Slider

Amenzi de peste 100.000 de lei aplicate de polițiști în câteva ore

0

Peste 70 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliției Județean Vaslui sprijiniți de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui au acționat în noaptea de 17/18 iulie 2021, pe raza județului Vaslui, pentru prevenirea săvârșirii faptelor antisociale şi menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică, precum și pentru depistarea, identificarea și tragerea la răspundere a tuturor participanților la trafic care încalcă prevederile legale în vigoare.

În noaptea de 17/18 iulie a.c., intervalul orar 17.00 – 02.00, peste 50 de polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice și acțiuni speciale, au desfășurat pe raza județului Vaslui, o acțiune cu efective mărite.

Activitatea polițienească a vizat asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică şi pentru prevenirea faptelor cu violenţă în mediul rural, verificarea respectării prevederilor legale referitoare la paza bunurilor, protecția persoanelor, prevenirea şi combaterea furturilor din locuinţă, de și din auto, de animale și de material lemnos, pe linie rutieră, respectiv pe linia prevenirii / limitării răspândirii noului coronavirus Sars-cov-2.

Prin desfășurarea acțiunii, s-a urmărit creşterea autorităţii poliţiei şi asigurarea respectării legii prin prezenţa activă a polițiștilor, în vederea prevenirii activităţii infracţionale şi creşterea vizibilităţii elementului poliţienesc în zonele cu risc criminogen ridicat.  

Cu ocazia activităților desfășurate, au fost legitimate peste 210 persoane si controlate peste 160 vehicule și mopede. Au fost verificate peste 30 de societăți comerciale, 10 cluburi și discoteci precum și 20 de agenți de pază.

De asemenea, polițiștii au aplicat 114 de sancțiuni contravenționale, dintre care 84 pentru încălcări ale O.U.G. nr. 195/2002 (privind circulația pe drumurile publice) și 30 pentru abateri prevăzute de alte acte normative.

Ca măsură complementară, au fost reținute 8 permise de conducere și ridicate 2 certificate de înmatriculare.

Valoarea sancțiunilor aplicate a fost de peste 124.000 de lei, peste 26.000 lei fiind valoarea sancțiunilor aplicate pentru abaterile constatate la regimul rutier.

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui vor continua desfășurarea de acțiuni specifice pe raza întregului județ, în vederea prevenirii și combaterii activităților ilicite și încălcării legislației, în toate domeniile date în competență, în scopul asigurării unui climat optim de ordine, liniște și siguranță publică, cu preponderență în locurile și mediile semnalate cu risc criminogen ridicat.

Articolul Amenzi de peste 100.000 de lei aplicate de polițiști în câteva ore apare prima dată în Actual Vaslui.

Articol original
0

No comments

Post a Comment

Va rugam nu faceti spam.

Comments

blogger
© all rights reserved
made with by templateszoo