru care le suntem profund recunoscători, de jertfirea vieții lor pentru ca noi să putem avea un viitor demn, la noi acasă. Eroilor cunoscuți și necunoscuți le datorăm astăzi existența noastră, ca neam și ţară. Să le cinstim memoria şi, mai ales, să nu uităm țelurile care i-au mânat pe ei în luptă – credinţă, libertate, dreptate!

Au trecut mulți ani peste lupta lor, însă sacrificiul făcut nu le va fi niciodată uitat. În fiecare an, în ziua sfântă a Înălțării Domnului, ne amintim că au existat destine care nu au precupețit nici propria viață pentru ca România să fie puternică și independentă.

Astăzi, mai mult decât oricând, vă îndemn să ne gândim la tot ce avem, la ceea ce suntem şi la cei pentru care nici o jertfă nu a fost prea mare, cei pentru care iubirea de ţară şi de semeni a fost mai puternică decât teama și dorința de a trăi. Vă îndemn să ne îndreptăm gândurile către fiecare inimă de român care s-a sacrificat pentru destinul acestui popor.

Să păstrăm aprinsă veșnic, în suflete, lumina recunoștinței pentru toți eroii români care odihnesc în glia strămoșească sau pe meleaguri străine, dar ale căror suflete au rămas aici, să ne fie pavăză și model!

Hristos S-a Înălțat! Slavă eroilor neamului românesc! Vă urez sănătate, putere de muncă, înțelegere și prosperitate”, a fost mesajul președintelui CJ Dâmboviţa.

La finalul manifestărilor s-au depus coroane de flori de către reprezentanții instituțiilor publice, asociații și partide politice.

Evenimentele dedicate Zilei Eroilor s-au încheiat cu defilarea militarilor din Garnizona Târgoviște, a trupelor de Jandarmi, pompieri și a trupelor speciale de la Penitenciarul Mărgineni.

Articol original
0

No comments

Post a Comment

Va rugam nu faceti spam.

Comments

blogger
© all rights reserved
made with by templateszoo