Sute de oameni au dat buzna într-un sat din estul Africii de Sud, după ce un localnic a anunțat că a găsit o piatră transparentă. Oamenii speră că au găsit diamante, deși niciun raport oficial nu le confirmă bănuiala, visând deja la ce vor putea face cu banii, relatează AFP și Reuters, citate de Agerpres.
Un păstor din satul KwaHlathi, aflat în Africa de Sud, a anunțat că a găsit o piatra transparentă, despre care unii cred că sunt cristale de cuarț. Vestea s-a răspândit brusc, iar în scurt timp 1.000 de oameni au împânzit dealul unde a fost făcută descoperirea. Toți au venit cu aceeași speranță: au dat peste o comoară, iar viața lor se va schimba.
„Sunt diamante adevărate”, a declarat o mamă a trei copii, ținând în mână o grămadă de pietre mici și transparente.
„Voi putea să cumpăr o maşină, o casă şi să-mi dau copiii la o şcoală privată”, a continuat ea.
Experții nu sunt la fel de optimiști precum localnicii și consideră că este extrem de improbabil ca pietrele găsite să fie într-adevăr diamante autentice. Posilitatea nu este exclusă, totuși.
În zilele următoare, departamentul pentru Energie şi Minerit urmează să trimită o echipă de experţi la faţa locului pentru a analiza pietrele.
Până atunci, autorităţile din regiune au făcut apel la ordine şi calm și i-au îndemnat fără prea mult succes pe cei care au venit duminică să caute diamante să părăsească satul, pe fondul restricțiilor legate de COVID.
Unii oameni au început deja să vândă pietrele, scrie Reuters, fără să știe exact ce sunt. Prețurile variază de la 7 la 20 de dolari.
Articol original
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.