La mai bine de o lună după ce prefectul Capitalei, Alin Stoica, a anunțat că nu se impune declararea stării de alertă în Sectorul 1, Comitetul Local pentru Situații de urgență vine cu o nouă solicitare în acest sens către Prefectură, ”din cauza situației sanitare cauzată de necolectarea gunoiului de către Compania Romprest Service SA”, se arată într-un comunicat transmis miercuri de Primăria Sectorului 1.
„Decizia a fost luată în baza unei analize de risc a stării actuale a Sectorului 1, fundamentată pe un raport al Compartimentului Protecția Mediului din cadrul Poliției Locale Sector 1 și a unei note privind deficiențele activităților de curățenie stradală realizată de Direcția de Utilități Publice, Salubrizare și Protecția Mediului Sector 1”, se arată în comunicatul citat.
Reprezentanții Primăriei Sectorului 1 precizează că potrivit analizei, deșeurile nu au mai fost colectate de peste 20 de zile, gunoaiele acumulându-se pe străzi, mai ales în zonele centrale și cele cu tranzit intens.
”Potrivit raportului de gestiune a deșeurilor din luna iunie 2020, cantitatea totală de deșeuri colectată din Sectorul 1 în luna respectivă a fost de 11,24 mii de tone, adică, în medie, 374 tone/zi. În consecință, putem stima că astăzi, 21 iulie 2021, la nivelul Sectorului 1 s-au acumulat aproximativ 2.691 tone de deșeuri generate de populație, instituții publice și agenți economici”, mai transmite Primăria Sectorului 1, adăugând că depozitarea necontrolată a unei astfel de cantități de deșeuri prezintă riscuri epidemiologice, pentru mediu înconjurător, de perturbare a fluxurilor de circulație, de încetinire a activității unor agenți economici, pentru desfășurarea evenimentelor culturale și sportive din Capitală, precum și un risc de tulburări sociale.
În raportul Compartimentului Protecția Mediului din cadrul Poliției Locale Sector 1 se face referire și la relațiile autorității locale cu operatorul de salubritate, precizându-se că ”refuzul Primăriei Sectorului 1 de a plăti unele facturi emise de către Romprest Service se referă strict la unele activități de salubrizare stradală, bazate pe tarife nejustificat de mari și ilegale”.
De asemenea, referitor la prestarea de servicii de gestionare a deșeurilor municipale, care reprezintă 25% din totalul facturilor emise, Primăria transmite că a achitat integral serviciile privind colectarea, transportul, sortarea/tratarea deșeurilor menajere și similare, inclusiv Contribuția pentru Economie Circulară pentru fracția depozitată, ce rezultă în urma tratării deșeurilor municipale.
”Prin plata acestor facturi, Primăria Sectorului 1 a achitat indirect, dar integral, și prestările de servicii de sortare/ tratare deșeuri, asigurate pentru Romprest Service de către furnizorii acestor servicii, Rom Waste Solutions SA, 3R Green SRL, furnizori contractați direct de către operatorul de salubrizare pentru sortarea/tratarea deșeurilor municipale provenite de pe raza administrativă a Sectorului 1 București”, mai menționează instituția, precizând că Romprest Service SA a fost notificată printr-o adresă din dat de 16 iulie ca în cel mult 72 de ore să își onoreze obligațiile din contractul de delegare de salubrizare, ceea ce nu s-a întâmplat.
Primăria Sectorului 1 a cerut și în luna iunie declararea stării de alertă
Primăria Sectorului 1, condusă de Clotilde Armand, a mai cerut și la începutul lunii iunie declararea stării de alertă pe teritoriul sectorului, însă Prefectura Capitalei nu a dat curs acestei solicitări.
Prefectul Alin Stoica preciza atunci că, potrivit unui raport al Gărzii de Mediu, o astfel de măsură nu se justifică.
„Din notele de constatare nu există pericol iminent, nu se justifică starea de alertă. Amenințarea nu este suficient de gravă pentru măsuri de urgență, excepționale pentru înlăturarea situației”, spunea Alin Stoica pe 10 iunie.
Criza gunoaielor din Sectorul 1 are legătură și cu faptul că zeci de mii de agenţi economici din această parte a Capitalei nu au contracte cu Romprest, operatorul de salubritate autorizat de administraţia locală, și sunt „iertaţi” de autorităţi. Libertatea a scris despre faptul că din cei peste 50.000 de agenți economici din Sectorul 1, doar 4.500 au contracte de salubrizare. Cu toate acestea, în ultimii doi ani, Poliția locală a dat doar 21 de amenzi.
De asemenea, în ultimii doi ani, Garda de Mediu a făcut 100 de controale la agenții economici din Sectorul 1 și a aplicat 52 de sancțiuni, conform unui răspuns primit de Libertatea de la Comisariatul Municipiului Bucureşti, însă printre abaterile constatate nu se numără absența contractelor de salubritate.
Foto: Dumitru Angelescu/Libertatea
Articol original
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.