Mai țineți minte cum urla trompeta PNL Vaslui, deunăzi, când analiza faptul că Marius Arcăleanu a trădat omul care l-a pus în funcții, adică pe Tătaru, și acum vrea să candideze împotriva președintelui în exercițiu?
Dacă da, iată un gest de trădare al lui Tătaru, cel pe care Orban l-a pus ministrul Sănătății. O trădare despre care liderul județean al PNL o maschează drept un act de mare cinste politică, o intensă analiză interioară, ca om care luptă pentru dezvoltarea județului. Serios??
În urmă cu puțin timp, miercuri după-amiază, Tătaru a postat o poză în care arată, EXTREM DE CLAR!, că va merge pe mâna lui Cîțu, la alegerile pentru președinția PNL. O poză care ar putea însemna salvarea funcției sale de președinte PNL, într-un moment în care liberalii din judeî cer schimbarea sa. Astfel, cu Tătaru în frunte, organizația județeană se va confrunta cu aceeași politică a bătutului cu pumnul în masă, excluderi de tot felul și total dezinteres pentru județ, încă vreo trei-patru ani de acum înainte.
E ceva ciudat aici, dar tot PNL-ul de la Vaslui tace, de frica dr. Tătaru.
Când e vorba de Arcăleanu care vrea să candideze împotriva sa la județ, Tătaru vede un act de trădare (explicat pe larg de trompeta sa de partid), dar când îl trădează pe cel care l-a făcut om, cel care l-a scos din Spitalul de la Huși și l-a dus la Ministerul Sănătății, vorbim de actualul președinte PNL, Ludovic Orban, nu e nicio problemă. Jenant, dle președinte!
Dar, haideți să vedem cum îmbracă Tătaru trădarea lui Orban și trecerea FĂȚIȘĂ în tabăra Cîțu:
” Încă de când am ales să fiu medic și să trec prin toate etapele profesionale, am simțit că adevărații lideri se nasc atunci când există competiție și luptă directă.
Prin voturi de încredere, bazate pe fapte și acțiuni concrete, proiecte de viitor și o atitudine corectă se câștigă respectul, dar mai ales legitimitatea politică.
Alegerile pe care le facem trebuie să fie corecte și să se îndrepte către cei care știu ce fac, dar mai ales către cei care pot livra rezultate reale.
Am încredere că Florin Cîţu poate fi omul soluțiilor.
Sunt convins că această pandemie ne-a resetat gândirea, modul de viață, planurile…
Cine nu întelege că toți suntem datori cu schimbarea și nu își asumă și eșecurile se află într-un blocaj.
Pentru că, pe acest drum, nu este vorba despre o tabără sau alta, ci este vorba despre omul potrivit, la locul și timpul potrivit.
Florin Cîțu, într-o perioadă plină de provocări, confirmă și în funcția de Prim-ministru al Guvernului României.
Să nu ne simțim unii mai buni decât ceilalți pentru că, acum, mai mult ca oricând, trebuie să facem loc faptelor, să ne ascultăm reciproc opiniile și să dăm un vot de încredere celor care au soluții pentru viitor”.
Viitorul este este despre TOȚI și pentru TOȚI!
Așa cum am mai spus-o, sănătatea nu are culoare politică, iar datoria mea ca medic, ca fost ministru al Sănătății și actual deputat este să susțin reconstrucția economică și evoluția Județului Vaslui.
Avem nevoie de continuitate, de timp și susținere pentru a merge mai departe pe drumul dezvoltării bazate pe reforme și investiții”.
Mielușelul Tătaru… De un an de zile nu l-a văzut nimeni prin județ. Dar el, sărăcuțul, trudește la dezvoltarea județului Vaslui… Chiar suntem cu toții un județ de orbi?
Articol original
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.