Vaccinarea este cea mai sigură metodă de protecție împotriva unui val patru al pandemiei, a declarat duminică ministrul sănătății într-o emisiune la Digi24. „Acest val patru va fi un val al nevaccinaților, aceștia vor fi principalii afectați”, a mai precizat Ioana Mihăilă.
„Responsabilitatea este a tuturor, și a Ministerului Sănătății, și a CNCAV, și a Guvernului. Când vorbim de măsuri, trebuie noi să fim responsabili și să ne vaccinăm și nu vom avea nevoie de restricții”, a mai spus ministrul sănătății, adăugând că „restricțiile vor viza în principal persoanele nevaccinate”.
Oficialul a mai afirmat că în toate statele care au cunoscut o creștere a numărului de infectări în ultima perioadă au raportat mai puține decese și spitalizări decât în valurile precedente ale pandemiei, dovadă că vaccinarea previne dezvoltarea unor forme grave ale bolii.
„Sub 1% dintre persoanele vaccinate în România s-au îmbolnăvit, din datele transmise de CNCAV”, a precizat Ioana Mihăilă.
Campania de vaccinare este în declin în România, duminică fiind înregistrat cel mai scăzut număr de persoane vaccinate din ultimele 7 luni. În total, de la începutul campaniei de vaccinare, în România au fost imunizate un număr de 4.877.205 persoane, iar 4.719.068 au primit schema completă.
Cât privește tulpina Delta, mult mai ușor transmisibilă, ministrul a subliniat că toate cele trei decese înregistrate în România au avut loc în rândul persoanelor nevaccinate împotriva COVID.
„Tulpina Delta este la fel de contagioasă în orice țară. Este o particularitate a virusului, dar riscă să sufere acel stat cu o populație mai puțin vaccinată. Numărul de infectări este în creștere, există localități cu mai mult de 10 cazuri de tulpină Delta, în marea lor majoritate în focare familiare, dar există deja și semne de răspândire comunitară. Oamenii de știință spun că la finalul lui august varianta Delta va fi dominantă în Europa și ne așteptăm să fie așa și în România”, a declarat ministrul.
87 de cazuri de infectare cu varianta Delta au fost confirmate în România, potrivit INSP, dar numărul real nu este cunoscut, pentru că România face puține secvențieri. Trei dintre aceste persoane au decedat.
Mihăilă a respins impunerea obligatorie a vaccinării pentru toată populație.
Nu aș spune chiar obligatorie, vaccinare este opțională și e bine să rămână la latitudinea noastră, dar cred că pentru anumite categorii, precum personalul medical, este important să ne gândim și la persoanele cu care intră în contact - pacienți cu boli cronice și alte afecțiuni - și e bine să fim responsabili.
Ioana Mihăilă:Ministrul sănătății a mai transmis că din toamnă va intra în vigoare ordinul care prevede că personalul medical nevaccinat se va testa pe propria cheltuială.
Articol original
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.