Astăzi, președintele Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu, a onorat invitația Prea Sfinției Sale Ignatie, Episcopului Hușilor, participând la Simpozionul Național ”Părintele Mina Dobzeu, duhovnic și mărturisitor în comunism”, dedicat personalității arhimandritului Mina Dobzeu, duhovnic emblematic și mărturisitor al credinței creștine în perioada comunismului.
Evenimentul a început cu săvârșirea slujbei Parastasului la mormântul Părintelui Mina, după care a urmat simpozionul științific, care a reunit comunicări privind personalitatea și activitatea misionară a Părintelui Mina Dobzeu, aspecte din timpul detenției sale și botezul Părintelui Nicolae Steinhardt, viața monahală în perioada regimului comunist, precum și mărturii ale relației sale cu credincioșii.
”Viața unor oameni este ea însăși o operă. A fost și cazul părintelui Mina Dobzeu, fiind o operă dedicată credinței, o operă dedicată lui Isus Hristos. O operă pe care a expus-o trăind pur și simplu și dând povețe, învățături, încercând să îi îndrepte pe unii care considera că greșeau, într-o epocă care începuse prin a promite pâine, învățătură, egalitate, case pentru toți, o viață decentă, dar care a luat credința oamenilor, ilustrată prin viața lui Mina Dobzeu, printr-o falsă idee că putem să raționalizăm întru totul viața oamenilor, că nu mai avem nevoie de credință, de învățătura lui Isus Hristos, fiind îndeajuns știința și buna organizare a societății. Simțind pericolul acesta, Mina Dobzeu și-a transformat propria viață într-o operă a credinței. Mulțumesc Episcopiei Hușilor pentru preocuparea constantă de readucere în actualitate a vieților unor ierarhi ortodocși români. Cu speranța că eforturile vor continua, vă asigurăm de puținul sprijin pe care îl putem acorda și mult succes pe mai departe”, a spus președintele CJ Vaslui, Dumitru Buzatu.
Părintele consilier Cosmin Gubernat a prezentat volumul „Părintele Mina Dobzeu – Duhovnicul Hușilor. Documente (1946-2011)”, ce a văzut lumina tiparului cu sprijinul financiar al Primăriei și Consiliului local al Municipiului Huși.
”Povestea acestei cărți este una tristă, așa cum a fost și viața Părintelui Mina în ceea ce privește vrăjmașii din afară, cei ai regimului comunist. Nu ne-a fost foarte ușor să edităm această carte. Ne-am planificat să o punem la îndemâna doritorilor anul trecut. Ar fi trebuit să apară sub egida unei instituții a Statului, însă am întâmpinat o dificultate majoră. Mi s-a cerut, la modul propriu, să renunț la un pasaj din cuvântul introductiv, ca apoi să o putem publica. Nu am fost de acord, pentru că mi s-ar fi părut un act de lașitate din partea mea. Astăzi nu ne închide nimeni dacă avem curajul de a ne opune ideologiilor progresiste, mai degrabă regresiste, și corectitudinii politice – ideologii care vin cu impetuozitate și vor să ne alinieze gândirii lor. Cel mult putem suporta linșajul mediatic, al celor ce sunt afiliați acestei ideologii. Am decis să nu publicăm sub egida acelei instituții și a trebuit să reluăm tot parcursul procedural de acces la documentele din arhivele Securității. Le mulțumesc foarte mult tuturor celor ce au fost implicați în acest proiect”, a precizat PS Ignatie.
Totodată, a fost lansat și documentarul video, apărut pe DVD: „Un om de flacără: Părintele Mina Dobzeu, duhovnic și mărturisitor”, realizat de Televiziunea Trinitas TV, a Patriarhiei Române, în colaborare cu Episcopia Hușilor. Un rezumat al acestui documentar a fost proiectat, la finalul lucrărilor Simpozionului, în Catedrala Episcopală.
Articolul Simpozionul Național „Părintele Mina Dobzeu, duhovnic și mărturisitor în comunism” apare prima dată în Actual Vaslui.
Articol original
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.