Slider

Vladimir Putin afirmă că SUA face greșelile pe care le-a făcut URSS înainte de prăbușire

0

Președintele rus Vladimir Putin a afirmat, vineri în timpul unei declarații de presă, că Statele Unite greșește când consideră că este „destul de puternică” pentru a amenința alte state, iar această greșeală a fost făcută și de Uniunea Sovietică la finalul existenței sale, informează Reuters.

„Auzim amenințări din partea Congresului și din alte părți, totul din cadrul contextual al procesului politic american. Cei care fac asta, probabil se gândesc că Statele Unite au o putere militară, economică și politică atât de mare încât pot să o facă”, a spus Putin.

El a menționat că „acest comportament” îi aduce aminte de fosta Uniune Sovietică.

„Problema cu imperiile este că ele cred că sunt suficient de mari să mai facă și greșeli, însă greșelile se acumulează și va veni un moment în care nu vor mai putea fi rezolvate”, a spus Putin.

Declarațiile vin cu puține zile înainte de întâlnirea cu președintele american Joe Biden, care va avea loc pe 16 iunie, la Geneva.

Relațiile dintre Rusia și Statele Unite sunt extrem de tensionate, mai ales după ce Joe Biden a impus în aprilie noi sancțiuni împotriva Rusiei. Cu o lună înainte, Biden a afirmat că el crede că Putin este „un ucigaș” și îl amenință că va plăti pentru amestecul Rusiei în alegerile din SUA.


Articol original
0

No comments

Post a Comment

Va rugam nu faceti spam.

Comments

blogger
© all rights reserved
made with by templateszoo