Slider

Centru de vaccinare anti-Covid pe Transalpina

0

Un centru de vaccinare drive-thru va fi deschis pe 17 iulie pe Transalpina, cea mai înaltă șosea din România, informează Hotnews, care citează Prefectura Vâlcea.


Potrivit sursei citate, centrul va fi amenajat în cel mai înalt punct al șoselei, Pasul Urdele, aflat la altitudinea de 2.145 de metri.


Centrul va fi amenajat la altitudinea de 2.145 metri/FOTO: Captură Facebok Prefectura Vâlcea

El va funcționa pentru început dar în ziua de 17 iunie, între orele 10.00-18.00, iar imunizarea se va face cu serurile Pfizer și Johnson & Johnson.


"Îi invit pe toţi cei care încă nu s-au imunizat împotriva Covid şi vor să viziteze această zonă să treacă pe 17 iulie şi pe la acest centru de vaccinare. Cu siguranţă va fi o experienţă de neuitat. Fiecare persoană care se vaccinează este importantă și numai împreună, arătând că ne pasă de sănătatea noastră și a celor dragi, putem să învingem această pandemie”, a declarat prefectul Sebastian Fârtat.


La
centrul de vaccinare se pot prezenta toți cei care doresc să se
imunizeze, indiferent de localitatea de domiciliu, doar cu actul de
identitate și fără o programare prealabilă.



Cei
care doresc să se vaccineze cu Pfizer se pot prezenta pentru rapel
la orice centru de vaccinare (fix sau mobil) din țară, în care se
administrează acest tip de vaccin.


Chestionarul de triaj și cel de consimțământ pot fi descărcate de pe site-ul https://vaccinare-covid.gov.ro sau pot fi obținute direct la centrul de vaccinare.


Articol original
0

No comments

Post a Comment

Va rugam nu faceti spam.

Comments

blogger
© all rights reserved
made with by templateszoo