Slider

Ce spun primarii și ONG-urile de mediu despre ordonanța privind intervențiile la urși: „Trebuie să-i scoatem din localitate” versus „Îi facem martiri”

0

Guvernul a adoptat miercuri o Ordonanță de Urgență care prevede noi metode de intervenție la urșii bruni, în cazurile urgente, și oferă primarilor putere de a decide cum să facă asta. În timp ce autoritățile locale sunt mulțumite de măsuri, mai ales pentru că deciziile sunt la ele, organizațiile de mediu spun că nu sunt suficient de clare și dau liber la vânătoarea unei specii protejate.


Ordonanța prevede despre trei moduri de intervenție la urși: prin alungare, prin tranchilizare + relocare și prin împușcare.


Decizia pentru modul în care se intervine în cazul unui urs care intră în localitate a fost trecută din responsabilitatea Ministerului Mediului în mâinile primarului sau viceprimarului care conduce o echipă formată din reprezentanții primăriei, jandarmi și vânători. Documentul prevede și indicații pentru evaluarea comportamentului la urs și gradul de risc pentru om în funcție de asta: când a fost observat în localitate, dacă a fugit când a fost alungat de oameni sau dacă a intrat într-o gospodărie.


Primar din Covasna: „Vom fi primii care vom aplica noile măsuri”


„Ordonanța asta e binevenită, oamenilor le este frică să iasă din casă”, spune Istvan Fodor, primarul de la UDMR al comunei Bodoc, din județul Covasna, unul dintre județele cu cele mai multe cereri de împușcare a urșilor.


Istvan Fodor, primarul de la UDMR al comunei Bodoc

Este și printre județele cu cele mai multe apeluri la 112 în ultimii cinci ani pentru sesizarea prezenței animalelor sălbatice, peste 400, dar mult sub Brașov, care a înregistrat aproape 1.600 de apeluri.


„Noi vom fi primii care vom pune în aplicare noile măsuri pentru că în fiecare seară ne vizitează ursul”, spune edilul covăsnean.


Eu cred că dacă scoatem urșii din localitate, odată cu această Ordonanță, vom scăpa de atacuri. Toată lumea vorbește de relocat, că să relocăm, dar ursul e animal sălbatic, ce facem, mutăm problema în altă parte?

Istvan Fodor, primarul comunei Bodoc:

„Noi ne baricadăm și ursul circulă liber pe stradă?!”


Fodor nu vede o soluție nici în gardul electric din jurul curții pentru că, spune el, nu ține ursul la distanță. Animalul reușește cumva să fenteze și această măsură de protecție: îl sare.


„Și până la urmă, ce facem? Noi ne baricadăm și ursul circulă liber pe stradă?!”, mai spune edilul, care consideră că va lua „cele mai bune decizii” pentru comunitate.


„Primarul e capul la tot acum, noi decidem ce facem cu ursul. Și e bine așa. Noi suntem aleși să avem grijă de oameni și de bunurile și integritatea lor”, adaugă Istvan Fodor.


Vecin cu el, primarul Lajos Nagy din comuna Săcel, județul Harghita, este de aceeași părere: deciziile legate de comunitate trebuie luate de primari.


S-au înmulțit urșii, susțin autoritățile


Edilul consideră însă că în acest caz, al urșilor, nu poate hotărî singur, ci împreună cu echipa formată, după cum stabilește ordonanța, din jandarmi, vânători și medicul veterinar.


Primarul Lajos Nagy din comuna Săcel

„Eu nu sunt specialist, nu sunt nici vânător. E nevoie de o comisie, nu poate decide doar primarul”, spune Lajos Nagy. Se plânge că s-au înmulțit urșii, de aici și atacurile. Chiar recent o un bărbat a ajuns la spital cu răni grave la piept după ce a fost atacat de un urs.


„Sunt primar din 1996. Pe-atunci nu mă întâlneam niciodată cu urșii. Dar s-au înmulțit”, adaugă edilul.


Liber la împușcare


De cealaltă tabără, a organizațiilor de mediu și pentru protecția animalelor, opiniile se întorc la 180 de grade.


Deși ar fi putut fi o idee bună, spun ONG-urile, pentru a interveni și a extrage urșii care reprezintă cu adevărat o amenințare, ordonanța cu metodele de intervenție la ursul brun nu face decât să ofere cale liberă pentru împușcarea exemplarelor protejate de normele europene.


Cristian Papp | Foto: Agerpres

„Este important ca urșii obișnuiți cu omul și care intră în mod repetat în comunități să fie gestionați, iar intervenția graduală este un lucru bun, dacă evaluarea situației este făcută în mod obiectiv”, spune Cristian Papp, expert în carnivore mari la WWF România.


Dar așa cum sunt stabilite scenariile de risc nu este suficient: ele nu oferă destule explicații și lasă mult loc de interpretări, mai spune specialistul.


ONG: Primarul nu are ce căuta într-o echipă de intervenție la urși


„Singura vină a urșilor e că sunt înfometați. Cu ordonanța asta noi facem urși martiri”, crede și Cristina Lapis, președinta asociației Milioane de Prieteni, care deține sanctuarul urșilor Libearty de la Zărnești.


Ea e de părere că primarul nu trebuie să facă în niciun fel parte din echipa care îndepărtează sau împușcă ursul în cazul unor atacuri sau când se apropie de comunitate. Pur și simplu pentru că nu are competențele necesare.


Ce atribuții are primarul să spună el ce urs trebuie relocat? Trebuie să fie un specialist. Primarul nu are ce căuta într-o echipă la caz.

Cristina Lapis, președinta asociației Milioane de Prieteni:
Cristina Lapis, președinta asociației Milioane de Prieteni | Foto Agerpres

„Indiferent de modul de evaluare a comportamentului și de componența echipei de intervenție, faptul că decizia finală este la primari ne ridică semne mari de întrebare. În primul rând, pentru o astfel de decizie, ai nevoie de cunoștințe legate de comportamentul speciei, iar pe de altă parte este vorba și de obiectivitate. Toate declarațiile pe care le-am auzit de la primari au fost în defavoarea urșilor”, crede și Cristian Papp.


El dă exemplu state precum Slovacia și Canada, unde decizia de intervenție în cazurile cu urși aparține unui ofițer de conservare sau unui reprezentant al autorității de mediu din teritoriu.


„În cazul acestei OUG, decizia trebuia transferată reprezentantului din teritoriu al Gărzii Forestiere sau al Gărzii de Mediu”, punctează expertul WWF.


Se vor putea împușca urșii în localități


OUG adoptată ieri prevede o intervenție graduală. Adică autoritățile vor încerca întâi să alunge ursul din comunitate, iar împușcarea lui rămâne ultima variantă.


Actul normativ include însă omorârea animalului în intravilan, adică în localitate, nu în afara ei.


„Împușcarea în intravilan poate fi periculoasă și nu se practică în nicio altă țară. Soluția agreată peste tot în lume presupune tranchilizarea în localitate și eutanasierea acestuia pe cât posibil în afara acesteia”, atrage atenția Papp.


Articol original
0

No comments

Post a Comment

Va rugam nu faceti spam.

Comments

blogger
© all rights reserved
made with by templateszoo