Medicul militar Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare împotriva COVID-19, spune că deși după o anumită perioadă de la vaccinare numărul anticorpilor începe să scadă, acest lucru nu înseamnă că persoanele imunizate nu mai sunt protejate de infecția cu SARS-CoV-2. Dacă organismul se reîntâlnește cu virusul, el va începe să producă anticorpi, a explicat Gheorghiță la Antena 3, potrivit News.ro.
Medicul militar spune că scăderea anticorpilor este un fenomen natural, care apare după administrarea oricărui tip de vaccin, precum și după trecerea prin boală. Dar nu echivalează cu scăderea protecției.
„Pe de o parte, noi când facem aceste analize obişnuite de laborator, determinăm anticorpii totali împotriva proteinei spike şi nu acei anticorpi neutralizanţi care sunt de fapt importanţi pentru protecţie, pentru neutralizarea virusului. Avem răspuns imun de tip celular şi mai avem răspuns imun de memorie. Practic, la reîntâlnirea cu agentul, cu microorganismul, în speţă cu virsului SARS-CoV-2, organismul nostru produce într-un timp foarte scurt anticorpi”, a explicat el.
În același timp, medicul a dat asigurări că vaccinurile au o eficiență de peste 90% inclusiv împotriva variantei Delta, care este foarte ușor transmisibilă.
Persoanele din categoriile vulnerabile, cum sunt vârstnicii, pot dezvolta forme simptomatice - uneori chiar grave -, însă vaccinarea asigură protecția față de riscul de internare sau deces, a adăugat Valeriu Gheorghiță.
România a depășit, miercuri, pragul de 4,9 milioane de persoane vaccinate anti-COVID-19, potrivit celei mai recente raportări a Comitetului pentru Coordonarea Activităților privind Vaccinarea.
Obiectivul autorităților era ca 5 milioane de persoane să fie imunizate, la nivel național, până la data de 1 iunie și 10 milioane, până la 1 august.
Din cele 4,9 milioane, 4.751.283 de persoane au fost vaccinate cu schema completă.
Articol original
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.