Un loc scos la licitație pentru a-l însoți pe Jeff Bezos în primul zbor de turism spațial al companiei Blue Origin, care va avea loc pe 20 iulie, a fost vândut sâmbătă pentru 28 de milioane de dolari, informează Agerpres, care citează AFP.
Câștigătorul, a cărui identitate va fi cunoscută în săptămânile următoare, s-a luptat cu circa 20 de concurenți în cadrul licitației finale online, care a durat mai puțin de 10 minute. Licitația a pornit de la suma de 4,8 milioane de dolari. Celelalte trei locuri vor fi ocupate de fondatorul Amazon, de fratele său, Mark și încă un turist spațial, a cărui identitate nu a fost dezvăluită.
Miza licitației a crescut rapid la 10 milioane de dolari, după care participanții au plusat progresiv câte 1 milion de dolari. Totul s-a încheiat la 28 de milioane de dolari, iar cel care și-a adjudecat locul trebuie să plătească și un comision de 6% casei de licitații RR Auction.
Toți banii obținuți în urma vânzării vor fi donați către o fundație creată de Blue Origin pentru încurajarea tinerilor să se dedice profesiilor științifice.
Cum va decurge călătoria
Jeff Bezos va părăsi luna viitoare conducerea Amazon. El a anunțat la începutul acestei luni că va participa la primul zbor uman al rachetei New Shepard. Capsula rachetei, care este dotată cu opt hublouri, poate găzdui cel mult șase persoane.
Racheta va fi lansată dintr-un deșert aflat la vest de Texas, iar capsula se va separa la o altitudine de 75 de kilometri, apoi va continua până la 100 de kilometri, unde se află limita dintre atmosfera terestră și spațiu.
Timp de aproximativ trei minute, pasagerii vor pluti în imponderabilitate și vor privi curbura Terrei. Apoi, capsula va coborî pe Pământ, iar înaintea aterizării în deșert va fi frânată de trei patașute mari și retrorachete.
Articol original
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.